91334762 ina-odinokaia-thesis

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
CATEDRA DE DREPTUL MUNCII
Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 349.3 (043.3)
ODINOKAIA INA
LOCUL ŞI ROLUL DREPTULUI PROTECŢIEI SOCIALE ÎN
SISTEMUL DE DREPT AL REPUBLICII MOLDOVA
SPECIALITATEA:12.00.03 DREPT PRIVAT (DREPTUL PROTECŢIEI
SOCIALE)
Teză de doctor în drept
Coordonator ştiinţific: _________________ Nicolae Romandaş,
doctor în drept,
conferențiar universitar
Autorul: __________________
CHIŞINĂU, 2010

3
CUPRINS
ADNOTĂRI ...................................................................................................................................5
LISTA ABREVIERILOR.............................................................................................................8
INTRODUCERE ...........................................................................................................................9
1. PROBLEMATICA AUTONOMIEI ȘI SITUĂRII DREPTULUI PROTECȚIEI
SOCIALE ÎN SISTEMUL DREPTULUI: ANALIZE ȘI OPINII..........................................14
1.1. Investigarea cercetărilor științifice privind evoluția, conceptul, conținutul și funcțiile
protecției sociale...................................................................................................................14
1.2. Sinteza materialelor științifice referitoare la poziționarea și valoarea dreptului
protecției sociale în sistemul de drept..................................................................................25
1.3. Concluzii la capitolul 1 .................................................................................................34
2. PROTECŢIA SOCIALĂ: EVOLUŢIE, CONCEPT, CONŢINUT ŞI FUNCŢII.............38
2.1. Geneza şi evoluţia sistemelor de protecţie socială........................................................38
2.1.1. Constituirea sistemelor de protecţie sociale pe plan mondial...........................38
2.1.2. Formarea sistemului de protecţie socială în Moldova......................................55
2.2.Conceptul şi funcţiile protecţiei sociale.........................................................................64
2.2.1. Conexiunea noţiunilor de „protecţie socială‖ şi „securitate socială‖ ...............64
2.2.2. Funcţiile protecţiei sociale................................................................................74
2.3. Riscul social – generatorul raporturilor de protecţie socială.........................................80
2.4. Elementele constitutive ale sistemului de protecţie socială..........................................84
2.5. Concluzii la capitolul 2 .................................................................................................95
3. CRITERIILE DE STRUCTURARE A DREPTULUI PROTECŢIEI SOCIALE ÎN
SISTEMUL DE DREPT AL REPUBLICII MOLDOVA........................................................98
3.1. Sistemul dreptului: concept, conţinut, esenţă................................................................98
3.1.1. Conceptul sistemului dreptului.........................................................................98
3.1.2. Diviziunile generale ale dreptului...................................................................104
3.1.3. Componentele sistemului dreptului................................................................112
3.2. Obiectul de reglementare a dreptului protecţiei sociale..............................................120
3.3. Metoda de reglementare a dreptului protecţiei sociale ...............................................133

4
3.4. Principiile dreptului protecţiei sociale ........................................................................140
3.5. Concluzii la capitolul 3 ...............................................................................................150
4. LOCUL ŞI PERSPECTIVELE DE DEZVOLTARE A DREPTULUI PROTECŢIEI
SOCIALE ...................................................................................................................................153
4.1. Locul dreptului protecţiei sociale în sistemul dreptului moldovenesc........................153
4.1.1. Corelaţia dreptului protecţiei sociale cu alte ramuri de drept.........................153
4.1.2. Poziţionarea dreptului protecţiei sociale în diviziunea drept public –
drept privat................................................................................................................158
4.2. Oportunităţi şi dimensiuni ale unui Cod de securitate socială ....................................162
4.3. Dreptul protecţiei sociale - indicator al politicii sociale a statului..............................166
4.4. Concluzii la capitolul 4 ...............................................................................................175
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI .................................................................177
BIBLIOGRAFIA .......................................................................................................................182
ANEXE .......................................................................................................................................199
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ...................................................231
CURRICULUM VITAE ...........................................................................................................232

