SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  6
Programul Național de
Dezvoltare Locală
Situația la data de 15 septembrie 2018
Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL)
• PNDL este un program de finanțare multianual, coordonat de Ministerul
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ce are ca obiectiv general
sprijinirea unităților administrativ-teritoriale pentru echiparea teritoriului
administrativ ale acestora cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură
educațională, de sănătate și de mediu, sportivă, social-culturală și turistică,
administrativă și de acces la căile de comunicație în vederea asigurării unui climat
investițional atractiv pentru localitățile României.
• Pot beneficia de finanțare, în cadrul PNDL, unitățile administrativ-teritoriale
reprezentate de autoritățile administrației publice locale, respectiv comunele,
municipiile și orașele, inclusiv pentru satele componente ale acestora, județele,
precum și unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociațiilor de dezvoltare
intercomunitară, constituite în condițiile legii, pentru investițiile realizate prin
asociațiile de dezvoltare intercomunitară.
PNDL 2017-2020 – Etapa II
Situația contractării obiectivelor de investiții
În anul 2017 au fost depuse de
UAT-uri peste 13.000 de solicitări a
căror valoare totală a depășit 67
miliarde lei, dar fondurile aprobate
pentru finanțarea PNDL – Etapa II în
valoare de 30 de miliarde lei nu au
permis acoperirea întregii nevoi de
finanțare.
În prezent procedura de contractare
în cadrul PNDL – Etapa II este în
desfășurare, fiind contractate 99%
din totalul celor 6.718 obiective
incluse în PNDL II (sunt încheiate
6.650 contracte de finanțare)
Situația obiectivelor de investiții finanțate prin PNDL
• PNDL 2013-2019 – Etapa I:
• 5.505 obiective de investiții finanțate din care:
- 2.938 obiective finalizate
- 2.567 obiective în execuție
• Alocare totală: 18.018 milioane lei
• Total decontat 2013-2018: 12.515 milioane lei
• Rest de decontat: 5.503 milioane lei
• Total alocat 2018: 2.070 milioane lei
• Total decontat 2018: 1.314 milioane lei
• PNDL 2017-2020 – Etapa II:
• 6.718 obiective de investiții incluse la finanțate
• 68 obiective sunt în diverse faze de contractare: sunt pe circuitul
intern de avizare sau documentațiile tehnico-economice
transmise de UAT-uri necesită completări
• 6.650 contracte de finanțare
• Suma totală contractată: 28.873 milioane lei
• Total decontat 2017-2018: 1.243 milioane lei
• Total alocat 2018: 1.582 milioane lei
• Total decontat 2018: 1.027 milioane lei
PNDL 2013-2019 – Etapa I
Alocări şi număr de obiective pe domenii
Domeniul
Alocații de la bugetul
de stat
2013-2019
Total decontat
2013-2018
Nr. obiective de
investiții
2013-2019
Nr. obiective
receptionate
Alimentare apă 2.339.793.036,51 1.660.456.790,50 996 568
Alimentare apă + canalizare (proiecte integrate) 338.815.884,86 153.785.114,23 48 16
Canalizare 2.975.854.488,87 1.789.172.858,04 585 251
Drumuri 10.816.860.097,21 8.042.734.265,89 2.410 1.500
Unități de învățământ* 302.927.956,98 237.524.069,84 259 178
Unități de învățământ* fără autorizații de funcționare 541.653.747,57 165.657.753,81 560 82
Crese și grădinițe 274.187.662,83 150.171.940,65 356 127
Unități sanitare 11.345.509,76 11.165.535,69 15 14
Poduri și podețe 259.660.366,85 188.747.461,63 169 128
Alte domenii** 156.974.255,34 115.950.540,84 107 74
TOTAL 18.018.073.006,78 12.515.366.331,12 5.505 2.938
* - școli primare, școli gimnaziale și licee
** - institutii publice, sisteme de iluminat public stradal.
PNDL 2017-2020- Etapa II
Alocări şi număr de obiective pe domenii
Domeniul
Alocații de la
bugetul de stat
2017-2020
Total decontat
2017-2018
Nr. obiective de
investiții
2017-2020
Nr. contracte de
finantare
Alimentare apă 2.256.145.461,77 56.301.974,48 543 536
Alimentare apă + canalizare (proiecte integrate) 2.312.848.995,61 27.588.653,10 249 246
Canalizare 4.047.688.734,03 102.003.282,87 509 505
Drumuri 14.354.440.676,31 733.126.967,90 1.948 1.937
Unități de învățământ* 854.311.816,91 27.716.962,57 541 532
Unități de învățământ* fără autorizații de funcționare 1.476.027.618,59 45.862.666,09 795 788
Crese și grădinițe 1.183.111.167,28 62.659.628,60 863 850
Unități sanitare 1.047.170.938,80 105.245.885,42 578 574
Poduri și podețe 1.142.087.520,92 43.650.876,52 450 444
Alte domenii** 199.506.462,72 38.787.232,59 242 238
TOTAL 28.873.339.392,94 1.242.944.130,14 6.718 6.650
* - școli primare, școli gimnaziale și licee
** - institutii publice, sisteme de iluminat public stradal.

