Studiu de caz - Criticismul junimist

1. Criticismul Junimist
REALIZAT DE: SPÂNU ALEXANDRA
IONAșCU DENISA
DIACONU BRITANY
POPOVICI CRISTIAN
ILIE VIOREL

2. Cuprins
 Epoca marilor clasici


Prezentare
Context istoric
 Junimea




Apariție
Etape
Obiective
Membrii
 Titu Maiorescu


Viața
Opera
 Revista „Convorbiri
literare”
 Studii critice



Eminescu și poeziile lui
Direcție nouă în poezia și
proza română
În contra direcției de
astăzi în cultura română

3. Epoca Marilor Clasici
 Perioada după 1860 se caracterizează prin transformări
profunde în ceea ce priveşte cultura română, determinate de
un spirit de modernizare pe care îl aduce noua generaţie.
 În literatură se deschide Epoca Marilor Clasici, marcată de
activitatea marilor scriitori ai literaturii române ca
Eminescu, Slavici, Caragiale, Creangă respectiv de activitatea
societăţii literare „Junimea” în frunte cu Titu Maiorescu.
 Fenomenul cultural generat de societatea culturală ieşeană
„Junimea” începând cu anul 1863 şi continuând până la
sfârșitul secolului al XIX-lea, se defineşte ca o mişcare de
sinteză şi de aplicare a spiritului critic.

4.  Junimismul
a continuat unele idei lansate de
Kogălniceanu în „Dacia literară”, dar în unele aspecte s-a
distanţat de acesta.
 Junimea a continuat promovarea literaturii originale, cu
specific românesc, combaterea imitaţiilor, însă principiile
critice le completează cu o nouă ideologie, aceea a
raportării literaturii române la cea europeană prin
aplicarea criteriilor estetice unice.
 Astfel, această societate literară reprezintă aprofundarea
spiritului critic modern în literatura şi cultura română.

5. Mihai Eminescu
Ioan Slavici
Ion Creangă
Ion Luca Caragiale

6. Caracteristici
 Criticismul junimist se caracterizează prin câteva trăsături care
îl diferenţiază de epoca anterioară şi care sintetizează noul
spirit al culturii noastre.
 Spiritul critic presupune respect pentru adevăr în cercetarea
istoriei şi a limbii, rigoare şi raţiune, dorinţa de aşezare a vieţii
politice şi culturale pe baze autentice, cultivarea simplităţii şi
combaterea falsei erudiţii manifestată prin folosirea de către
unii cărturari ai timpului a unei limbi artificiale, respingerea
formelor fără fond.
 Rigurozitatea şi echilibrul îşi găsesc expresia în spiritul oratoric
al junimiştilor, care se opune retorismului exagerat al
paşoptiştilor şi frazeologiei demagogice a discursului politic şi
parlamentar al vremii.

7.  Maniera critică la care recurg deseori junimiştii este ironia,
deviza lor fiind „Intră cine vrea, rămâne cine poate!”. La ei, ironia
este o formă a libertăţii spirituale, de exprimare a unei viziuni
critice.
 Spiritul filozofic pune în evidenţă faptul că membrii Junimii au
fost intelectuali reflexivi, interesaţi de metafizică şi filozofie, cu
viziune generală şi de aceea şi-au construit aplicaţiile pe o solidă
bază teoretică, pe un raţionament firesc.
 Gustului pentru clasic şi academic al junimiştilor îi corespunde
rigoarea gândirii şi clasicitatea exprimării, atât în literatură, cât şi
în discursul public. Junimiştii sunt personalităţi cu o cultura
solidă, care cred în modele şi în valoarea canoanelor în artă şi
mai puţin în inovaţie.

