2. Naştere
• Multă vreme s-a crezut că Ion Luca Caragiale s-ar fi născut „în
noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie”,
date bazate pe amintirile lui Caragiale. Însă certificatul de botez,
descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menționează:
Act de botez
„La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și
doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soț a nume Dl
Luca Caragiali ot mahalaoa ___ orașul ___ fiu. și astăzi la șapte
ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi s’a
botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului. de subt-
iscălitul preot al Bisericii satului Haimanale dânduise numele
Ioan de nașul său Maria sin Caragiali din mahalaoa ___ orașul
___.”
D: Maria Caragiali nașa
Preot Sterie Grecu
• În conformitate cu singurul document oficial care menționează
nașterea, data nașterii lui Ion Luca Caragiale este 1 februarie 1852,
în satul Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul
Dâmbovița, fiul avocatului Luca Caragiali, secretar al Mănăstirii
Mărgineni, şi al Ecaterinei Karaboa, fiica negustorului grec Luca
Chiriac Caraboas, din Braşov.
3. Şcoala primară
•La sfîrșitul anului 1857, familia Caragiale
se mută la Ploiești.
•În anul şcolar 1858–1859, Ion Luca
Caragiale este elev la „Instrucţiunea cu
slava popească”, aflată în curtea bisericii
Sfântu Gheorghe din Ploieşti, sub
îndrumarea părintelui Marinache.
•În anul 1859–1860 este înscris la Şcoala Domnească nr. 1
(Şcoala Mare) din Ploieşti, învățător fiind Basil Drăgoșescu, căruia
îi va păstra o caldă amintire. Conform documentelor, este retras de
la școală, fiind bolnav, în decembrie 1859. Va repeta clasa a doua
începând din 1860, apoi va continua cursurile primare la Şcoala
Domnească nr. 1, avându-i ca institutori pe Basil Drăgoşescu şi pe
Zaharia Antinescu. În vara anului 1863 absolvă ciclul primar.
4. Gimnaziul
• Pentru că în Ploiești nu exista încă un gimnaziu propriu-zis, în 1863–
1864 frecventează prima clasă gimnazială la Institutul de băieţi al lui
Pavel Eliade, „pensionat privat”, fiind primul din cei 85 de elevi. La
sfârșitul aceluiași an se află înscris într-o clasă cu 18 elevi a
„Gimnasiului de băeți din Ploiesci” (devenit în 5 august 1866, Gimnaziul
„Sfinții Petru și Pavel”), care își deschisese cursurile 3 noiembrie 1864.
• În 1865–1867 este elev la Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti.
Perioada 1867–1868 ar fi neclară din punct de vedere al situaţiei
şcolare, deşi biografii susţin că până în 1867 a urmat trei clase la
Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat
clasa a V-a liceală la București. Cert este că I. L. Caragiale a absolvit
Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești.
5. Curs de teatru
• Fascinat de teatru, se înscrie la
cursul de mimică şi declamaţie
(1868–1870), ţinut la
Conservatorul din Bucureşti de
unchiul său Costache
Caragiali, actor şi autor
dramatic cunoscut în epocă.
• În toamna anului 1868 îl
cunoaşte pe Mihai Eminescu,
pe atunci sufleur în trupa lui
Mihail Pascaly.
Costache Caragiali
Mihai Eminescu
6. Sufleur, copist, republican
• După un scurt stagiu de sufleur şi
copist, în trupa celuilalt unchi (Iorgu
Caragiali), este angajat, la 20 iunie
1870, copist la Tribunalul Prahova,
fiind destituit la 24 octombrie 1870.
• În 8 august 1870 face parte dintre
„republicanii” lui Alexandru
Candiano-Popescu. Mai târziu va
evoca participarea sa la mişcarea
republicană în schiţa Boborul!
• La 10 septembrie 1870, moare tatăl
său, iar tânărul copist devine
singurul susţinător al familiei.
7. Sufleur şi copist
• În următoarea perioadă, dintre
1871–1872, este sufleur la Iaşi,
în trupa lui Mihail Pascaly, apoi
sufleur al doilea şi copist la
Teatrul Naţional din Bucureşti, tot
la propunerea lui Mihail Pascaly.