Contenu connexe

Tendances

Tendinţe de dezvoltare a Regiunii de Dezvoltare Nord până în anul 2020
Tendinţe de dezvoltare a Regiunii de Dezvoltare Nord până în anul 2020Tendinţe de dezvoltare a Regiunii de Dezvoltare Nord până în anul 2020
Tendinţe de dezvoltare a Regiunii de Dezvoltare Nord până în anul 2020ADR Nord
 
Dezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului frumos prin reabilitarea
Dezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului frumos prin reabilitareaDezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului frumos prin reabilitarea
Dezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului frumos prin reabilitareaFirst_Roberto
 
Prezentarea Concursului de propuneri de proiecte în domeniul Dezvoltării regi...
Prezentarea Concursului de propuneri de proiecte în domeniul Dezvoltării regi...Prezentarea Concursului de propuneri de proiecte în domeniul Dezvoltării regi...
Prezentarea Concursului de propuneri de proiecte în domeniul Dezvoltării regi...ADR Nord
 
Igor Malai, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor - Cooperarea i...
Igor Malai, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor - Cooperarea i...Igor Malai, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor - Cooperarea i...
Igor Malai, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor - Cooperarea i...GIZ Moldova
 
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD Nord
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD NordModernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD Nord
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD NordADR Nord
 
Rolul MDRC în diversificarea resurselor financiare ce contribuie la realizare...
Rolul MDRC în diversificarea resurselor financiare ce contribuie la realizare...Rolul MDRC în diversificarea resurselor financiare ce contribuie la realizare...
Rolul MDRC în diversificarea resurselor financiare ce contribuie la realizare...GIZ Moldova
 
Pespective de colaborare: Regiunea Nord Republica Moldova – Regiunea Vest Rom...
Pespective de colaborare: Regiunea Nord Republica Moldova – Regiunea Vest Rom...Pespective de colaborare: Regiunea Nord Republica Moldova – Regiunea Vest Rom...
Pespective de colaborare: Regiunea Nord Republica Moldova – Regiunea Vest Rom...ADR Nord
 
Competitivitatea capitalului uman din Regiunea de Dezvoltare Nord pe piața mu...
Competitivitatea capitalului uman din Regiunea de Dezvoltare Nord pe piața mu...Competitivitatea capitalului uman din Regiunea de Dezvoltare Nord pe piața mu...
Competitivitatea capitalului uman din Regiunea de Dezvoltare Nord pe piața mu...ADR Nord
 
Raportul privind realizarea SDR Nord, perioada ianuarie-septembrie 2016
Raportul privind realizarea SDR Nord, perioada ianuarie-septembrie 2016Raportul privind realizarea SDR Nord, perioada ianuarie-septembrie 2016
Raportul privind realizarea SDR Nord, perioada ianuarie-septembrie 2016ADR Nord
 
Ședința Comitetului Director MSPL din 23 iunie 2017
Ședința Comitetului Director MSPL din 23 iunie 2017Ședința Comitetului Director MSPL din 23 iunie 2017
Ședința Comitetului Director MSPL din 23 iunie 2017GIZ Moldova
 
Promovarea regiunilor de dezvoltare / ADR Nord / RDN
Promovarea regiunilor de dezvoltare / ADR Nord / RDNPromovarea regiunilor de dezvoltare / ADR Nord / RDN
Promovarea regiunilor de dezvoltare / ADR Nord / RDNADR Nord
 
Dezvoltarea perspectivelor în Regiunea Nord în contextul politicilor regional...
Dezvoltarea perspectivelor în Regiunea Nord în contextul politicilor regional...Dezvoltarea perspectivelor în Regiunea Nord în contextul politicilor regional...
Dezvoltarea perspectivelor în Regiunea Nord în contextul politicilor regional...ADR Nord
 
