SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  4
Télécharger pour lire hors ligne
COMUNICAT DE PRESĂ 
Primăria Sectorului 3 vă invită de ZIUA LIMBII ROMÂNE în Parcul Titan-Parcul 
Artelor. Evenimentul, aflat la cea de a II-a ediţie este organizat de Centrul Cultural Casa Artelor 
şi face parte din cunoscutul și apreciatul program Zilele Multiculturalității în sectorul 3. 
Ediția I a Zilei Limbii Române din 2013 a înregistrat o audiență de peste 10.000 de spectatori, 
fiind dedicată operei şi personalităţii lui Mihai Eminescu. 
“ BRÎNCOVEANU ȘI CANTEMIR-300 DE ANI”-Expoziția in aer liber de istorie și artă 
românească dedicată marilor domnitori și în egală măsură marilor arhitecți ai spiritului 
românesc, va deschide la ora 18,00 evenimentul Ziua Limbii Române. 
Invitatul special al evenimentului vine din Basarabia, în persoana marelui compozitor 
EUGEN DOGA, creatorul muzicii din filmele “Maria Mirabela”, “Anna Pavlova” “Șatra”, 
“ Patul lui Procust”, “ Lăutarii” și multe altele care au avut un mare succes în România. 
De la ora 18,30 publicul din sectorul 3 și nu numai, este invitat la un regal muzical. 
Concertul extraordinar “MUZICA TINEREȚII NOASTRE “ prezentat pentru prima data în aer 
liber, într-un parc din Capitală, va fi susținut de maestrul Eugen Doga împreună cu Orchestra 
Simfonică București, dirijată de Tiberiu Soare și grupul coral Accoustic, dirijat de Daniel Jinga 
avându-i ca soliști pe soprana Ana Cebotari și tenorul Andrei Lazăr. Piese celebre din marea 
creație muzicală semnată de Eugen Doga vor transforma Parcul Titan-Parcul Artelor într-o uriașă 
sală de concert, în aer liber.
Iar la ora 20,00 va intra în scenă cunoscuta formație ZDOB și ZDUB din Chișinău, care va 
susține, în dulcele nostru grai comun, un concert exploziv, seara încheindu-se cu un foc de 
artificii. 
Organizatorii îi invită pe spectatorii care vor participa la acest eveniment din Parcul Titan- 
Parcul Artelor să aducă, în dar o carte în limba română pentru şcolile din Republica Moldova. 
Vă invităm la acest mare spectacol, în aer liber, pentru ca împreună cu istoria, arta și cultura 
românească să spunem Limbii Române- La mulți ani ! 
Concept și regie Alice Barb 
Intarea este liberă. 
Eveniment realizat cu sprijinul Înaltului Reprezentant al Guvernului României pentru Republica 
Moldova. 
Partener media principal al evenimentului: ziarul Adevărul 
Parteneri media: revista Historia, TVR2, Bucureşti fm 
Partener: Federaţia Asociaţiilor Basarabene 
Vă aşteptăm cu drag, 
Echipa Centrului Cultural Casa Artelor 
Vă aşteptăm şi pe : 
Centrul Cultural Casa Artelor 
Bdul. Mircea Vodă nr. 5 Sector 3 
www.facebook.com/CasaArtelor 
centrulcultural@primarie3.ro
casa.artelor@yahoo.com 
021.321.58.17 
0759.990.041

Contenu connexe

Tendances

Tendances (9)

Surse de cercetare.
Surse de cercetare.Surse de cercetare.
Surse de cercetare.
 
Inaugurarea Muzeului Satului
Inaugurarea Muzeului SatuluiInaugurarea Muzeului Satului
Inaugurarea Muzeului Satului
 
Zilele ramnicului editia 2010
Zilele ramnicului editia 2010Zilele ramnicului editia 2010
Zilele ramnicului editia 2010
 
Zilele salontane
Zilele salontaneZilele salontane
Zilele salontane
 
ediţia a treia a Festivalului Internaţional de Poezie şi Arte Vizuale Inside ...
ediţia a treia a Festivalului Internaţional de Poezie şi Arte Vizuale Inside ...ediţia a treia a Festivalului Internaţional de Poezie şi Arte Vizuale Inside ...
ediţia a treia a Festivalului Internaţional de Poezie şi Arte Vizuale Inside ...
 