• Peste ani, autorul va evoca
acestă epocă în Amintiri din
teatru, republicate ulterior sub
titlul Din carnetul unui vechi
sufleor.Mihail Pascaly
8. Debut jurnalistic
• În decembrie 1873 debutează în revista lui N.
T. Orăşanu, „Ghimpele”, cu un sonet dedicat
baritonului italian Agostino Mazzoli. Până în
1875 continuă să scrie în „Ghimpele”
semnându-şi cronicile cu pseudonimele Car…,
Palicar și cu inițialele I. L. C., C…
• Concomitent trece şi pe la „Telegraful” lui I. C.
Fundescu, colaborează şi la ziarul umoristic
„Asmodeu”. La sfârşitul anului 1875 era unul
dintre colaboratorii importanţi la „Calendarul
Ghimpelui”.
• Pe lângă talentul incontestabil, tânărul
Caragiale a fost susţinut şi de unchiul său
Costache Caragiale, care era prieten cu C. A.
Rosetti, N. T. Orăşanu, Petre Grădişteanu. La
1 octombrie 1874 îi apare un poem în „Revista
contemporană”.
9. Revista “Claponul”
• Timp de doi ani, 1875–1876, este girant responsabil
la „Alegătorul liber”, foaie liberală de opoziţie și
redactor la „Ghimpele”.
• În 2 noiembrie 1876, apare ziarul „Unirea
democratică” (organ al tinerilor liberali). Redactori
sunt: Dim. Aug. Laurian, Gogu Cantacuzino, viitorul
redactor al cotidianului „Voinţa Naţională”, I. L.
Caragiale, care se îngrijeşte de scoaterea gazetei,
scrie texte şi corectează manuscrisele celorlalţi.
• În 13 februarie 1877, moare unchiul său Costache
Caragiale, protectorul său.
•În luna mai 1877, scoate primul număr al revistei liliputane „Claponul”.
După 6-8 numere este nevoit să renunţe din lipsă de fonduri. După 15
noiembrie apare „Calendarul Claponului”.
•La sfârşitul anului, pe parcursul căruia servise în „garda civică”, începe în
„România liberă” seria de foiletoane O cercetare critică asupra teatrului
românesc.
10. O noapte furtunoasă
• La invitaţia lui M. Eminescu, pe care-l cunoscuse la Giurgiu
cu zece ani în urmă, începe colaborarea la ziarul „Timpul”, în
februarie 1878, alături de Mihai Eminescu, Gr. Peucescu,
Scipione Bădescu, Ronetti Roman, Ioan Slavici.
• În luna aprilie 1878 termină traducerea la Roma învinsă,
tragedie în cinci acte de Parodi, a cărei premieră va avea loc
pe 15 mai, la Teatrul Naţional din București.
• Câteva zile luni mai târziu, pe 26 mai 1878, participă pentru
prima dată la întrunirile bucureştene ale Socetăţii „Junimea”.
•La a XV-a aniversare a „Junimii”, în data de 12 noiembrie 1878, citeşte la
Iaşi comedia O noapte furtunoasă sau Numărul 9.
•Premiera va avea loc în 18 ianuarie 1879, la Teatrul Național din București.
Din prudență, Ion Ghica, directorul de atunci al Teatrului Naţional, nu-i trece
numele pe afiș.
•La al doilea spectacol, Ion Ghica intervine în text fără consimţământul
autorului. Iritat, Caragiale retrage piesa de pe afiş.
•Piesa este publicată în „Convorbiri literare” (1879), unde vor apărea de
altfel toate piesele sale. Prima parte a piesei a apărut la 1 octombrie 1879,
iar partea a doua la 1 noiembrie 1879.
11. Conu Leonida faţă cu reacţiunea
• În 1880, piesa Conu Leonida faţă cu reacţiunea
este citită în cercul „Junimii”, acasă la Titu
Maiorescu.
• La 1 februarie 1880 apare în „Convorbiri literare”
cea de-a doua piesă comică a lui Caragiale,
Conu Leonida faţă cu reacţiunea. Farsă într-un
tablou. Ea va fi reprodusă integral şi în „Timpul”.
• Pe perioada verii îi apare o serie de aforisme tot
în „Convorbiri literare”.