Implementarea proiectelor - Liuba Băbălău, specialist în elaborarea, implemen...
Implementarea proiectelor - Liuba Băbălău, specialist în elaborarea, implemen...Implementarea proiectelor - Liuba Băbălău, specialist în elaborarea, implemen...
Implementarea proiectelor - Liuba Băbălău, specialist în elaborarea, implemen...GIZ Moldova
 
REZULTATELE CONCURSULUI PROPUNERILOR DE PROIECTE // ETAPA II
REZULTATELE CONCURSULUI PROPUNERILOR DE PROIECTE // ETAPA IIREZULTATELE CONCURSULUI PROPUNERILOR DE PROIECTE // ETAPA II
REZULTATELE CONCURSULUI PROPUNERILOR DE PROIECTE // ETAPA II ADR Nord
 
Indrumar Fonduri Structurale
Indrumar Fonduri StructuraleIndrumar Fonduri Structurale
Indrumar Fonduri Structuraleibulandra
 
Ghid Practic POR
Ghid Practic PORGhid Practic POR
Ghid Practic PORibulandra
 
Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Programul pentru Cooperare Transnaţio...
Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Programul pentru Cooperare Transnaţio...Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Programul pentru Cooperare Transnaţio...
Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Programul pentru Cooperare Transnaţio...ADR Nord
 
Tendances (20)

Tendinţe de dezvoltare a Regiunii de Dezvoltare Nord până în anul 2020
Tendinţe de dezvoltare a Regiunii de Dezvoltare Nord până în anul 2020Tendinţe de dezvoltare a Regiunii de Dezvoltare Nord până în anul 2020
Tendinţe de dezvoltare a Regiunii de Dezvoltare Nord până în anul 2020
 
Dezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului frumos prin reabilitarea
Dezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului frumos prin reabilitareaDezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului frumos prin reabilitarea
Dezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului frumos prin reabilitarea
 
Prezentarea Concursului de propuneri de proiecte în domeniul Dezvoltării regi...
Prezentarea Concursului de propuneri de proiecte în domeniul Dezvoltării regi...Prezentarea Concursului de propuneri de proiecte în domeniul Dezvoltării regi...
Prezentarea Concursului de propuneri de proiecte în domeniul Dezvoltării regi...
 
Igor Malai, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor - Cooperarea i...
Igor Malai, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor - Cooperarea i...Igor Malai, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor - Cooperarea i...
Igor Malai, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor - Cooperarea i...
 
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD Nord
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD NordModernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD Nord
Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova - CRD Nord
 
Rolul MDRC în diversificarea resurselor financiare ce contribuie la realizare...
Rolul MDRC în diversificarea resurselor financiare ce contribuie la realizare...Rolul MDRC în diversificarea resurselor financiare ce contribuie la realizare...
Rolul MDRC în diversificarea resurselor financiare ce contribuie la realizare...
 
Pespective de colaborare: Regiunea Nord Republica Moldova – Regiunea Vest Rom...
Pespective de colaborare: Regiunea Nord Republica Moldova – Regiunea Vest Rom...Pespective de colaborare: Regiunea Nord Republica Moldova – Regiunea Vest Rom...
Pespective de colaborare: Regiunea Nord Republica Moldova – Regiunea Vest Rom...
 
Competitivitatea capitalului uman din Regiunea de Dezvoltare Nord pe piața mu...
Competitivitatea capitalului uman din Regiunea de Dezvoltare Nord pe piața mu...Competitivitatea capitalului uman din Regiunea de Dezvoltare Nord pe piața mu...
Competitivitatea capitalului uman din Regiunea de Dezvoltare Nord pe piața mu...
 
Raportul privind realizarea SDR Nord, perioada ianuarie-septembrie 2016
Raportul privind realizarea SDR Nord, perioada ianuarie-septembrie 2016Raportul privind realizarea SDR Nord, perioada ianuarie-septembrie 2016
Raportul privind realizarea SDR Nord, perioada ianuarie-septembrie 2016
 
Ședința Comitetului Director MSPL din 23 iunie 2017
Ședința Comitetului Director MSPL din 23 iunie 2017Ședința Comitetului Director MSPL din 23 iunie 2017
Ședința Comitetului Director MSPL din 23 iunie 2017
 
Promovarea regiunilor de dezvoltare / ADR Nord / RDN
Promovarea regiunilor de dezvoltare / ADR Nord / RDNPromovarea regiunilor de dezvoltare / ADR Nord / RDN
Promovarea regiunilor de dezvoltare / ADR Nord / RDN
 
Dezvoltarea perspectivelor în Regiunea Nord în contextul politicilor regional...
Dezvoltarea perspectivelor în Regiunea Nord în contextul politicilor regional...Dezvoltarea perspectivelor în Regiunea Nord în contextul politicilor regional...
Dezvoltarea perspectivelor în Regiunea Nord în contextul politicilor regional...
 