Chisinau - carte de vizită
Chisinau - carte de vizităChisinau - carte de vizită
Chisinau - carte de vizită
 
Prezentarea chisinau 1
Prezentarea chisinau 1Prezentarea chisinau 1
Prezentarea chisinau 1
 
25 octombrie - Ziua Internațională a Justiției Civile
25 octombrie - Ziua Internațională a Justiției Civile25 octombrie - Ziua Internațională a Justiției Civile
25 octombrie - Ziua Internațională a Justiției Civile
 
Maria Tănase
Maria TănaseMaria Tănase
Maria Tănase
 

En vedette

Presentation
PresentationPresentation
PresentationBabu Rao
 
Job Interview
Job InterviewJob Interview
Job InterviewBabu Rao
 
New opportunities in microinsurance distibution
New opportunities in microinsurance distibutionNew opportunities in microinsurance distibution
New opportunities in microinsurance distibutionImpact Insurance Facility
 
CRDMS Training Slides for Faculty
CRDMS Training Slides for FacultyCRDMS Training Slides for Faculty
CRDMS Training Slides for FacultyWeeSeng
 
الإعجاز الرقمي1
الإعجاز الرقمي1الإعجاز الرقمي1
الإعجاز الرقمي1khaliduae
 
Bureaupresentatie Bloody MInded
Bureaupresentatie Bloody MIndedBureaupresentatie Bloody MInded
Bureaupresentatie Bloody MIndedBloody Minded
 
Who am i presentation
Who am i presentationWho am i presentation
Who am i presentationdavidkraiss
 
Wwn Presentation 2010
Wwn Presentation 2010Wwn Presentation 2010
Wwn Presentation 2010WWN18
 
951 大一英文學生報告Dubai
951 大一英文學生報告Dubai951 大一英文學生報告Dubai
951 大一英文學生報告Dubaisushil_1987
 
Combining Policies for Renewable Energies
Combining Policies for Renewable EnergiesCombining Policies for Renewable Energies
Combining Policies for Renewable Energiesluiss guido carli
 
Perillsfacebook
PerillsfacebookPerillsfacebook
Perillsfacebookshiruka
 
Armenian Genocide
Armenian GenocideArmenian Genocide
Armenian GenocideIsrael Fans
 
Vestul Anatoliei -Priene, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei -Priene, autor Nick Sava Vestul Anatoliei -Priene, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei -Priene, autor Nick Sava Emanuel Pope
 
Brazil NCA in Ethanol Production
Brazil NCA in Ethanol ProductionBrazil NCA in Ethanol Production
Brazil NCA in Ethanol Productionluiss guido carli
 

En vedette (20)

Presentation
PresentationPresentation
Presentation
 
Job Interview
Job InterviewJob Interview
Job Interview
 
Il WiFi in azienda
Il WiFi in aziendaIl WiFi in azienda
Il WiFi in azienda
 
New opportunities in microinsurance distibution
New opportunities in microinsurance distibutionNew opportunities in microinsurance distibution
New opportunities in microinsurance distibution
 
Ejercicio power p curso
Ejercicio power p cursoEjercicio power p curso
Ejercicio power p curso
 
CRDMS Training Slides for Faculty
CRDMS Training Slides for FacultyCRDMS Training Slides for Faculty
CRDMS Training Slides for Faculty
 
الإعجاز الرقمي1
الإعجاز الرقمي1الإعجاز الرقمي1
الإعجاز الرقمي1
 
No honking day
No honking dayNo honking day
No honking day
 
Bureaupresentatie Bloody MInded
Bureaupresentatie Bloody MIndedBureaupresentatie Bloody MInded
Bureaupresentatie Bloody MInded
 
Who am i presentation
Who am i presentationWho am i presentation
Who am i presentation
 
Vm ware itclub_fvg_20111020
Vm ware itclub_fvg_20111020Vm ware itclub_fvg_20111020
Vm ware itclub_fvg_20111020
 
Places in india
Places in indiaPlaces in india
Places in india
 
Wwn Presentation 2010
Wwn Presentation 2010Wwn Presentation 2010
Wwn Presentation 2010
 
951 大一英文學生報告Dubai
951 大一英文學生報告Dubai951 大一英文學生報告Dubai
951 大一英文學生報告Dubai
 
Combining Policies for Renewable Energies
Combining Policies for Renewable EnergiesCombining Policies for Renewable Energies
Combining Policies for Renewable Energies
 