• În ianuarie 1881 i se tipăreşte prima scrisoare din
ciclul celor care formează versiunea oficială, cu
titlul Amintiri din teatru, a prozei Din carnetul unui
vechi sufleor. În acelaşi număr apărea şi prima
parte din Amintiri din copilărie de Ion Creangă.
Pe la mijlocul lunii iunie, Caragiale se retrage de
la redacţia ziarului „Timpul”.
• În iulie 1881, la Grădina Raşca, are loc premiera
comediei Conu Leonida făţă cu reacţiunea, cu N.
Hagiescu (Leonida) şi M. Mateescu (Efimița, în
travesti), în regia lui C. I. Nottara.
12. Revizor şcolar şi piese mediocre
• În luna octombrie 1881, după ce plecase de la „Timpul”,
prin Decret Regal, la recomandarea lui V. A. Urechia,
ministrul Instrucţiunii şi Cultelor, a fost numit revizor
şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava.
• Anul următor, în februarie 1882, este transferat, la
cerere, în circumscripţia districtelor Argeş-Vâlcea, prin
Decretul Regal din 22 februarie 1882. Iniţial are
reşedinţa la Piteşti, apoi se mută la Râmnicu Vâlcea. În
luna octombrie 1882, părăseşte funcţia de revizor
şcolar.
• În 18 februarie 1883 are loc premiera farsei Soacra-
mea Fifina (O soacră), la Teatrul Naţional din Bucureşti.
• Anul următor, 1884, pe 1 martie, are loc premiera
operei bufe Hatmanul Baltag, spectacol caracterizat de
presă drept „cel mai deplin succes”.
13. O scrisoare pierdută
• La 5 octombrie 1884 a citit la aniversarea
„Junimii”, la Iași, O scrisoare pierdută.
• Pe 13 noiembrie 1884, în prezența reginei,
piesa e reprezentată cu un mare succes pe
scena Teatrului Naţional din București.
Caragiale este chemat la rampă de două ori.
Succesul extraordinar de la premieră este
urmat de un şir de 11 reprezentaţii
consecutive.
• În luna decembrie, O scrisoare pierdută este
pusă în scenă mai întâi la Iaşi şi apoi la
Craiova. Piesa a avut succes la public, graţie
şi actorilor I. Petrescu (Trahanache), C.
Nottara (Tipătescu), I. Niculescu
(Caţavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton
Leonteanu (Brânzovenescu), Ștefan Iulian
(Pristanda), N. Mateescu (Cetăţeanul
turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe).
Aristizza Romanescu
Constantin Nottara
14. D’ale carnavalului
• La data de 25 februarie 1885, comedia D-ale
carnavalului, prezentată la concursul organizat
de Teatrul Naţional, este premiată de un juriu
din care făceau parte Titu Maiorescu, Vasile
Alecsandri, B. P. Haşdeu, V. A. Urechia.
• O perioadă, Caragiale a fost funcţionar la
Regia Monopolurilor, unde o va cunoaşte pe
Maria Constantinescu, iar din această legatură
se va naşte Mateiu I. Caragiale, pe 12 martie
1885. Tatăl îl declară la ofiţerul stării civile. Tot
în martie, repetă lectura comediei D-ale
carnavalului, la o serată a „Junimii”.
• La data de 8 aprilie 1885 are loc premiera
piesei D’ale carnavalului, pe scena Teatrului
Naţional din București, iluminată electric. Din
păcate piesa nu s-a bucurat de succes, fiind
fluierată. În mai, D’ale carnavalului apare în
revista „Convorbiri literare”.
• În luna septembrie 1885, Maiorescu publică în
„Convorbiri literare”, în numărul 6 al revistei,
studiul Comediile d-lui I. L. Caragiale.
15. Căsătoria
• În 26 iunie 1888, este numit, prin Decret
Regal, Director General al Teatrelor. Decretul
Regal va apărea în iulie, ministrul Instrucţiunii
Publice şi Cultelor fiind Titu Maiorescu.
• În 7–8 ianuarie 1889 se căsătoreşte civil şi
religios cu fiica arhitectului Gaetano Burelly,
Alexandrina. Căsătoria religioasă a avut loc
la Biserica Creţulescu. Va avea cu aceasta
mai mulţi copii, dintre care au supravietuit
doi: Luca (n. 1893), viitor scriitor, mort tânăr
şi Ecaterina (n. 1894). Demisionează (5 mai)
din funcţia de Director General al Teatrelor.