Implementarea proiectelor - Liuba Băbălău, specialist în elaborarea, implemen...
Implementarea proiectelor - Liuba Băbălău, specialist în elaborarea, implemen...Implementarea proiectelor - Liuba Băbălău, specialist în elaborarea, implemen...
Implementarea proiectelor - Liuba Băbălău, specialist în elaborarea, implemen...
 
REZULTATELE CONCURSULUI PROPUNERILOR DE PROIECTE // ETAPA II
REZULTATELE CONCURSULUI PROPUNERILOR DE PROIECTE // ETAPA IIREZULTATELE CONCURSULUI PROPUNERILOR DE PROIECTE // ETAPA II
REZULTATELE CONCURSULUI PROPUNERILOR DE PROIECTE // ETAPA II
 
Indrumar Fonduri Structurale
Indrumar Fonduri StructuraleIndrumar Fonduri Structurale
Indrumar Fonduri Structurale
 
Ghid Practic POR
Ghid Practic PORGhid Practic POR
Ghid Practic POR
 
Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Programul pentru Cooperare Transnaţio...
Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Programul pentru Cooperare Transnaţio...Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Programul pentru Cooperare Transnaţio...
Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Programul pentru Cooperare Transnaţio...
 
Mihaela Vrabete, "Strategia de dezvoltare a jud. Bistrița-Năsăud, implementat...
Mihaela Vrabete, "Strategia de dezvoltare a jud. Bistrița-Năsăud, implementat...Mihaela Vrabete, "Strategia de dezvoltare a jud. Bistrița-Năsăud, implementat...
Mihaela Vrabete, "Strategia de dezvoltare a jud. Bistrița-Năsăud, implementat...
 
ADR Nord
ADR NordADR Nord
ADR Nord
 
Camelia Coporan, "Programul Operațional Regional, Programele de Cooperare Ter...
Camelia Coporan, "Programul Operațional Regional, Programele de Cooperare Ter...Camelia Coporan, "Programul Operațional Regional, Programele de Cooperare Ter...
Camelia Coporan, "Programul Operațional Regional, Programele de Cooperare Ter...
 
Similaire à PNDL-Programul National de Dezvoltare Locală, etapa I

Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Natalia Munteanu
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Natalia Munteanu
 
Prezentare MSPL Comitet Director din 21.02.14
Prezentare MSPL Comitet Director din 21.02.14Prezentare MSPL Comitet Director din 21.02.14
Prezentare MSPL Comitet Director din 21.02.14GIZ Moldova
 
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...ADR Nord
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012ADR Nord
 
Raport pentru semestrul I al a.2017 privind implementarea SDR Nord 2016-2020
Raport pentru semestrul I al a.2017 privind implementarea  SDR Nord 2016-2020Raport pentru semestrul I al a.2017 privind implementarea  SDR Nord 2016-2020
Raport pentru semestrul I al a.2017 privind implementarea SDR Nord 2016-2020ADR Nord
 
Prezentare generală
Prezentare generalăPrezentare generală
Prezentare generalăLilia Țurcan
 
Orașe verzi durabile în Republica Moldova – catalizarea investițiilor pentru...
Orașe verzi durabile în  Republica Moldova – catalizarea investițiilor pentru...Orașe verzi durabile în  Republica Moldova – catalizarea investițiilor pentru...
Orașe verzi durabile în Republica Moldova – catalizarea investițiilor pentru...UNDP Moldova
 
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013Lilia Țurcan
 
Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud
Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sudPotențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud
Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sudAnișoara Gonța
 
Prezentare MSPL Comitet Director din 22 octombrie 2014
Prezentare MSPL Comitet Director din 22 octombrie 2014Prezentare MSPL Comitet Director din 22 octombrie 2014
Prezentare MSPL Comitet Director din 22 octombrie 2014GIZ Moldova
 