8. Junimea
 „Junimea” a fost o societate culturală întemeiată la Iaşi în anul
1863 din iniţiativa a cinci tineri intelectuali întorşi de la studii
din străinătate: Petre Carp, Vasile Pogor, Iacob
Negruzzi, Theodor Rosetti şi Titu Maiorescu ,mentorul
Junimii.
 Scopul iniţial a fost acela de a organiza „prelecţiuni populare”
pe teme diferite de interes larg prin care se urmărea educarea
gustului publicului, unificarea limbii române literare şi
interesul pentru literatură.
 În cadrul şedinţelor ţinute în casa lui Titu Maiorescu la Iaşi
erau citite şi discutate operele unor tineri scriitori, iar cele mai
valoroase erau publicate în revista societăţii „Convorbiri
Literare” apărută la Iaşi la 1 Martie 1867.

9. Sediul Junimii, casa Pogor
“Gustul junimiştilor este clasic şi
academic. Oameni de formaţie
universitară, stăpânind umanităţile
vechi şi moderne, ei sunt înclinaţi a
judeca după modele şi a crede în
valoarea canoanelor în artă.”
(Tudor Vianu)

10. Etape
În viaţa societăţii „Junimea” se disting trei etape:
 Prima este etapa ieşeană (1863-1874), având un pronunţat
caracter polemic şi se manifestă în trei direcţii:
limbă, literatură şi cultură.
 Cea de a doua etapă (1874-1885), cu activitate desfăşurată la
Iaşi şi Bucureşti, reprezintă etapa de consolidare, în sensul că
în această perioadă se afirmă marii reprezentanţă ai poeziei şi
prozei: Creangă, Slavici, Caragiale, Eminescu. Un alt domeniu
de realizări importante este limba, făcându-se trecerea de la
alfabetul chirilic la cel latin respectiv se susţine îmbogăţirea
vocabularului cu neologisme de origine romanică.

11.  Etapa a treia, numită etapa bucureşteană începe din 1885
are
caracter
universitar
prin
cercetările
istorice, filologice, geografice şi filozofice. Revista va
apărea până în 1944, dar nu va avea popularitatea
primilor 20 de ani.

12. Obiective
 Obiectiv general: promovarea adevărului în știinţă și a
frumosului în artă;
 Obiective lingvistice:






înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin
combaterea scrierii etimologice
îmbogăţirea limbii cu neologisme preluate din limbile romanice
combaterea traducerilor mot-a-mot
combaterea „beţiei de cuvinte”
Obiective sociale: susţinerea independenţei intelectuale a
poporului român (educarea publicului prin prelecţiuni
populare);

13.  Obiective culturale: combaterea formelor fără fond
 Obiective literare:
 răspândirea spiritului critic
 încurajarea progresului literaturii naţionale
 susţinerea originalităţii culturii și a literaturii române prin punerea
problemei unificării limbii române literare și prin respectul acordat
literaturii
 crearea și impunerea valorilor naţionale

14. Membrii fondatori ai junimii

15. Petre Carp
 Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iași - d. 19
iunie 1919, Țibănești, judeţul Iași) a fost
om politic, diplomat, fondator al Societăţii
Junimea și lider politic al acesteia.
 Este trimis încă de copil la Berlin (1850)
unde învaţă la "Französische Gymnasium"
(Liceul Francez).
 În anul 1858 își ia bacalaureatul și se
înscrie la Facultatea de drept și știinţe
politice din cadrul Universităţii din Bonn.
În anul 1862 revine la Iași și contribuie la
punerea bazei societăţii Junime (primăvara
anului 1864).

17. Vasile Pogor
 Vasile Pogor (n. 20 august 1833, Iași; d. 20
martie 1906, Bucium, judeţul Iași) a fost om
politic, publicist și poet român, care a îndeplinit
în mai multe rânduri funcţia de primar al
municipiului Iași.
 A studiat la pensionul Malgouverne din orașul
Iași, după care (din anul 1849) și-a continuat
studiile secundare, apoi cele juridice la Paris.
 Intră în politică, ca membru al grupării
"junimiste". După ce o scurtă perioadă deţine
funcţia de ministru al cultelor și instrucţiunii (20
aprilie - 23 mai 1870), Vasile Pogor va fi ales în
mai multe rânduri ca primar al municipiului Iași .