5
ADNOTARE
Odinokaia Ina, „Locul şi rolul dreptului protecţiei sociale în sistemul de drept al Republicii
Moldova” teză de doctor în drept, Chişinău, 2010.
Structura tezei: introducere, patru capitole, concluzii, bibliografia din 276 titluri, 7 anexe,
numărul de publicaţii la tema tezei constituind 10 lucrări ştiinţifice.
Cuvintele cheie: protecţie socială, securitate socială, asistenţă socială, asigurare socială, risc
social, dreptul protecţiei sociale, dreptul securităţii sociale, obiectul de reglementare a dreptului
securităţii sociale, metoda de reglementare a dreptului securităţii sociale, principiile dreptului
securităţii sociale.
Domeniul de studiu al prezentei lucrări trebuie privit sub aspect bidimensional: în primul
rând, caracterizarea criteriilor de structurare a dreptului protecţiei (securităţii) sociale pentru a
evidenţia locul acestuia în cadrul sistemului dreptului; în al doilea rând, reliefarea importanţei
practice a dreptului protecţiei (securităţii) sociale. Acest deziderat a fost realizat printr-un şir de
obiective: situarea „dreptului protecţiei (securităţii) sociale‖ în cadrul sistemului dreptului şi
corelaţia acestuia cu alte ramuri de drept; profilarea particularităţilor obiectului şi metodei de
reglementare a dreptului protecţiei (securităţii) sociale; definirea şi elucidarea principiilor dreptului
protecţiei (securităţii) sociale; argumentarea oportunităţii elaborării şi adoptării unui cod de securitate
socială.
Noutatea şi originalitatea lucrării rezidă în faptul că pentru prima dată în literatura de
specialitate din Republica Moldova a fost întreprinsă o încercare de a realiza o cercetare teoretică a
conceptelor de „protecţie socială‖ şi „securitate socială‖ şi argumentată necesitatea redenumirii
ramurii dreptului protecţiei sociale în dreptul securităţii sociale. Au fost propuse definiţii proprii
conceptelor de „risc social,‖ „protecţie socială‖, „securitate socială‖, „dreptul securităţii sociale‖ etc.;
au fost realizate clasificări personale ale riscurilor sociale; a fost demonstrată oportunitatea
sistematizării legislaţiei în domeniu, prin adoptarea unui Cod de securitate socială.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Semnificaţia epistemologică a
lucrării rezidă în cercetarea ştiinţifică a criteriilor de structurare a dreptului securităţii sociale în
cadrul sistemului dreptului, iar cea praxiologică în abordarea aspectelor practice ale funcţiilor şi
principiilor dreptului securităţii sociale în scopul reliefării implicaţiilor acestora în procesele
legiferării şi aplicării dreptului.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Concluziile şi propunerile de lege ferenda pot fi de un
real folos în procesul elaborării actelor normative, modificării şi amendării legislaţiei în vigoare a
Republicii Moldova. Teza constituie o contribuţie modestă, dar considerăm temeinică la îmbogăţirea
literaturii naţionale în domeniul dreptului protecției sociale și poate fi utilizată în procesul didactic la
facultăţile de drept ale instituţiilor superioare de învăţământ, căutându-şi potenţialii cititori în
rândurile teoreticienilor, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, practicienilor.

6
АННОТАЦИЯ
Одинокая Инна, Место и роль права социального обеспечения в системе права
Республики Молдова, диссертация на соискание ученой степени доктора права,
Кишинэу, 2010.
Структура работы: введение, четыре главы, выводы, библиография из 276 источников,
7 приложений, 10 публикаций по теме.
Ключевые слова: социальная защита, социальная обеспечение, социальная помощь,
социальное страхование, социальный риск, право социальной защиты, право социального
обеспечения, предмет права социального обеспечения, метод права социального обеспечения,
принципы права социального обеспечения.
Область исследования включает в себя анализ критериев разграничения отраслей
права с целью установления места права социального обеспечения в системе права и
выявления его роли в практике. Для этого были сформулированы следующие цели:
установление места права социального обеспечения в системе права; характеристика
предмета, метода и принципов права социального обеспечения; и.т.д.
Новшество и оригинальность работы состоит в том, что впервые в доктрине права
социального обеспечения Республики Молдова был реализован теоретический анализ и
сформулированы определения терминов «социальная защита», «социальное обеспечение»,
«право социального обеспечения», «социальных рисков»; были предложены классификации
социальных рисков; была аргументирована необходимость разработки и принятия
Социального кодекса.
Теоретическое и применительное значение темы состоит в том, что в работе были
выявлены особенности критериев индивидуализации права социального обеспечения как
самостоятельной отрасли системы права, а также были проанализированы принципы и
функции права социального обеспечения и их практическое значение в законотворчестве и
применении права. Выводы и предложения могут служить теоретической основой для
поправок пробелов в законодательстве и разработки законопроектов в сфере права
социального обеспечения.
Имплементация научных результатов. Данная работа является скромным научным
вкладом для развития национальной доктрины права социального обеспечения, которая может
заинтересовать не только теоретиков, но и практиков. Научные результаты могут быть
использованы в учебном процессе на факультетах права высших учебных заведениях.
Диссертационная работа представляет интерес для ученых юристов, мастерандов,
докторандов, для политического класса общества и парламентариев.

7
ANNOTATION
Odinokaia Ina, “The Place and Role of the Right of Social Protection in the System of Law of the
Republic of Moldova”, Doctoral thesis in law, Chisinau, 2010
The structure of the thesis: It consists of an introduction, 4 chapters, conclusions,
bibliography numbering 276 titles, 7 appendices. Nine scientific articles have been published on the
thesis subject.
Key words: social protection, social security, social assistance, social insurance, social risk,
the right of social protection, the right of social security, the subject of regulating the right of social
security, the technique of regulating the right of social security, the principles of the right of social
security.
The field of investigation of the present work should be regarded as bidimensional: firstly, the
characterization of the structural criteria of the right of social protection (security) in order to
underline its place in the system of law; secondly, the emphasis on the practical importance of the
right of social protection (security). This desideratum was achieved with the help of some objectives:
the positioning of ―the right of social protection (security)‖ in the system of law and its correlation
with other branches of law; making evident the specific features of the subject and technique of
regulating the right of social security; the defining and explanation of the principles of the right of
social security; the reasoning of the relevance to elaborate and adopt a code of social security.
The novelty and originality of the work lies in the fact that for the first time in the scientific
literature of the Republic of Moldova it was made an attempt to realize a theoretical investigation of
the concepts of ―social protection‖ and ―social security‖ and to prove the necessity of renaming the
branch of the right of social protection in the right of the social security. There were also suggested
definitions of the concepts of ―social risk‖, ―social protection‖, ―social security‖, ―the right of the
social security‖, etc.; there were made some classifications of the social risks; it was demonstrated
the relevance to systematize the legislation in the field by adopting a Code of social security.
The theoretical significance and applied value of the work. The epistemological
significance of the work consists in the scientific investigation of the structural criteria of the right of
social security in the system of law but that of the theoretic-practical one resides in utilizing the
approach of practical aspects of the functions and principles of the right of social security to
emphasize their implication in the process of proclamation and application of the law.
Implementing of scientific research. The conclusions and suggestions of lege ferenda may be
of great importance when elaborating acts, modifying and amending the legislation in force of the
Republic of Moldova. The thesis contributes to the enrichment of the national literature on the
subject and it is intended for theorists, students, master students, trainers for a doctor‘s degree,
practitioners.