No Honking Day
No Honking DayNo Honking Day
No Honking Day
 
Perillsfacebook
PerillsfacebookPerillsfacebook
Perillsfacebook
 
Armenian Genocide
Armenian GenocideArmenian Genocide
Armenian Genocide
 
Vestul Anatoliei -Priene, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei -Priene, autor Nick Sava Vestul Anatoliei -Priene, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei -Priene, autor Nick Sava
 
Brazil NCA in Ethanol Production
Brazil NCA in Ethanol ProductionBrazil NCA in Ethanol Production
Brazil NCA in Ethanol Production
 

Similaire à comunicat special ziua limbii romane

Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024
Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024
Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024AndrianoMarian
 
Programul Bucharest Music Film Festival 19 - 28 iune 2015
Programul Bucharest Music Film Festival 19 - 28 iune 2015Programul Bucharest Music Film Festival 19 - 28 iune 2015
Programul Bucharest Music Film Festival 19 - 28 iune 2015Bucuresti Bucuresteni
 
Program zilele culturale maghiare
Program zilele culturale maghiareProgram zilele culturale maghiare
Program zilele culturale maghiarecluj. travel
 
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova Noaptea europeană a muzeelor în Moldova
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova Moldova Europeană
 
Institutii culturale constantene
Institutii culturale constanteneInstitutii culturale constantene
Institutii culturale constantenePishta Bmc
 
Blecher fest 2017 29 03 (1)
Blecher fest 2017 29 03 (1)Blecher fest 2017 29 03 (1)
Blecher fest 2017 29 03 (1)Livia Balacescu
 
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărțiBibliotecaMickiewicz
 
62556550 folclor-muzical
62556550 folclor-muzical62556550 folclor-muzical
62556550 folclor-muzicalJunoiu Oana
 
Ziua limbii române 2014 - Caiet Program
Ziua limbii române 2014 - Caiet Program Ziua limbii române 2014 - Caiet Program
Ziua limbii române 2014 - Caiet Program Emanuel Pope
 
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020Alianta INFONET
 
Curriculum vitae 6 Santuzza Dinescu 06 10 2016
Curriculum vitae 6 Santuzza Dinescu 06 10 2016Curriculum vitae 6 Santuzza Dinescu 06 10 2016
Curriculum vitae 6 Santuzza Dinescu 06 10 2016Santuzza Paula Dinescu
 
Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023
Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023
Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023festivalul
 
Ciprian Porumbescu (2)
Ciprian Porumbescu (2)Ciprian Porumbescu (2)
Ciprian Porumbescu (2)adam eva
 
Hyperion 1 2 3 2010
Hyperion 1 2 3 2010Hyperion 1 2 3 2010
Hyperion 1 2 3 2010razvan tupa
 

Similaire à comunicat special ziua limbii romane (20)

Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024
Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024
Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024
 
Programul Bucharest Music Film Festival 19 - 28 iune 2015
Programul Bucharest Music Film Festival 19 - 28 iune 2015Programul Bucharest Music Film Festival 19 - 28 iune 2015
Programul Bucharest Music Film Festival 19 - 28 iune 2015
 
Program zilele culturale maghiare
Program zilele culturale maghiareProgram zilele culturale maghiare
Program zilele culturale maghiare
 
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova Noaptea europeană a muzeelor în Moldova
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova
 
Institutii culturale constantene
Institutii culturale constanteneInstitutii culturale constantene
Institutii culturale constantene
 
Blecher fest 2017 29 03 (1)
Blecher fest 2017 29 03 (1)Blecher fest 2017 29 03 (1)
Blecher fest 2017 29 03 (1)
 
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
 
62556550 folclor-muzical
62556550 folclor-muzical62556550 folclor-muzical
62556550 folclor-muzical
 
Universul artelor nr.3
Universul artelor nr.3Universul artelor nr.3
Universul artelor nr.3
 
Revista nr.4
Revista nr.4Revista nr.4
Revista nr.4
 
Istoria bibliotecii
Istoria biblioteciiIstoria bibliotecii
Istoria bibliotecii
 
Ap176 aprilie 2015
Ap176 aprilie 2015Ap176 aprilie 2015
Ap176 aprilie 2015
 
Program telenesti
Program   telenestiProgram   telenesti
Program telenesti
 
Ziua limbii române 2014 - Caiet Program
Ziua limbii române 2014 - Caiet Program Ziua limbii române 2014 - Caiet Program
Ziua limbii române 2014 - Caiet Program
 