18. Iacob Negruzzi
 Iacob Negruzzi (n. 31 decembrie 1842, Iași - d. 6
ianuarie
1932,
București)
a
fost
scriitor,
dramaturg,
critic
literar, jurist, profesor, politician, președinte al
Academiei Române.
 În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania
la studii. Aici face liceul, împreună cu fratele său
Leon,
iar
din
anul
1859
studiază
dreptul, obţinând doctoratul (1863).
 Revenit în ţară, devine profesor de drept
comercial la Universitatea din Iași, unde va preda
până în anul 1884 când se va muta la Facultatea
de Drept a Universităţii din București, unde
profesează până în 1897, când iese la pensie.
 Pune bazele societăţii culturale „Junimea” și ale
revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o
conduce timp de 28 de ani (1867 - 1895).

19. Theodor Rosetti
 Theodor Rosetti (n. 5 mai 1837, Iași - d. 17
iulie 1923, București) a fost un publicist și om
politic român, prim-ministru al României în
perioada 1888-1889 și membru de onoare
al Academiei Române.
 Descendent
al
unei
vechi
familii
boierești, Theodor Rosetti a făcut studii juridice
la Viena și Paris, numărându-se printre
întemeietorii societăţii Junimea.
 Theodor Rosetti a studiat finanţele și știinţele
politice la Lviv și la Viena, precum și dreptul
la Paris. După absolvire, a devenit judecător la
Iași și profesor la Facultatea de Drept a
Universităţii din Iași.

20. Titu Maiorescu
Titu
Liviu
Maiorescu
(n.
15
februarie
1840,
Craiova
d.
18
iunie 1917, București) a fost un
academician,
avocat,
critic
literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, poli
tician și scriitor român, prim-ministru al
României între 1912 și 1914, ministru de
interne, membru fondator al Academiei
Române,
personalitate
remarcabilă a
României sfârșitului secolului al XIX-lea și
începutului secolului XX. Maiorescu este
autorul celebrei teorii sociologice a formelor
fără fond, baza Junimismului politic și „piatra
de fundament” pe care s-au construit operele
lui Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca
Caragiale sau Ioan Slavici.

21. Copilăria
 Între 1846 și 1848 Titu Maiorescu este elev al școlii primare
din Craiova. În zilele revoluţiei, Ioan Maiorescu plecând în
misiune la Frankfurt am Main, Maria Maiorescu cu copiii
pribegește la București, Brașov, Sibiu.
 Prin decembrie 1848 sub conducerea lui Avram Iancu, familia
lui Ioan Maiorescu ajunge la Blaj. Din nou la Brașov. Titu
Maiorescu continuă cursul primar la școala protodiaconului
Iosif Barac unde urmează primele două clase elementare.
 Între 1850 - 1851 – absolvind școala primară, Titu Maiorescu
este înscris la Gimnaziul românesc din Schei-Brașov, gimnaziu
înfiinţat în 1850 prin strădania unchiului său, Ioan Popazu, pe
atunci paroh al bisericii Sf. Nicolae din Schei, apoi protopop al
orașului. El face clasa întâi de gimnaziu la gimnaziul românesc
din Brașov.

22. La Academia Tereziană
 În septembrie 1851 familia Maiorescu se stabilește la Viena.
În octombrie Titu Maiorescu este înscris în clasa I la Gimnaziul
academic, anexă pentru externi a Academiei Tereziene.
 În timpul șederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu
urmează cursurile Academiei Tereziene.
 În această perioadă începe redactarea Însemnărilor zilnice, pe
care le va continua până la sfârșitul vieţii și care constituie o
preţioasă sursă de cunoaștere a omului Maiorescu.
Însemnările ni-l prezintă încă din adolescenţă ca pe un
caracter puternic, ambiţios și iubitor de ordine, pasionat de
cultură și dornic să se afirme prin capacităţile sale intelectuale
în faţa colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii
aristocratice, îl priveau de sus.