8
LISTA ABREVIERILOR
ANOFM – Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă
art. – articol
BASS – Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat
BSN – Biroul Naţional de Statistică
cap. – capitol
CEMV – Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii
CNAS - Casa Naţională de Asigurări Sociale
etc. – etcetera
nr. – număr
OIM - Organizaţia Internaţională a Muncii
ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite
p. – pagina
pct. – punct
PIB - Produsul Intern Brut
REVIND - Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale
ș.a. - și alții
UE – Uniunea Europeană
с. – страница (pagina)

9
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate. Tendinţa europeană de socializare a
statului, transpunerea acquis-lui comunitar în legislaţia naţională, inclusiv cea socială, reprezintă
obiectivele prioritare ale politicii sociale moldoveneşti prevăzute în Strategia naţională de
dezvoltare pentru anii 2008-2011.
În acest sens, normelor dreptului protecţiei sociale le revine o misiune deosebită, de a fi
indicatori ai politicii sociale a statului moldovenesc, în dificila perioadă a reformelor socio-
economice, care au demarat după proclamarea independenţei Republicii Moldova.
Studiul pe care îl prezentăm constituie o analiză teoretică a dreptului protecţiei sociale în
calitate de ramură independentă a sistemului de drept al Republicii Moldova, necesitatea căruia
este condiţionată de existenţa anumitor imprecizii terminologice, de unele discuţii doctrinare
privind autonomia şi poziţionarea ramurii în cadrul sistemului dreptului, precum şi de
oportunitatea codificării.
Deşi problema autonomizării dreptului protecţiei sociale pentru prima dată a fost formulată
la Simpozionul de la Praga din 1966, de către juriştii cehoslovaci I. Klouşek, K. Pinţ, I.Tomeş,
V. Vergainer, există şi astăzi doctrinari care vorbesc cu scepticism despre autonomia acestei
ramuri de drept. Unii susţin că ramura de drept, cunoscută în lume sub denumirea de dreptul
securităţii sociale, iar în Republica Moldova – de dreptul protecţiei sociale, constituie o instituţie
a dreptului muncii, alţii opinează că ar fi o instituție a dreptului social.
Până în anii 60 ai sec. al XX-lea, se considera ca raporturile cu privire la securitatea
materială a cetăţenilor bătrâni sau incapabili de muncă sunt reglementate de normele dreptului
muncii, colhoznic, administrativ. Asemeni dreptului muncii, care s-a desprins de disciplina
mamă - dreptul civil, dreptul protecţiei sociale s-a desprins, la rândul sau, de dreptul muncii,
autonomizându-se într-o nouă ramură de drept, deşi şi astăzi există raporturile juridice de
protecţie sociale conexe celor de muncă. Indiferent de aceasta, evoluţia dispoziţiilor legale din
domeniul protecţiei sociale i-a acordat specificităţi proprii, care îi conferă individualitatea
necesară constituirii într-o ramură de drept distinctă, de sine stătătoare.
Un alt subiect controversat prezentat în literatura de specialitate este cel cu privire la
apartenenţa dreptului protecţiei sociale diviziunii „public‖ sau „privat.‖ Prima categorie de
doctrinari (X. Pretot, J.-J. Dupeyroux, B. Puşcă, I. Apostu, S. Ghimpu, A. Ţiclea , C. Tufan ș.a.)
susţin că această ramură de drept aparţine dreptului public, argumentându-şi poziţia prin faptul
că dreptul protecţiei sociale este dominat de interesul general, iar în raporturile juridice