Muzica și folclorul de Dimitrie Cantemir
Muzica și folclorul de Dimitrie CantemirMuzica și folclorul de Dimitrie Cantemir
Muzica și folclorul de Dimitrie Cantemir
 
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
 
Curriculum vitae 6 Santuzza Dinescu 06 10 2016
Curriculum vitae 6 Santuzza Dinescu 06 10 2016Curriculum vitae 6 Santuzza Dinescu 06 10 2016
Curriculum vitae 6 Santuzza Dinescu 06 10 2016
 
Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023
Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023
Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023
 
Ciprian Porumbescu (2)
Ciprian Porumbescu (2)Ciprian Porumbescu (2)
Ciprian Porumbescu (2)
 
Hyperion 1 2 3 2010
Hyperion 1 2 3 2010Hyperion 1 2 3 2010
Hyperion 1 2 3 2010
 

Plus de Emanuel Pope

Transfagarasanul (english version)- author Ion Nălbitoru - România
Transfagarasanul  (english version)-  author Ion Nălbitoru - RomâniaTransfagarasanul  (english version)-  author Ion Nălbitoru - România
Transfagarasanul (english version)- author Ion Nălbitoru - RomâniaEmanuel Pope
 
Transfăgărăşanul ( text in limba română) autor Ion Nălbitoru - România
Transfăgărăşanul  ( text in limba română)  autor Ion Nălbitoru - RomâniaTransfăgărăşanul  ( text in limba română)  autor Ion Nălbitoru - România
Transfăgărăşanul ( text in limba română) autor Ion Nălbitoru - RomâniaEmanuel Pope
 
''Bucurie cu Booklook'' , autor Roni Căciularu
 ''Bucurie cu Booklook'' , autor Roni Căciularu ''Bucurie cu Booklook'' , autor Roni Căciularu
''Bucurie cu Booklook'' , autor Roni CăciularuEmanuel Pope
 
Vestul Anatoliei - Pergam, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei - Pergam, autor Nick Sava Vestul Anatoliei - Pergam, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei - Pergam, autor Nick Sava Emanuel Pope
 
Vestul Anatoliei - Perge, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei - Perge, autor Nick Sava Vestul Anatoliei - Perge, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei - Perge, autor Nick Sava Emanuel Pope
 
Vestul Anatoliei -Thermessos, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei -Thermessos, autor Nick SavaVestul Anatoliei -Thermessos, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei -Thermessos, autor Nick SavaEmanuel Pope
 
Vestul Anatoliei - Ephes, autor Nick Sava
 Vestul Anatoliei - Ephes, autor Nick Sava  Vestul Anatoliei - Ephes, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei - Ephes, autor Nick Sava Emanuel Pope
 
Vestul Anatoliei- Dydima, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- Dydima, autor Nick Sava Vestul Anatoliei- Dydima, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- Dydima, autor Nick Sava Emanuel Pope
 
Vestul Anatoliei- 7 cetati, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- 7 cetati, autor Nick SavaVestul Anatoliei- 7 cetati, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- 7 cetati, autor Nick SavaEmanuel Pope
 
Vestul Anatoliei- Milet, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- Milet, autor Nick SavaVestul Anatoliei- Milet, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- Milet, autor Nick SavaEmanuel Pope
 
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016Emanuel Pope
 
Declaratia Drepturilor Omului
Declaratia Drepturilor OmuluiDeclaratia Drepturilor Omului
Declaratia Drepturilor OmuluiEmanuel Pope
 
Să instituim o școală a ecranizărilor literare
Să instituim o școală a ecranizărilor literareSă instituim o școală a ecranizărilor literare
Să instituim o școală a ecranizărilor literareEmanuel Pope
 
Frumusetea calului
Frumusetea caluluiFrumusetea calului
Frumusetea caluluiEmanuel Pope
 
Michael M. Dediu - ''Corneliu Leu''
Michael M. Dediu  - ''Corneliu Leu''Michael M. Dediu  - ''Corneliu Leu''
Michael M. Dediu - ''Corneliu Leu''Emanuel Pope
 