23. Succesul pe care îl obţine în 1858 absolvind ca șef de
promoţie Academia Tereziană reprezintă o încununare a
eforturilor sale și a voinţei de care dăduse dovadă.
Academia Tereziană, Viena

24.  În 1858, pe lângă activitatea universitară, predă psihologia la
pensioane particulare și franceza în casa Kremnitz.
 Preparator pentru limba franceză în familia Kremnitz, Titu
Maiorescu dă lecţii celor patru copii ai familiei: Klara (viitoarea
sa soţie), Helene, Wilhelm și Hermann.
 Titu
Maiorescu își trece doctoratul în filozofie
la Giessen, magna cum laude. Universitatea din Giessen îi
considerase, în vederea doctoratului, ultimii doi ani de la
Academia Tereziană drept studii universitare. Întors în ţară,
publică articolul „Măsura înălțimii prin barometru” în
revista „Isis sau natura”.

25. Implicarea în viața socială
 În ziua de 10 martie 1861, Titu Maiorescu ţine la Berlin o
conferinţă (Die alte französische Tragödie und die Wagnersche
Musik — „Vechea tragedie franceză și muzica lui Wagner”) în
folosul monumentului lui Lessing la Kamenz, repetată la 12
aprilie la Paris, la „Cercle des sociétés savantes“ și reluată sub
formă de comunicare, la 27 aprilie, din nou la Berlin, la
Societatea de filozofie.
 La 28 noiembrie obţine la Paris diploma de licenţă în drept, cu
teza "Du régime dotal".
 În ziua de 10 decembrie el începe ciclul de conferinţe despre
„Educațiunea în familie”. Tot în decembrie se întoarce în ţară
și se stabilește în București.

26.  Întors în ţară la sfârșitul lui 1861, Titu Maiorescu este dornic să
contribuie din toate puterile la înscrierea statului recent
format în urma Unirii din 1859 pe făgașul unei vieţi culturale și
politice de nivel european.
 În acel moment în care totul era de făcut și în care era nevoie
de energii proaspete și de oameni de cultură formaţi în școlile
înalte ale apusului, Titu Maiorescu va cunoaște la vârsta
tinereţii o ascensiune vertiginoasă, greu sau aproape imposibil
de conceput mai târziu: profesor universitar (la Iași) la 22 de
ani, decan la 23 și rector la aceeași vârstă, academician
(membru al Academiei Române) la 27 de ani, deputat la
30, ministru la 34 de ani.

27.  Dar această ascensiune n-a fost mereu lină și nici scutită
de grele încercări, precum procesul care i-a fost intentat
în urma calomniilor aduse de adversarii săi politici, care
atrăseseră și suspendarea lui din toate funcţiile
în 1864, până când verdictul de achitare din anul următor
avea să dovedească netemeinicia acuzaţiilor îndreptate
împotriva lui.
 A fost iniţiat în Loja masonică ieșeană Steaua României, la
26 noiembrie 1866 (al cărei Venerabil era George
Șuţu), iar după câteva luni, la 11 februarie 1867, primește
gradele de Companion și Maestru, în această lojă.

28. Fondarea Junimii
 Anii
1860 au mai însemnat pentru Maiorescu „prelecţiunile
populare“, întemeierea Junimii împreună cu prietenii săi I.
Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th.Rosetti, începerea activităţii de
avocat,
directoratul
la
Școala
Normală
„Vasile
Lupu“ din Iași, înfiinţarea, în 1867, a revistei „Convorbiri Literare”.
 Deși perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epocă de
împlinire a idealurilor pașoptiste, totuși unele accente se schimbaseră.
Maiorescu reprezintă noua generaţie, junimistă, cu o nouă concepţie
asupra vieţii sociale și culturale românești.
 Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al
unei evoluţii naturale, organice și temeinic pregătite, adversar
al „formelor fără fond“, al căror rechizitoriu îl face în articolul
din 1868, „În contra direcției de astăzi în cultura română”.