10
reglementate prevalează voinţa statului, a colectivităţilor publice şi nu cea a persoanelor
particulare. A doua categorie de teoreticieni (M Gheorghe., L. Dogaru, M. Luşnikov, A.
Luşnikova ș.a.) califică dreptul protecţiei sociale - drept o ramură de drept mixtă, indicând că
atât prin norme de drept privat, cât şi prin norme de drept public sunt reglementate raporturile de
protecţie socială.
Există teoreticieni ai dreptului care consideră că dihotomia clasică a dreptului „public‖ şi
„privat‖, trebuie completată cu „dreptul social.‖ Anume în categoria dreptului social, alături de
dreptul muncii, poziţionează dreptului protecţiei sociale savanţii M. Filipova, M. Lepihov, N.
Valticos, G. Lyon-Caen, C. Wantiez, O. Ţinca, V. Nistor ș.a., menţionând că frontiera dintre ele
este atât de greu de stabilit, încât este preferabil mai degrabă de a opta pentru fuziunea acestora,
decât pentru sciziunea lor.
Din perspectiva celor enunţate, actualitatea temei pare a fi evidentă şi, prin urmare, o
tratare detaliată a unui asemenea subiect sub forma unei teze de doctorat este binevenită şi
oportună. Vom încerca prin prisma teoriei generale a dreptului să vorbim despre trăsăturile
definitorii ale obiectului şi metodei de reglementare; să caracterizăm principiile dreptului
protecţiei sociale pentru a argumenta poziţia ramurii în cadrul sistemului dreptului şi corelaţia sa
cu alte elemente ale sistemului. De asemenea tindem să demonstrăm necesitatea codificării
ramurii de drept.
Citându-l pe Ralph Waldo Emerson conform căruia „Ştiinţa reprezintă suma gândurilor şi
experienţelor a nenumărate minţi‖, menţionăm că lucrarea nu are menirea să emită ipoteze noi,
revoluţionare, ci să prezinte o sinteză de opinii purtate în doctrina de orientare franceză, română,
moldovenească, rusă, în scopul îmbogăţirii doctrinei naţionale în materia dreptului protecţiei
sociale.
Scopul şi obiectivele tezei. Argumentele invocate în favoarea actualităţii şi importanţei
obiectului cercetărilor ne determină să formulăm finalităţile studiului.
Atingerea scopului major al cercetărilor - ordonarea şi cizelarea, din dublă perspectivă
teoretico-practică, a domeniul incert şi controversat al dreptului protecţiei sociale, intenționăm
să-l realizăm prin intermediul următoarelor obiective:
- desfăşurarea unei retrospective istorice privind evoluţia sistemelor contemporane de
protecţie socială (pe plan internaţional şi în Moldova), în scopul evidenţierii etapelor de
constituire a sistemelor de asistenţă şi asigurare socială;
- realizarea unor precizări terminologice privind conceptele „protecţie socială‖, „securitate
socială‖, „dreptul protecţiei sociale‖;
- reliefarea funcţiilor protecţiei sociale;

11
- definirea, evidenţierea trăsăturilor definitorii şi clasificarea „riscurilor sociale‖;
- conturarea tangenţelor şi divergenţelor între conceptele „asigurare socială‖ şi „asistenţă
socială‖;
- realizarea unui studiu succint privind conceptul sistemului dreptului, diviziunile dreptului
şi componentele sistemului dreptului;
- situarea „dreptului protecţiei sociale‖ în cadrul sistemului dreptului prin prisma criteriilor
de structurare a ramurilor de drept;
- profilarea particularităţilor obiectului de reglementare a dreptului protecţiei sociale;
- definirea şi clasificarea raporturilor de protecţie socială;
- conturarea caracteristicilor specifice metodei de reglementare a dreptului protecţiei
sociale;
- definirea şi elucidarea principiilor generale, interramurale, ramurale şi intraramurale ale
dreptului protecţiei sociale;
- stabilirea corelaţiei dreptului protecţiei sociale cu alte ramuri de drept;
- argumentarea oportunităţii elaborării şi adoptării unui cod de securitate socială.
Noutatea ştiinţifică a lucrării. Elementul novator constituie pivotul oricărei cercetări
ştiinţifice, fiind indispensabil şi prezentei lucrări. Reieşind din cele specificate mai sus vizavi de
insuficienţa tratărilor doctrinare naţionale, privind principiile, obiectul şi metoda de reglementare
a dreptului protecţiei sociale, considerăm că însăşi încercarea de a prospecta ştiinţific acest tărâm
poate fi calificată drept novatoare. În acest sens, noutatea ştiinţifică a lucrării constă în faptul că
pentru prima dată în literatura de specialitate din Republica Moldova a fost întreprinsă o
încercare de a realiza o cercetare teoretică atât de minuţioasă a conceptelor de „protecţie socială‖
– „securitate socială‖, în scopul evidenţierii legăturii „întreg‖ – „parte‖ între aceste noţiuni şi de
a argumenta necesitatea redenumirii ramurii dreptului protecţiei sociale în dreptul securităţii
sociale.
Realizarea unei periodizări a evoluţiei sistemului de asigurare socială moldovenesc;
propunerea definiţiilor proprii conceptelor „risc social,‖ „protecţie socială‖, „securitate socială‖,
„dreptul securităţii sociale‖ etc.; prezentarea detaliată a conţinutului şi definirea funcţiilor
protecţiei sociale; realizarea unei clasificări personale a riscurilor sociale etc. constituie încercări
novatoare în domeniu.
Mai mult decât atât, lucrarea apare însoţită periodic de critici asupra unor prevederi legale
şi exprimă ideile personalizate ale autorului, privind oportunitatea sistematizării legislaţiei în
domeniu, prin adoptarea unui Cod de securitate socială.