• În mai 1889, apare la Editura Librăriei
„Socec” volumul Teatru, prefaţat de Titu
Maiorescu cu studiul publicat în 1885,
Comediile d-lui I. L. Caragiale.
16. Năpasta
• În numărul pe ianuarie 1890, revista
„Convorbiri literare” publică drama
Năpasta.
• În 3 februarie 1890 are loc premiera
la Teatrul Naţional din Bucureşti. La
scurt timp apare în volum la Editura
„Haiman”, cu dedicaţia „Dnei Ana T.
Maiorescu”.
• În luna iulie 1890, Caragiale publică
articolul-evocare Ironie, din care
pricină relaţiile cu Maiorescu devin
tensionate.
• În luna septembrie 1890, Caragiale
devine profesor la Liceul particular
„Sf. Gheorghe”, condus de Anghel
Demetriescu, prieten al său.
17. Moftul român
• În 1893, pe 24 ianuarie, apare primul
număr al revistei umoristice „Moftul
român”, Caragiale, director. A.
Bacalbaşa, prim-redactor.
• Pe 8 iulie 1893 apare nr. 41, ultimul din
prima serie a revistei „Moftul român”.
• În ziua de 3 iulie 1893, se naşte Luca
(Luki) al doilea fiu al scriitorului.
• În asociaţie cu Mihalcea, Caragiale
deschide în noiembrie 1893 o berărie pe
strada Gabroveni.
• În ianuarie 1894, scoate împreună cu I.
Slavici şi G. Coşbuc, „Vatra. Revistă
ilustrată pentru familie”. Articolul-program
Vorba de acasă este semnat de cei trei
directori.
• În februarie 1894, la Iaşi, editorii „Fraţii
Şaraga” scot ediţia de Teatru, în două
volume.
18. Schiţe şi Momente
• În aprilie 1896 apare volumul Schiţe
uşoare în „Biblioteca pentru toţi”, nr.
58, Editura librăriei „Carol Müller”.
• În cursul anului 1897 îi apar
volumele Schiţe. Traduceri şi
originale (Editura „Şaraga”) şi Notiţe
şi fragmente literare („Biblioteca
pentru toţi”, nr.121–122)
• Între 1 aprilie şi 18 noiembrie 1901
apare seria a doua a publicaţiei
„Moftul român”, 31 de numere,
condusă şi concepută de Caragiale.
• La 10 octombrie 1901, apare
volumul Momente (Editura „Socec”).
19. Berlin
• În primăvara lui 1904, împreună cu
familia, face o călătorie prin Italia, Franţa
şi Germania, deşi susţinea că vrea să se
stabilească la Cluj.
• În toamna lui 1904 se stabilește la Berlin.
• În aprilie 1907 publică în ziarul vienez
„Die Zeit”, în traducere germană şi sub
semnătura „Un patriot român”, prima
parte a articolului 1907. Articolul apare
integral, în luna noiembrie, la Editura
„Adevărul”, într-un tiraj total de 10.000 de
exemplare, cu titlul 1907. Din primăvără
până-n toamnă.
• La 20 septembrie 1907 semnează
contractul de vânzare către Editura
„Minerva” a întregii sale opere, apărută în
volume şi broşuri.
• În luna februarie 1908 îi adresează lui Titu
Maiorescu un mesaj de felicitare şi astfel
se restabileşte legătura dintre cei doi.
20. Moartea
• În 1908, la Editura „Minerva”,
apare seria Opere complete, în trei
volume.
• În 1910 apare la Editura
„Adevărul” volumul Schiţe nouă,
ultima apariţie editorială antumă.
• Moare subit în zorii zilei de 9/22
(stil nou) iunie 1912, în locuinţa
sa din Berlin.
• În toamna aceluiaşi an, trupul
său a fost deshumat din
cimitirul berlinez şi adus în ţară,
unde a fost reînhumat la
Cimitirul „Bellu” din Bucureşti, în
22 noiembrie, alături de Mihai
Eminescu şi George Coşbuc.