29. Titu Maiorescu, critic literar
 Adversarii de idei i-au numit depreciativ acţiunea „critică
judecătorească“, întrucât studiile și articolele lui nu analizează
detaliat opera literară discutată, ci conţin mai mult sentinţe
asupra ei. Acestea se întemeiază pe o vastă cultură, un gust
artistic sigur și pe impresionante intuiţii
 Rolul Junimii, al lui Maiorescu însuși, este legat de creaţia și
impunerea în conștiinţa publicului a unor scriitori
ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu și
alţii.
 În privinţa comportării, a felului de a fi i s-a reproșat lui
Maiorescu răceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiană, care
părea să ascundă un suflet uscat; este celebră în acest sens
aprecierea lui N. Iorga: „Cald și frig nu i-a fost nimănui lângă
dânsul“.

30. Ajutorul dat de Maiorescu
scriitorilor din cercul Junimii și
discipolilor său, chiar adversarului
său, Dobrogeanu-Gherea, într-un
moment
important
din
viaţa
acestuia, ne relevă însă un om de o
mare și, în același timp, discretă
generozitate

31. Opere literare
 O cercetare critică asupra poeziei române (1867)
 În contra direcției de astăzi în cultura română







(1868)
Direcția nouă în poezia și proza română (1872)
Comediile domnului Caragiale (1885)
Eminescu și poeziile sale (1889)
Povestirile lui Sadoveanu (1906)
Poeziile lui Octavian Goga (1906)
Retori, oratori, limbuți
Beția de cuvinte

32. Operele publicate postum
 „Jurnal”, se întinde pe zece volume, e cel mai lung jurnal intim din
literatura română.
 Jurnalul este început de Maiorescu la vârsta de 15 ani, când era
elev la Institutul Academia Tereziană din Viena, și este continuat
până la vârsta de 77 de ani, cu două săptămâni înainte de a muri.
 El are doar mici întreruperi și tinde să se suprapună peste existenţa
autorului.
 Publicarea acestei scrieri a făcut posibilă o cunoaștere mai
amănunţită și mai aparte a personalităţii lui Maiorescu: era nu doar
un
om
echilibrat,
impersonal,
lucid,
ci
și
sentimental, însingurat, dorind sa fie înconjurat de oameni care să-l
asculte și să-l înţeleagă.

33.  „Scrieri de logică”, restituite de Alexndru Surdu, Editura
știinţifică și enciclopedică, 1988
 „Istoria politică a României sub domnia lui Carol I” ediţie
de Stelian Neagoe, București, Editura Humanitas, 1994
 „Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării
politice a României sub domnia lui Carol I”, vol. I-V, studiu
introductiv, îngrijire de ediţie, note și comentarii de
Constantin Schifirneţ, Editura Albatros, 2001-2003

34. Revista „Convorbiri literare”

35. Apariție
 La 1 martie 1867 apare la Iași, în redacţia lui Iacob
Negruzzi și sub conducerea spirituală a lui Titu
Maiorescu, revista Convorbiri literare, care va domina
aproape trei decenii viaţa literară și publicistică
română.
 Revista a apărut până în 1884-1885 bilunar, în 16
pagini, într-un tiraj de 300 de exemplare, iar din 18851886 până în 1893-1894: câte un număr lunar.

36. Colaboratori
 În poezie: Ion Alecsandri, Mihai Eminescu, Scarlat
Capșa, Ștefan Cacoveanu , Bengescu-Dabija etc.
 În proză: Ioan Alecsandri, I. Alecsandrescu, E.
Baican, A. Chibici-Râvneanu (prietenul lui Eminescu)
etc.
 În dramaturgie: Ioan Alecsandri, Scarlat Capșa, Ioan
Ionov, T. C. Văcărescu.
 Cu studii și articole de critică literară,știinţifică, istorie :
Ion Bogdan,T. C. Văcărescu,Cernescu etc.

37. Publicații
 Ioan




Slavici:„Moara
cu
noroc”, „Pădureanca”, „Mara”, „Popa Tanda“,„ Budulea
Taichii” etc.
Ion Creangă:„Soacra cu trei nurori”,„Moș Ion Roată”
Caragiale:„O noapte furtunoasă ”,„Năpasta”
Mihai
Eminescu:
„Doină”,
„Făt-Frumos
din
tei”, „Melancolie ”, „Revedere” etc.
Titu Maiorescu: „Neologismele”, „Despre scrierea limbii
române”, „O cercetare critică asupra prozei române de
la 1867”, „Comediile d-lui I.L. Caragiale” etc.