12
Importanța teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Relevăm semnificaţia
bidimensională a tezei.
Semnificaţia epistemologică a lucrării rezidă în abordarea şi cercetarea ştiinţifică a
criteriilor de structurare a dreptului protecţiei sociale în cadrul sistemului dreptului moldovenesc.
Semnificaţia praxiologică a tezei rezultă din abordarea aspectelor practice ale funcţiilor şi
principiilor dreptului protecţiei sociale în scopul reliefării implicaţiilor acestora în procesele
legiferării şi aplicării dreptului de către organele competente. Concluziile şi propunerile de lege
ferenda pot fi de un real folos în procesul elaborării actelor normative, modificării şi amendării
legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova.
Studiul în domeniul protecţiei sociale nu este consumat, de aceea consideraţiile concluzive
pot fi dezvoltate cu succes de doctrina juridică. Teza constituie o contribuţie modestă la
îmbogăţirea literaturii naţionale de specialitate, căutându-şi potenţialii cititori în rândurile
teoreticienilor, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, practicienilor.
Aprobarea rezultatelor obţinute. Lucrarea a fost elaborată la Catedra de Dreptul Muncii
a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, unde a fost discutată şi recomandată
spre susţinere.
De asemenea, rezultatele investigaţiilor ştiinţifice au fost expuse şi aprobate în cadrul
şedinţelor Catedrelor Drept Public şi Privat a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat „Alecu
Russo‖ din Bălţi. Materialele cercetărilor efectuate, unele concluzii şi recomandări ale
investigaţiilor şi-au găsit reflectare 12 publicaţii științifice, publicate în materialele conferințelor
(naționale și internaționale) și în reviste de specialitate.
Sumarul compartimentelot tezei. Teza este structurată în patru capitole, succedate logic
şi organic; introducerea ca iniţiere în studiu; încheierea ce inserează concluzii şi recomandări;
anexele în funcţie de suport explicativ-ilustrativ al prevederilor principale ale tezei; bibliografia
în funcţie de suport documentar şi doctrinar al lucrării; adnotarea; cuvintele-cheie ale lucrării şi
lista abrevierilor utilizate.
În Introducere se argumentează actualitatea temei şi gradul de investigare a acesteia, se
enunță scopurile şi obiectivele tezei, se stabileşte noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, se
elucidează semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării, se face referire la aprobarea
rezultatelor obţinute.
Capitolul 1 intitulat „Problematica autonomiei și situării dreptului protecției sociale în
sistemul dreptului: analize și opinii” constituie o sinteză a doctrinei de specialitate naționale și
internaționale, în care este investigat gradul de cercetare a temei.

13
În acest capitol, a fost efectuată o analiză comparativă a articolelor, monografiilor,
manualelor etc., publicate la tema tezei, în ţară şi peste hotare (Franța, România, Federația Rusă,
Ucraina), care au permis să conturăm problema de cercetare şi direcţiile de soluţionare a ei; să
formulăm scopul şi obiectivele tezei.
În capitolul 2. „Protecţia socială: evoluţie, concept, conţinut şi funcţii” este prezentată
evoluţia istorică a sistemelor de protecţie socială la nivel universal şi naţional; sunt realizate
unele precizări terminologice privind conceptele de „protecţie socială‖ şi „securitate socială‖;
sunt clasificate şi caracterizate funcţiile protecţiei sociale şi riscurile sociale; sunt analizate
sistemele de asigurări sociale şi asistenţă socială.
Capitolul 3. „Criteriile de structurare a dreptului protecţiei sociale în sistemul de
drept al Republicii Moldova” este dedicat individualizării criteriilor de structurare a dreptului
protecţiei (securităţii) sociale, pentru a demonstra că aceasta reprezintă o ramură autonomă de
drept şi pentru a-l poziţiona în cadrul sistemului de drept.
Capitolul 4 intitulat „Locul şi perspectivele de dezvoltare a dreptului protecţiei sociale”
prezintă opiniile doctrinare referitoare la apartenenţa dreptului protecţiei sociale diviziunii
„public‖ sau „privat‖; reflectă opiniile personalizate ale autoarei referitoare la necesitatea
elaborării și adoptării unui Cod de Securitate Socială etc.
În compartimentul „Concluziile generale și recomandări” sunt expuse rezultatele
obţinute în urma cercetării; sunt prezentate avantajele şi valoarea elaborărilor propuse; este
evidențiat impactul rezultatelor obținute pentru dezvoltarea științei dreptului protecției
(securității) sociale etc.

14
1. PROBLEMATICA AUTONOMIEI ȘI SITUĂRII DREPTULUI PROTECȚIEI
SOCIALE ÎN SISTEMUL DREPTULUI: ANALIZE ȘI OPINII
1.1. Investigarea cercetărilor științifice privind evoluția, conceptul, conținutul și funcțiile
protecției sociale
Sinteza studiilor cu privire la autonomia și poziționarea dreptului protecției sociale în
sistemul dreptului necesită a fi realizată prin prisma cercetărilor naționale și internaționale.
Referindu-ne la doctrina din Republica Moldova, putem afirma cu certitudine că acest
subiect în literatura de specialitate autohtonă, își fundamentează în mare parte realizările pe
moștenirea științei juridice sovietice și nu s-a bucurat de o atenție deosebită, găsindu-și tratare
tangențial în lucrarea autorului N. Romandaș, „Dreptul protecției sociale,‖ [149, p.11-32] căruia
îi revine pionieratul în cercetarea științifică a domeniului destul de complex și controversat al
dreptului protecției sociale național.
Merită apreciere studiile la acest subiect, prezente în doctrina de specialitate din alte state,
dintre care menționăm lucrările savanților A. Ţiclea, „Dreptul securităţii sociale: curs
universitar‖ [158, p.17-45]; S. Ghimpu, A. Ţiclea, C. Tufan, „Dreptul securităţii sociale‖ [61,
p.16-36]; Gh. Filip, D. Mantale, S. Panti, R. Budnaru, „ Dreptul muncii şi securităţii sociale‖ [59,
p.23-35]; М.Л. Захаров, Э. Г. Тучкова, „Право социального обеспечения России‖ („Dreptul
securităţii sociale în Rusia‖) [193, p.1-181]; М.В. Лушникова, А.М. Лушников, „Курс права
социального обеспечения„ („Curs de dreptul securităţii sociale‖) [207, p.425-544]; Е.Е.
Мачульская, „Право социального обеспечения. Перспективы развития‖ („Dreptul securităţii
sociale. Perspective de dezvoltare‖) [211, p.23-67] etc., care au reprezentat un valoros material
bibliografic pentru realizarea tezei.
Un imbold pentru cercetarea acestui subiect au servit articolele doctrinarilor Gh. Brehoi
„Dreptul securității sociale, ramură autonomă de drept‖, publicat în revista Dreptul nr. 7/1994
[18, p.17-20] și М. Полупанов, „Право социального обеспечения – самостоятельная отрасль
права‖ („Dreptul securității sociale - ramură independentă de drept‖) [224, p.59-61]. Analiza
acestor articole ne-a motivat să dezvoltăm această temă prin caracterizarea criteriilor de
conturare a ramurilor de drept, pentru a scoate în relief particularitățile și individualitatea
dreptului protecției sociale.
De asemenea, ne-a cointeresat faptul că doctrina de specialitate autohtonă nu a formulat un
răspuns la întrebarea „De ce ramura de drept denumită în Republica Moldova - „dreptul