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2Lilia Țurcan
 
Similaire à PNDL-Programul National de Dezvoltare Locală, etapa I (20)

Programul Operațional Regional 2014-2020
Programul Operațional Regional 2014-2020Programul Operațional Regional 2014-2020
Programul Operațional Regional 2014-2020
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012
 
Prezentare MSPL Comitet Director din 21.02.14
Prezentare MSPL Comitet Director din 21.02.14Prezentare MSPL Comitet Director din 21.02.14
Prezentare MSPL Comitet Director din 21.02.14
 
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...
LANSAREA APELULUI DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU CICLUL DE PROGRAMARE 2013-2...
 
Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012Intructiunea utilizator 2012
Intructiunea utilizator 2012
 
Raport pentru semestrul I al a.2017 privind implementarea SDR Nord 2016-2020
Raport pentru semestrul I al a.2017 privind implementarea  SDR Nord 2016-2020Raport pentru semestrul I al a.2017 privind implementarea  SDR Nord 2016-2020
Raport pentru semestrul I al a.2017 privind implementarea SDR Nord 2016-2020
 
Finanțarea dezvoltării urbane prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Finanțarea dezvoltării urbane prin  Programul Operațional Regional 2014-2020Finanțarea dezvoltării urbane prin  Programul Operațional Regional 2014-2020
Finanțarea dezvoltării urbane prin Programul Operațional Regional 2014-2020
 
BILANȚ DE ACTIVITATE AL MINISTRULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI P...
BILANȚ DE ACTIVITATE AL MINISTRULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI P...BILANȚ DE ACTIVITATE AL MINISTRULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI P...
BILANȚ DE ACTIVITATE AL MINISTRULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI P...
 
Prezentare generală
Prezentare generalăPrezentare generală
Prezentare generală
 
Strategia de dezvoltare teritorială a României
Strategia de dezvoltare teritorială a RomânieiStrategia de dezvoltare teritorială a României
Strategia de dezvoltare teritorială a României
 
Orașe verzi durabile în Republica Moldova – catalizarea investițiilor pentru...
Orașe verzi durabile în  Republica Moldova – catalizarea investițiilor pentru...Orașe verzi durabile în  Republica Moldova – catalizarea investițiilor pentru...
Orașe verzi durabile în Republica Moldova – catalizarea investițiilor pentru...
 
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
 
Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud
Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sudPotențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud
Potențialul investițional al regiunii de dezvoltare sud
 
Prezentare MSPL Comitet Director din 22 octombrie 2014
Prezentare MSPL Comitet Director din 22 octombrie 2014Prezentare MSPL Comitet Director din 22 octombrie 2014
Prezentare MSPL Comitet Director din 22 octombrie 2014
 
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2
Buletin informativ dezvoltare_regională_nr_2
 
Regio-Programul Operational Regional 2014-2020 - lansare apeluri 3.1 și 6.1.A
Regio-Programul Operational Regional 2014-2020 - lansare apeluri 3.1 și 6.1.ARegio-Programul Operational Regional 2014-2020 - lansare apeluri 3.1 și 6.1.A
Regio-Programul Operational Regional 2014-2020 - lansare apeluri 3.1 și 6.1.A
 
Strategia de dezvoltare teritorială a României
Strategia de dezvoltare teritorială a RomânieiStrategia de dezvoltare teritorială a României
Strategia de dezvoltare teritorială a României
 
Proiectul "Strategie integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării"- cod ...
Proiectul "Strategie integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării"- cod ...Proiectul "Strategie integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării"- cod ...
Proiectul "Strategie integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării"- cod ...
 
Situatie por 28 mai 2012
Situatie por 28 mai 2012Situatie por 28 mai 2012
Situatie por 28 mai 2012
 
Plus de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Plus de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (20)

Președinția României la Consiliul UE: contribuția MDRAP
Președinția României la Consiliul UE: contribuția MDRAPPreședinția României la Consiliul UE: contribuția MDRAP
Președinția României la Consiliul UE: contribuția MDRAP
 
CNI: STADIUL PREGATIRII STADIOANELOR PENTRU EURO2020
CNI: STADIUL PREGATIRII STADIOANELOR PENTRU EURO2020CNI: STADIUL PREGATIRII STADIOANELOR PENTRU EURO2020
CNI: STADIUL PREGATIRII STADIOANELOR PENTRU EURO2020
 
