2. Romantismul?
Romantismul (Perioada Romantică) a fost o
mișcare artistică, literară și intelectuală apărută
în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea,
atingând apogeul pe la începutul anilor 1800. În
mare parte o reacție împotriva Revoluției
Industriale, cât și împotriva normelor politice și
sociale ale Iluminismului. Își face cel mai
simțită prezența în artele vizuale, literatură și
muzică, dar de asemenea a avut un impact și
asupra istoriografiei, educației și istoriei
naturale (științele naturii).
3. Caracteristicile generale ale literaturii
romantice:
• prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor
• exprimarea cu prioritate a sentimentului și sensibilității
• libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la
clasicism)
• întoarcerea spre trecut și adorația trecutului, în special al evului mediu și goticii
• îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic
• exprimarea specificului național în literatură
• tendința de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor și libertății
• apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje țări exotice cere reflectă
dorința de evadare din viața reală
• descoperirea folclorului național
• aspirația spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină și cunoașterea totală
• apar culegerile de basme și folclor național și includerea limbajului popular în
literatură
• teme romantice: viața, moartea, iubirea, libertatea, exotismul
4. Reprezentanți
• Wilhelm Hauff - povestitor,
• Heinrich Heine - poet
• Johann Gottlieb Fichte - a formulat idealul fericirii
• Friedrich Wilhelm Schelling - a creat idealismul ca directiva a romantismului
• Friedrich Holderlin - creatorul poeziei romantice germane
• Novalis
• August Wilhelm von Schlegel
• Friedrich Schlegel,
• Ludwig Tieck,
• Friedrich Schleiermacher,
• E. T. A. Hoffmann,
• Heinrich von Kleist,
• Bettina von Arnim,
• Ludwig Achim von Arnim,
• Clemens Brentano,
5. Wilhelm Hauff
Wilhelm Hauff (n. 29
noiembrie 1802; d. 18
noiembrie 1827) a fost un poet
și prozator german care a trăit
doar 24 de ani. S-a născut și a
murit la Stuttgart.
Phantasien im Bremer
Rathskeller („Fantazii din
crama primăriei orașului
Bremen”) și nuvelele Die
letzten Ritter von Marienburg
(„Ultimii cavaleri din
Marienburg”), Jud Süß („Evreul
Süß”) și Das Bild des Kaisers
(„Portretul Împăratului”)
6. Frații Grimm
Frații Grimm (germană:
Gebrüder Grimm) (Jacob și
Wilhelm Grimm) au fost
folcloriști, lingviști, filologi,
doctori în drept, cunoscuți în
toată lumea pentru colecția de
basme publicată în două
volume, care conține, printre
multe altele, Albă ca zăpada,
Croitorașul cel viteaz,
Cenușăreasa, Cei trei
purceluși, Lampa lui Aladin și
Hansel și Gretel (primul volum
în a apărut în 1812, iar al
doilea volum în 1814).
Poveștile scrise de cei doi frați
au încântat copilăria multor
generații, devenind pretexte
cuceritoare pentru diverse
ecranizări și dramatizări.[1]
7. John Keats John Keats (n. 31 octombrie
1795, Londra - d. 23 februarie
1821, Roma) a fost un poet
englez, unul din cei mai
importanți reprezentanți ai
romantismului englez
Principalele opere
On First Looking into
Chapman's Homer (1816)
Sleep and Poetry (1816)
Endymion: A Poetic Romance
(1817)
Hyperion (1818)
The Eve of St. Agnes (1819)
Bright star, would I were
stedfast as thou art (1819)
La Belle Dame sans Merci: A
Ballad (1819)
Ode to Psyche (1819)
Ode to a Nichtingale (1819)
8. William BlakeWilliam Blake (n. 28 noiembrie
1757 – d. 2 august 1827) a fost un
poet, vizionar, pictor și tipograf
englez. În esență nerecunoscută
în timpul vieții sale, opera diversă
și profundă a lui William Blake
este astăzi considerată esențială
și semnificantă atât în istoria
poeziei cât și a artelor vizuale.
Opera literară
1783: Schițe poetice ("Poetical
Sketches");
1794: Cântecele experinței
("Songs of Experience");
1789: Cartea lui Thel ("The Book
of Thel");
1790: Căsătoria cerului cu iadul
("The Marriage of Heaven and
Hell");
1791: Revoluția franceză ("The
French Revolution");
9. Victor Hugo Victor Hugo (n. 26 februarie 1802
- d. 22 mai 1885) a fost un poet,
dramaturg, romancier și uneori
pictor, de origine franceză. Scriitor
romantic, a fost pair al Franței din
1845, senator al Parisului și
membru al Academiei Franceze
din 1841. Printre operele sale cele
mai cunoscute pot fi numite
Mizerabilii și Notre-Dame de Paris.