15
protecției sociale‖, este denumită în România - „dreptul securității sociale‖, în Franța - „droit de
la securité sociale‖, în Federația Rusă - „право социального обеспечения‖ etc.?‖
Un alt motiv care ne-a determinat să alegem pentru cercetare anume acest subiect este
faptul că tendințele contemporane de dezvoltare ale dreptului protecției sociale se răsfrâng
asupra naturii ramurii, justificând expansiunea acesteia din domeniul dreptului public în cea a
dreptului privat.
Am observat că, deși dreptul protecției sociale face parte din categoria ramurilor de drept
tinere, a reușit, datorită „dinamicității‖ normelor sale, să se deplaseze din sfera dreptului public
spre cea a dreptului privat. Dacă la origini nimeni nu punea la îndoială încadrarea dreptului
protecției sociale în dreptul public, atunci odată cu evoluţia instituţiilor sale lucrurile au suportat
o serie de mutații. Intenționăm pe paginile acestei lucrări să analizăm și să dezvoltăm acest
aspect, în scopul conturării și argumentării unei opinii personalizate.
Axându-ne pe motivațiile redactate anterior, considerăm această teză drept o premieră
pentru doctrina națională, deoarece până în prezent cercetări speciale și atât de complexe la acest
subiect nu există, întâlnindu-se doar careva studii cu caracter tangențial.
Cele enunţate, ne permit să formulăm problema de cercetare a prezentei lucrări din dublă
perspectivă:
primo - analiza dreptului protecției sociale în calitate de ramură autonomă din cadrul
sistemului de drept;
secundo - examinarea dreptului protecției sociale în calitate de indicator al politicii sociale.
Scopul prezentului studiu constă în investigarea teoretico-practică, a domeniului incert și
controversat al dreptului protecției sociale.
Intenționăm să vă prezentăm în această lucrare, în dependență de obiectivele conturate
anterior, o analiză detaliată a evoluției istorice a conceptelor de „protecție socială‖ și „dreptul
protecției sociale‖, să scoatem în evidență raportul între noțiunile „protecție socială‖ și
„securitate socială‖, să argumentăm independența și locul „dreptului protecției sociale‖ în cadrul
sistemului de drept etc.
În vederea atingerii finalităților enunțate, planificăm să redactăm o serie de concluzii de
ordin teoretic şi practic; să înaintăm în urma cercetărilor efectuate propuneri de lege ferenda,
care ar contribui la îmbogăţirea doctrinei de specialitate și ar indica lacunele legislative existente,
luarea în considerare a cărora ar facilita perfecţionarea legislaţiei și ar duce la armonizarea
acesteia.
În mod indiscutabil, în lipsa unor contribuții doctrinare riguroase elaborate anterior,
realizarea acestui studiu ar fi fost destul de dificilă. În acest context, în lumina obiectivelor