CNI: 400 de TERENURI DE SPORT PENTRU EURO 2020
CNI: 400 de TERENURI DE SPORT PENTRU EURO 2020CNI: 400 de TERENURI DE SPORT PENTRU EURO 2020
CNI: 400 de TERENURI DE SPORT PENTRU EURO 2020
 
Codul Administrativ al României
Codul Administrativ al RomânieiCodul Administrativ al României
Codul Administrativ al României
 
Declaratia de la Bucuresti privind dezvoltarea urbană, 14 iunie 2019
Declaratia de la Bucuresti privind dezvoltarea urbană, 14 iunie 2019Declaratia de la Bucuresti privind dezvoltarea urbană, 14 iunie 2019
Declaratia de la Bucuresti privind dezvoltarea urbană, 14 iunie 2019
 
PROIECTUL CODULUI ADMINISTRATIV AL ROMÂNIEI, iunie 2019
PROIECTUL CODULUI ADMINISTRATIV AL ROMÂNIEI, iunie 2019PROIECTUL CODULUI ADMINISTRATIV AL ROMÂNIEI, iunie 2019
PROIECTUL CODULUI ADMINISTRATIV AL ROMÂNIEI, iunie 2019
 
ISTORICUL PROIECTULUI CODULUI ADMINISTRATIV AL ROMÂNIEI
ISTORICUL PROIECTULUI CODULUI ADMINISTRATIV AL ROMÂNIEIISTORICUL PROIECTULUI CODULUI ADMINISTRATIV AL ROMÂNIEI
ISTORICUL PROIECTULUI CODULUI ADMINISTRATIV AL ROMÂNIEI
 
Cadastru-proiectul „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemulu...
Cadastru-proiectul „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemulu...Cadastru-proiectul „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemulu...
Cadastru-proiectul „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemulu...
 
Stadiul pregătirilor pentru organizarea, în România, a unor meciuri din Turne...
Stadiul pregătirilor pentru organizarea, în România, a unor meciuri din Turne...Stadiul pregătirilor pentru organizarea, în România, a unor meciuri din Turne...
Stadiul pregătirilor pentru organizarea, în România, a unor meciuri din Turne...
 
Conferinta CEMAT2017: Viitorul CEMAT/The future of CEMAT
Conferinta CEMAT2017: Viitorul CEMAT/The future of CEMATConferinta CEMAT2017: Viitorul CEMAT/The future of CEMAT
Conferinta CEMAT2017: Viitorul CEMAT/The future of CEMAT
 
Conferinta CEMAT 2017: Overview of European Functional Areas: Definition and ...
Conferinta CEMAT 2017: Overview of European Functional Areas: Definition and ...Conferinta CEMAT 2017: Overview of European Functional Areas: Definition and ...
Conferinta CEMAT 2017: Overview of European Functional Areas: Definition and ...
 
Programul National de Dezvoltare Locala-PNDL, etapa a II-a
Programul National de Dezvoltare Locala-PNDL, etapa a II-aProgramul National de Dezvoltare Locala-PNDL, etapa a II-a
Programul National de Dezvoltare Locala-PNDL, etapa a II-a
 
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Vulcan...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Vulcan...Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Vulcan...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Vulcan...
 
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Uricani, j...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Uricani, j...Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Uricani, j...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Uricani, j...
 
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Strehaia, ...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Strehaia, ...Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Strehaia, ...

Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Petroș...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Petroș...Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Petroș...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Petroș...
 
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Mediaș...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Mediaș...Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Mediaș...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Mediaș...
 
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Lupeni...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Lupeni...Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Lupeni...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Municipiul Lupeni...
 
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Comănești,...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Comănești,...Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Comănești,...
Zonă/terenuri/clădiri cu potențial funcțional industrial în Orașul Comănești,...
 