39. Studii critice

40. „Eminescu și poeziile lui”
 Studiu realizat de Titu Maiorescu, publicat în anul 1889.
 Studiul cuprinde două părţi: prima parte se referă la viaţa poetului, în timp ce a doua
cuprinde o analiză a operei acestuia.
 Prima parte:
 se insistă asupra personalităţii lui Eminescu
 se valorifică imaginea geniului din imaginea schopenhauriană
 se insistă asupra pesimismului eminescian de natură metafizică
 se accentuează memoria fabuloasă, inteligenţa sclipitoare, cultura vastă
(filozofie, religie,istorie), setea de cunoaștere, modestia și pasiunea pentru
literatura populară
 A doua parte:
 Se surprinde rafinamentul expresiei artistice, plasticitatea, claritatea limbajului
profunzimea expresiei și bogăţia de idei
 Apreciază creaţiile de factură clasică „Oda” și „Glossa”
 Studiul se încheie prin precizarea că Eminescu va fi un punct de reper în dezvoltarea
literaturii române.

41. „Direcție nouă în poezia și proza română”
 Studiul este publicat în 1872 și cuprinde două părţi: prima dedicată




poeziei, iar a doua dedicată prozei.
Prima parte - Poezia
Evoluţia liricii românești
Caracterizarea operelor marilor poeţi insistându-se asupra scrierilor lui Vasile
Alecsandri și Mihai Eminescu
Vasile Alecsandri



Considerat poet naţional prin diversitatea tematică și accentuarea elementului naţional
Apreciază în special volumele „Doine și lăcrămioare” și „Pastelul”
Definește pastelul
 Mihai Eminescu
 Considerat om al timpului modern, iubitor de antiteze cam exagerate, blazat în
cuget, poet în toată puterea cuvântului
 Recunoaște geniul eminescian însă accentuează rolul operei lui Alecsandri ca un omagiu
adus celui mai mare scriitor pașoptist

42.  A doua parte – Proza
 Îi consideră reprezentanţi de frunte pe Odobescu, Slavici și Negruzzi.
 Apreciază depășirea caracterului știinţific, academic din perioada post
pașoptista și evidenţiază apariţia unei noi generaţii de prozatori.

43. „În contra direcției de astăzi în cultura română”

Studiul este publicat în „Convorbiri literare”, în 1868 și lansează „Teoria
formelor fără fond”. Aceasta exprimă viziunea lui Titu Maiorescu asupra
culturii, construită pe următoarele trei principii:
 autonomia valorilor
 unitatea dintre cultură şi societate
 unitatea dintre fond (activităţile sociale, culturale, tradiţiile şi mentalităţile)
şi formă (structurile instituţionale ale societăţii, sistemul educaţional şi cel
cultural, prin care se realizează circulaţia valorilor în cadrul societăţii)

Maiorescu se revoltă împotriva viciului epocii de a împrumuta forme
ale culturii apusene fără a le adapta condiţiilor româneşti existente.

Această critică este adresată şi generaţiei paşoptiste pentru că aceştia
au creat o direcţie falsă prin imitarea culturii apusene.

În ultima parte a studiului se susţine ideea renunţării la indulgenţa faţă
de mediocrităţi în toate domeniile si se sugerează că imitaţia formelor
discreditează cultura unui popor şi că falsa cultură este mai nocivă decât lipsa
ei.

44. Bibliografie
 Wikipedia.ro
 Scribd.ro
 Scritube.ro
 Junimea - Amintiri, studii, scrisori, documente
Editura Albatros 1971
 Reviste literare românești din secolul al XIX-lea –
Marin Bucur, Paul Cornea, Rodica Florea, Stancu
Ilin, George Muntean, Teodor Vîrgolici, Editura
Minerva
 Articole.famouswhy.ro