16
conturate, care au stat la baza întocmirii planului lucrării, vom încerca să sintetizăm publicațiile
științifice în domeniu.
Faptul că dreptul protecției sociale în calitate de ramură autonomă s-a conturat în anii '60 ai
sec al XX-lea, ne-a determinat să inițiem pentru început o incursiune istorică, care ne-ar scoate în
relief premisele apariției și evoluției acestei ramuri. Acest obiectiv am încercat să-l realizăm din
dublă perspectivă:
a.) prin prisma evoluției „sistemelor de protecție socială‖ și
b.) dezvoltării ramurii de drept „dreptul protecției sociale‖.
Prezentarea evoluției sistemelor de asistenţă socială şi asigurare socială în diferite state ale
lumii ne-a permis să reflectăm asupra metamorfozelor pe care le-au suportat aceste sisteme de la
apariţia primelor elemente asistenţiale în Roma Antică până în zilele noastre, trecând prin
„indiferenţa‖ statelor şi ajungând la perioada când organizarea şi funcţionarea acestor sisteme
constituie o direcţie prioritară a politicii statelor.
Am analizat evoluția reglementărilor în domeniul - asistenței sociale (începând cu Legea
sărăciei, emisă în anul 1536 de către Henric al VIII-lea) și asigurărilor sociale (odată cu apariția
în timpul lui Bismark a primelor acte normative privind asigurarea obligatorie de stat în caz de
boală în caz de accident de muncă; în caz de bătrâneţe şi invaliditate) și în ce mod aceste
aspecte și-au găsit implementare ulterior în legislațiile altor state și în Moldova.
În opinia noastră, cele mai reușite tratări ale evoluției istorice a asistenței și asigurărilor
sociale au realizat-o teoreticienii A. Țiclea „ Dreptul securității sociale‖ [158, p.20-22;]; Gh.
Neamţu, „Tratat de asistenţă socială‖ [119, p.120-133] ; C. Bocancea, G. Neamţu, „Elemente de
asistenţă socială‖ [14, p.59-64]; D. Buzducea „Aspecte contemporane în asistenţa socială‖ [24,
p.44-55]. În aceste lucrări autorii au reușit să scoată în relief particularitățile devenirii sistemului
de asistență socială din antichitate până în prezent; au conturat factorii ce au determinat statele să
transforme asistența socială din activitate realizată prin intermediul instituțiilor bisericești, în
direcție a politicii statului; au fost examinate premisele și etapele instituirii sistemelor de
asigurare socială și asistență socială; au analizat motivele care au determinat statele să resimtă
necesitatea elaborării și adoptării primelor reglementări internaționale în domeniu etc.
Axându-ne pe evoluția istorică a protecției sociale în Moldova, lucrările M. Bulgaru, M.
Dilion, „Concepte fundamentale ale asistenţei sociale‖ [21, p.30-60]; L. Proca, „Asistenţa socială
– instituţie distinctă a dreptului protecţiei sociale‖ [138, p.46-47]; N. Romandaș, „Dreptul
protecției sociale‖[149, p.11-15]; О. Быкова „Социальное обеспечение в Молдавии‖
(„Protecția socială în Moldova‖) [177, p.2-47] etc. au constituit, cu siguranță, contribuții
inestimabile pentru tratarea acestui subiect.

17
Apreciem munca depusă de acești savanți, deoarece realizarea acestei retrospective istorice
s-a dovedit a fi destul de dificilă, fiindcă s-a impus exigența delimitării spaţiilor istorice:
perioada dominaţiei Imperiului Rus; perioada interbelică (1918 - 1940, când Basarabia îşi
dezvoltă sistemul de protecţie socială în componenţa României); perioada regimului comunist
(după 1940); perioada existenţei Republicii Moldova ca stat suveran şi independent (după 1991).
Pe lângă sursele doctrinare nominalizate, am examinat și un șir de acte normative, care ne-
au permis să reflectăm asupra particularităților evoluției reglementărilor din domeniul
asigurărilor și asistenței sociale moldovenești, începând cu sec. XIX și până în sec. XXI.
Printre aceste documente putem menționa: Legea regională din Basarabia privind îngrijirea
socială (1834); Decretul cu privire la subsidiile pentru familiile refugiate (1875); Decretul cu
privire la formarea comitetelor pentru acordarea locurilor de muncă veteranilor de război
(1874);1
Legea (română) privind organizarea meseriilor, creditului si asigurărilor muncitoreşti
(1912), denumită Legea Neniţescu2
; Legea (română) nr.164 din 1932 privind modificarea Legii
asigurărilor sociale din 1912; Legea (română) şi regulamentul pentru înfrânarea vagabondajului
(1921); Legea (română) cu privire la ocrotirea minorilor şi femeilor (1921); Legea (română)
privind protecţia copilului (1921); Legea (română) pentru unificarea asigurărilor sociale (1933),
denumită Legea Ioaniţescu; Legea asigurărilor sociale (română) din 1938, denumită Legea
Ralea; Ordonanţa Sovietului Miniştrilor R.S.S.M. (1955); Legea R.S.S.M. cu privire la pensiile
de stat (1956); Legea nr.100 cu privire la aprobarea Regulamentului Societăţii orbilor din
R.S.S.M. (1962); Legea cu privire la aprobarea Regulamentului Societăţii surzilor din R.S.S.M.
(1962); Legea R.S.S.M. cu privire la pensiile şi indemnizaţiile membrilor colhozurilor (1964);
Legea cu privire la aprobarea Regulamentului Ministerului Asistenţei Sociale al RSSM (1972);
Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem cu privire la mărirea pensiilor invalizilor şi familiilor
ce au pierdut întreţinătorul (1973); Constituţia U.R.S.S. (1977); Legea cu privire la asigurarea cu
pensii de stat (1990); Hotărârea Parlamentului privind aprobarea Listei nr.3 a lucrătorilor din
agricultură, ocupaţi nemijlocit de producerea producţiei agricole, cărora li se acordă drepturi la
pensie pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase (1992); Hotărârea cu privire la pensiile
pentru vechime în muncă a cadrelor din domeniul învăţământului şi ocrotirii sănătăţii (1992);
Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat (1998); Decizia nr. 27/1 cu privire la
,,Programul municipal de protecţie socială a categoriilor socialmente vulnerabile dezavantajate şi
1
Emise în perioada dominației Imperiului Rus.
2
Unul din obiectivele Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale (român) era de a lua măsuri de aplicare a Legii
Neniţescu şi în Basarabia. În acest scop, în Basarabia au fost constituite Case de asigurare, care au înlocuit
corporaţiile şi îndeplineau următoarele funcţii: colectau contribuţiile datorate pentru rente şi pensii pentru accidente
de muncă de patronii basarabeni, care erau încasate şi calculate de Casa Centrală a Asigurărilor Sociale (cu sediul
la Bucureşti) în baza tabelelor de clasificare a riscurilor.