Caietul program al Cenaclului Ecranizarilor Literare
Caietul program al Cenaclului Ecranizarilor LiterareCaietul program al Cenaclului Ecranizarilor Literare
Caietul program al Cenaclului Ecranizarilor LiterareEmanuel Pope
 
"Adela" de M. Veroiu- Un exerciţiu de dramatizare la care am fost martor, a...
  "Adela" de M. Veroiu- Un exerciţiu de dramatizare la care am fost martor, a...  "Adela" de M. Veroiu- Un exerciţiu de dramatizare la care am fost martor, a...
"Adela" de M. Veroiu- Un exerciţiu de dramatizare la care am fost martor, a...Emanuel Pope
 
HARTA LINKURILOR FESTIVALULUI ‘’CINELITERATURA’
HARTA LINKURILOR FESTIVALULUI ‘’CINELITERATURA’HARTA LINKURILOR FESTIVALULUI ‘’CINELITERATURA’
HARTA LINKURILOR FESTIVALULUI ‘’CINELITERATURA’Emanuel Pope
 
Diploma Virginia Paraschiv
Diploma Virginia ParaschivDiploma Virginia Paraschiv
Diploma Virginia ParaschivEmanuel Pope
 
Diploma Mihai Ganea
Diploma Mihai GaneaDiploma Mihai Ganea
Diploma Mihai GaneaEmanuel Pope
 

Plus de Emanuel Pope (20)

Transfagarasanul (english version)- author Ion Nălbitoru - România
Transfagarasanul  (english version)-  author Ion Nălbitoru - RomâniaTransfagarasanul  (english version)-  author Ion Nălbitoru - România
Transfagarasanul (english version)- author Ion Nălbitoru - România
 
Transfăgărăşanul ( text in limba română) autor Ion Nălbitoru - România
Transfăgărăşanul  ( text in limba română)  autor Ion Nălbitoru - RomâniaTransfăgărăşanul  ( text in limba română)  autor Ion Nălbitoru - România
Transfăgărăşanul ( text in limba română) autor Ion Nălbitoru - România
 
''Bucurie cu Booklook'' , autor Roni Căciularu
 ''Bucurie cu Booklook'' , autor Roni Căciularu ''Bucurie cu Booklook'' , autor Roni Căciularu
''Bucurie cu Booklook'' , autor Roni Căciularu
 
Vestul Anatoliei - Pergam, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei - Pergam, autor Nick Sava Vestul Anatoliei - Pergam, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei - Pergam, autor Nick Sava
 
Vestul Anatoliei - Perge, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei - Perge, autor Nick Sava Vestul Anatoliei - Perge, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei - Perge, autor Nick Sava
 
Vestul Anatoliei -Thermessos, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei -Thermessos, autor Nick SavaVestul Anatoliei -Thermessos, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei -Thermessos, autor Nick Sava
 
Vestul Anatoliei - Ephes, autor Nick Sava
 Vestul Anatoliei - Ephes, autor Nick Sava  Vestul Anatoliei - Ephes, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei - Ephes, autor Nick Sava
 
Vestul Anatoliei- Dydima, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- Dydima, autor Nick Sava Vestul Anatoliei- Dydima, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- Dydima, autor Nick Sava
 
Vestul Anatoliei- 7 cetati, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- 7 cetati, autor Nick SavaVestul Anatoliei- 7 cetati, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- 7 cetati, autor Nick Sava
 
Vestul Anatoliei- Milet, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- Milet, autor Nick SavaVestul Anatoliei- Milet, autor Nick Sava
Vestul Anatoliei- Milet, autor Nick Sava
 
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016
 
Declaratia Drepturilor Omului
Declaratia Drepturilor OmuluiDeclaratia Drepturilor Omului
Declaratia Drepturilor Omului
 
Să instituim o școală a ecranizărilor literare
Să instituim o școală a ecranizărilor literareSă instituim o școală a ecranizărilor literare
Să instituim o școală a ecranizărilor literare
 
Frumusetea calului
Frumusetea caluluiFrumusetea calului
Frumusetea calului
 
Michael M. Dediu - ''Corneliu Leu''
Michael M. Dediu  - ''Corneliu Leu''Michael M. Dediu  - ''Corneliu Leu''
Michael M. Dediu - ''Corneliu Leu''
 
Caietul program al Cenaclului Ecranizarilor Literare
Caietul program al Cenaclului Ecranizarilor LiterareCaietul program al Cenaclului Ecranizarilor Literare
Caietul program al Cenaclului Ecranizarilor Literare
 
"Adela" de M. Veroiu- Un exerciţiu de dramatizare la care am fost martor, a...
  "Adela" de M. Veroiu- Un exerciţiu de dramatizare la care am fost martor, a...  "Adela" de M. Veroiu- Un exerciţiu de dramatizare la care am fost martor, a...
"Adela" de M. Veroiu- Un exerciţiu de dramatizare la care am fost martor, a...
 