PNDL-Programul National de Dezvoltare Locală, etapa I

  • 1. Programul Național de Dezvoltare Locală Situația la data de 15 septembrie 2018
  • 2. Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) • PNDL este un program de finanțare multianual, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ce are ca obiectiv general sprijinirea unităților administrativ-teritoriale pentru echiparea teritoriului administrativ ale acestora cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educațională, de sănătate și de mediu, sportivă, social-culturală și turistică, administrativă și de acces la căile de comunicație în vederea asigurării unui climat investițional atractiv pentru localitățile României. • Pot beneficia de finanțare, în cadrul PNDL, unitățile administrativ-teritoriale reprezentate de autoritățile administrației publice locale, respectiv comunele, municipiile și orașele, inclusiv pentru satele componente ale acestora, județele, precum și unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condițiile legii, pentru investițiile realizate prin asociațiile de dezvoltare intercomunitară.
  • 3. PNDL 2017-2020 – Etapa II Situația contractării obiectivelor de investiții În anul 2017 au fost depuse de UAT-uri peste 13.000 de solicitări a căror valoare totală a depășit 67 miliarde lei, dar fondurile aprobate pentru finanțarea PNDL – Etapa II în valoare de 30 de miliarde lei nu au permis acoperirea întregii nevoi de finanțare. În prezent procedura de contractare în cadrul PNDL – Etapa II este în desfășurare, fiind contractate 99% din totalul celor 6.718 obiective incluse în PNDL II (sunt încheiate 6.650 contracte de finanțare)
  • 4. Situația obiectivelor de investiții finanțate prin PNDL • PNDL 2013-2019 – Etapa I: • 5.505 obiective de investiții finanțate din care: - 2.938 obiective finalizate - 2.567 obiective în execuție • Alocare totală: 18.018 milioane lei • Total decontat 2013-2018: 12.515 milioane lei • Rest de decontat: 5.503 milioane lei • Total alocat 2018: 2.070 milioane lei • Total decontat 2018: 1.314 milioane lei • PNDL 2017-2020 – Etapa II: • 6.718 obiective de investiții incluse la finanțate • 68 obiective sunt în diverse faze de contractare: sunt pe circuitul intern de avizare sau documentațiile tehnico-economice transmise de UAT-uri necesită completări • 6.650 contracte de finanțare • Suma totală contractată: 28.873 milioane lei • Total decontat 2017-2018: 1.243 milioane lei • Total alocat 2018: 1.582 milioane lei • Total decontat 2018: 1.027 milioane lei
  • 5. PNDL 2013-2019 – Etapa I Alocări şi număr de obiective pe domenii Domeniul Alocații de la bugetul de stat 2013-2019 Total decontat 2013-2018 Nr. obiective de investiții 2013-2019 Nr. obiective receptionate Alimentare apă 2.339.793.036,51 1.660.456.790,50 996 568 Alimentare apă + canalizare (proiecte integrate) 338.815.884,86 153.785.114,23 48 16 Canalizare 2.975.854.488,87 1.789.172.858,04 585 251 Drumuri 10.816.860.097,21 8.042.734.265,89 2.410 1.500 Unități de învățământ* 302.927.956,98 237.524.069,84 259 178 Unități de învățământ* fără autorizații de funcționare 541.653.747,57 165.657.753,81 560 82 Crese și grădinițe 274.187.662,83 150.171.940,65 356 127 Unități sanitare 11.345.509,76 11.165.535,69 15 14 Poduri și podețe 259.660.366,85 188.747.461,63 169 128 Alte domenii** 156.974.255,34 115.950.540,84 107 74 TOTAL 18.018.073.006,78 12.515.366.331,12 5.505 2.938 * - școli primare, școli gimnaziale și licee ** - institutii publice, sisteme de iluminat public stradal.
  • 6. PNDL 2017-2020- Etapa II Alocări şi număr de obiective pe domenii Domeniul Alocații de la bugetul de stat 2017-2020 Total decontat 2017-2018 Nr. obiective de investiții 2017-2020 Nr. contracte de finantare Alimentare apă 2.256.145.461,77 56.301.974,48 543 536 Alimentare apă + canalizare (proiecte integrate) 2.312.848.995,61 27.588.653,10 249 246 Canalizare 4.047.688.734,03 102.003.282,87 509 505 Drumuri 14.354.440.676,31 733.126.967,90 1.948 1.937 Unități de învățământ* 854.311.816,91 27.716.962,57 541 532 Unități de învățământ* fără autorizații de funcționare 1.476.027.618,59 45.862.666,09 795 788 Crese și grădinițe 1.183.111.167,28 62.659.628,60 863 850 Unități sanitare 1.047.170.938,80 105.245.885,42 578 574 Poduri și podețe 1.142.087.520,92 43.650.876,52 450 444 Alte domenii** 199.506.462,72 38.787.232,59 242 238 TOTAL 28.873.339.392,94 1.242.944.130,14 6.718 6.650 * - școli primare, școli gimnaziale și licee ** - institutii publice, sisteme de iluminat public stradal.