Romane
1818: Bug-Jargal
1823: Han din Islanda ("Han
d'Islande")
pedepsei capitale
1831: Notre-Dame de Paris
1834: Claude Gueux
1862: Mizerabilii ("Les
Misérables")
1866: Oamenii mării ("Les
Travailleurs de la mer"), dedicat
locuitorilor insulei Guernsey
10. Alexandre Dumas
Alexandre Dumas - Dumas Davy
de la Pailleterie, cunoscut și ca
(Alexandre Dumas père)
Alexandre Dumas tatăl, (n. 24
iulie 1802, Villers-Cotterêts (Aisne)
- d. 5 decembrie 1870, Puys
(Seine-Maritime)) a fost un autor
de romane istorice de aventuri,
prin care a devenit cel mai popular
scriitor francez din lume
Turnul din Nesles, 1832
Kean, 1836 Domnișoara de Belle-
Isle, 1839
Cavalerul d'Harmental, 1842
Cei trei muschetari, 1844
12. Muzică
Deși termenul de "romantism", se aplică atunci când vorbim de muzică în perioada aproximativ de la
1820 până în jurul anului 1900, aplicarea contemporană a termenului de "romantic" pentru muzică, nu
coincide cu această interpretare modernă. În 1810 E.T.A. Hoffmann i-a numit pe Mozart, Haydn și
Beethoven cei trei "Compozitori Romantici" și Ludwig Spohr a folosit termenul de "bun stil romantic"
pentru părți din Simfonia a V-a a lui Beethoven. Din punct de vedere tehnic Mozart și Haydn sunt
considerați compozitori clasici, și după cele mai multe standarde, Beethoven reprezintă începutul
perioadei romantismului muzical. La începutul secolului al XX-lea, datorită faptului că sensul s-a rupt
decisiv de trecutul muzical a dus la faptul că secolul al IXX-lea se numește "Era romantică", și se
utilizează în muzică în sens enciclopedic. Contrastele și emoțiile sporite ale mișcării literare germane
Sturm und Drang par a fi un precursor al romanului gotic, sau elementele sângeroase a unora dintre
de opere din perioada de Revoluției franceze. Libretul lui Lorenzo Da Ponte pentru lui Mozart prin
muzica elocventă transmite un nou sens al individualității și a libertății. Generația romantică l-a privit
pe Beethoven, ca artistul lor ideal și eroic, care a dedicat mai întâi o simfonie Consulului Bonaparte,
campion al libertății, ca apoi să conteste împăratul Napoleon, retrăgându-i dedicația simfoniei Eroica.
În cultura muzicii contemporane, muzicianul romantic a urmat o carieră publică, în funcție de
sensibilitatea audienței provenind din clasa de mijloc, lucru mult mai frecvent decât să fie patronat de
un aristocrat al curților imperiale, așa cum a fost cazul cu muzicienii și compozitorii perioadelor
anterioare. Noua generație de muzicieni a creat virtuozi, care în calitatea lor de persoane publice își
făceau carieră ca soliști, mergând în turnee de concerte ca de exemplu Paganini și Liszt, iar dirijorii au
început să apară ca figuri importante, de ale căror abilitate de interpretare a muzicii tot mai complexe
depindea în mare măsură calitatea redării
13. Reprezentanți
• Robert Schumann-romantism poetic
• Johannes Brahms
• Frédéric Chopin
• Hector Berlioz
• Carl Maria von Weber
• Franz Liszt
• Richard Wagner
• Piotr Ilici Ceaikovski
14. Johannes Brahms
Johannes Brahms (n. 7
mai 1833, Hamburg - d. 3
aprilie 1897, Viena) a fost
un compozitor romantic
german, care a trăit cea mai
mare parte a vieții sale în
Austria, la Viena.
15. Frédéric Chopin
Frédéric Chopin
(poloneză: Fryderyk
Franciszek Chopin, uneori
Szopen; franceză: Frédéric
François Chopin; n. 1
martie 1810, Żelazowa
Wola — d. 17 octombrie
1849, Paris) a fost un
compozitor polonez de
muzică pentru pian în
perioada romantismului.
Este considerat drept unul
dintre cei mai prolifici și
influenți compozitori de
muzică pentru acest
instrument.
17. Arta plastică
Conform lui Giulio Carlo Argan în opera sa Artă modernă, romantismul și neoclasicismul sunt pur și
simplu două fețe ale aceleași monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim, sub o formă
obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt
legate, deci, prin idealizarea realității. Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când
Francisco Goya începe să picteze la pierderea auzului. O pictură cu tematică neoclasică precum
Saturn devorându-și fiii, de exemplu, prezintă o serie de emoții pentru spectatorul pe care îl face să se
simtă nesigur și speriat. Goya creează un joc de lumini și umbre care accentuează situația dramatică
reprezentată. Deși Goya a fost un pictor academic, romantismul va ajunge mult mai târziu la
Academie. Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelență. Tabloul
său Libertatea conducând poporul reunește vigoarea și idealul romantic într-o operă care este
compusă dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de revoluționarii de la 1830 ghidați de spiritul
Libertății (reprezentați aici de o femeie purtând drapelul francez). Artistul se plasează metaforic ca un
revoluționar din vârtej, deși vedea evenimentele cu o anumită rezervare (reflectând influența burgheză
asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantică cea mai cunoscută. The Fighting
Téméraire tugged to her last Berth to be broken, pictură de William Turner Căutarea de exotic, de
neprimitor și de sălbatic va reprezenta o altă caracteristică fundamentală a romantismului. Exprimarea
senzațiilor extreme, paradisurile artificiale și naturalețea în aspectul său rudimentar, lansarea în
„aventuri” și îmbarcarea în nave cu destinația polilor, de exemplu, i-au inspirat pe anumiți artiști ai
romantismului. Pictorul englez William Turner a reflectat acest spirit în opere precum Furtună pe mare
unde apariția unui fenomen natural este folosit pentru atingerea sentimentelor menționate mai sus.
Alții, folosind figuri mai mici au ales pictura istorică, cum ar fi Salvator Rosa, care picta în maniera lui
Claude Lorrain, artist baroc târziu cu elemente romantice în picturi