HARTA LINKURILOR FESTIVALULUI ‘’CINELITERATURA’
HARTA LINKURILOR FESTIVALULUI ‘’CINELITERATURA’HARTA LINKURILOR FESTIVALULUI ‘’CINELITERATURA’
HARTA LINKURILOR FESTIVALULUI ‘’CINELITERATURA’
 
Diploma Virginia Paraschiv
Diploma Virginia ParaschivDiploma Virginia Paraschiv
Diploma Virginia Paraschiv
 
Diploma Mihai Ganea
Diploma Mihai GaneaDiploma Mihai Ganea
Diploma Mihai Ganea
 

comunicat special ziua limbii romane

  • 1.
  • 2. COMUNICAT DE PRESĂ Primăria Sectorului 3 vă invită de ZIUA LIMBII ROMÂNE în Parcul Titan-Parcul Artelor. Evenimentul, aflat la cea de a II-a ediţie este organizat de Centrul Cultural Casa Artelor şi face parte din cunoscutul și apreciatul program Zilele Multiculturalității în sectorul 3. Ediția I a Zilei Limbii Române din 2013 a înregistrat o audiență de peste 10.000 de spectatori, fiind dedicată operei şi personalităţii lui Mihai Eminescu. “ BRÎNCOVEANU ȘI CANTEMIR-300 DE ANI”-Expoziția in aer liber de istorie și artă românească dedicată marilor domnitori și în egală măsură marilor arhitecți ai spiritului românesc, va deschide la ora 18,00 evenimentul Ziua Limbii Române. Invitatul special al evenimentului vine din Basarabia, în persoana marelui compozitor EUGEN DOGA, creatorul muzicii din filmele “Maria Mirabela”, “Anna Pavlova” “Șatra”, “ Patul lui Procust”, “ Lăutarii” și multe altele care au avut un mare succes în România. De la ora 18,30 publicul din sectorul 3 și nu numai, este invitat la un regal muzical. Concertul extraordinar “MUZICA TINEREȚII NOASTRE “ prezentat pentru prima data în aer liber, într-un parc din Capitală, va fi susținut de maestrul Eugen Doga împreună cu Orchestra Simfonică București, dirijată de Tiberiu Soare și grupul coral Accoustic, dirijat de Daniel Jinga avându-i ca soliști pe soprana Ana Cebotari și tenorul Andrei Lazăr. Piese celebre din marea creație muzicală semnată de Eugen Doga vor transforma Parcul Titan-Parcul Artelor într-o uriașă sală de concert, în aer liber.
  • 3. Iar la ora 20,00 va intra în scenă cunoscuta formație ZDOB și ZDUB din Chișinău, care va susține, în dulcele nostru grai comun, un concert exploziv, seara încheindu-se cu un foc de artificii. Organizatorii îi invită pe spectatorii care vor participa la acest eveniment din Parcul Titan- Parcul Artelor să aducă, în dar o carte în limba română pentru şcolile din Republica Moldova. Vă invităm la acest mare spectacol, în aer liber, pentru ca împreună cu istoria, arta și cultura românească să spunem Limbii Române- La mulți ani ! Concept și regie Alice Barb Intarea este liberă. Eveniment realizat cu sprijinul Înaltului Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova. Partener media principal al evenimentului: ziarul Adevărul Parteneri media: revista Historia, TVR2, Bucureşti fm Partener: Federaţia Asociaţiilor Basarabene Vă aşteptăm cu drag, Echipa Centrului Cultural Casa Artelor Vă aşteptăm şi pe : Centrul Cultural Casa Artelor Bdul. Mircea Vodă nr. 5 Sector 3 www.facebook.com/CasaArtelor centrulcultural@primarie3.ro