18
de combatere a sărăciei‖(1998); Legea privind sistemul public de asigurări (1999); Hotărârea cu
privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări
sociale (2000); Legea asistenţei sociale (2003); Hotărârea cu privire la eficientizarea sistemului
de asistenţă socială (2005) etc.3
Raportându-ne la al doilea aspect al acestui obiectiv, dezvoltarea „dreptul protecției
sociale‖ în calitate de ramură independentă a sistemului de drept, reamintim că acesta se
desprinde de disciplina mamă - dreptul muncii - în anii '60 ai sec. XX, ca rezultat al
Simpozionului de la Praga din 1966, unde juriştii cehoslovaci I. Klouşek, K. Pinţ, I. Tomeş, V.
Vergainer, au argumentat științific necesitatea delimitării raporturilor de protecție socială într-o
ramură autonomă de drept. Concepțiile expuse au fost dezvoltate de savantul sovietic V.
Andreev, numit posterior - părintele dreptului protecției sociale sovietic, care, în lucrarea „Право
социального обеспечения в СССР: правовые вопросы‖ („Dreptul securității sociale în URSS:
aspecte juridice‖) a demonstrat că obiectul dreptului protecţiei (securității) sociale este
indisolubil legat de conţinutul conceptului „protecţie (securitate) socială‖ și a propus ca
ansamblul normelor juridice, care reglementează raporturile de asigurare şi asistenţă socială să
formeze ramura de drept, cunoscută în lume sub denumirea de dreptul securităţii sociale, iar în
Republica Moldova – de dreptul protecţiei sociale. Ulterior această lucrare a fost supusă
numeroaselor critici, iar astăzi multe dintre ipotezele expuse de V. Andreev și-au pierdut din
actualitate, dar lui îi revine meritul de a fi deschizător de drumuri pentru doctrina sovietică în
domeniu.
De asemenea, executarea acestei retrospective istorice ar fi fost imposibilă în lipsa tratării
acestui subiect în lucrările de specialitate franceze, române, ruse și moldovenești, realizate de
celebrii doctrinari J. Dupeyroux, M. Borgetto, R. Lafore, R. Ruellan, A. Țiclea, C. Tufan, S.
Ghimpu, A. Athanasiu, Gh. Neamțu, C. Bocancea, F. Mănoiu, V. Epureanu, D. Buzducea, M.
Bulgaru, M. Dilion, N. Sali, N. Romandaș, M. Zaharov, Ă. Tucikova, M. Lușnikova, A.
Lușnikov ș.a.
Alt obiectiv formulat constituie realizarea unor precizări terminologice referitoare la
conceptele „protecţie socială‖ şi „securitate socială‖.
Faptul că în majoritatea statelor sistemul asigurărilor şi al asistenţei sociale este cunoscut
sub denumirea generică de securitate socială şi nu de protecţie socială, a condiţionat necesitatea
realizării unor precizări terminologice, pentru a evita confuziile cu care se confruntă aceste
concepte, atât în doctrină, cât şi în legislaţie.
3
Adoptate de către Parlamentul Republicii Moldova.

19
Pentru atingerea acestui obiectiv am examinat definiția „protecţiei sociale‖ şi a „securităţii
sociale‖ în diferite dicţionare și enciclopedii. În conformitate cu „Dictionnaire suisse de politique
sociale‖ („Dicționarului suedez de politică socială‖) al lui P.Y. Greber și „Enciclopedia liberă
Wikipedia,‖ conceptul de „protecţie socială‖ trebuie examinat stricto şi lato sensu.
„Protecţia socială‖ utilizată stricto sensu este sinonimă cu noţiunea de securitate socială,
cuprinzând în sine asigurările şi asistenţa socială, iar în lato sensu înglobând şi protecţia muncii.
În dicţionarele şi enciclopediile prezentate (S. Tămaş, „Dicţionar politic‖; D. Ţop,
„Dicţionar de dreptul securităţii sociale‖; C. Zamfir, L. Vlăsceanu, „Dicţionar de sociologie‖;
„Cambridge Advanced Learnen‘s Dictionary‖; ‖Compact Oxford English Dictionary‖;
„Dicţionar Rubinian‖; ‖Enciclopaedia Britannica‖; „Merriam-Webster's Online Dictionary‖;
„The American Heritage. Dictionary of the English Language‖; „Большой
Энциклопедический словарь‖; „Словарь бизнес-терминов‖; ‖Финансовый словарь‖;
‖Экономический словарь‖; „Юридический словарь‖) se pledează pentru sinonimia protecţiei
sociale și securității sociale. În urma analizei definițiilor prezentate considerăm că protecția
(securitatea) socială constituie „ansamblul măsurilor de ordin legislativ, adoptate în scopul
susţinerii persoanei şi menţinerii venitului acestuia în situațiile când veniturile sau diminuat sau
cheltuielile s-au majorat în legătură cu survenirea unui risc social.‖
Analiza acestui subiect în literatura de specialitate ne permite să clasificăm doctrinarii în
două grupe:
a.) în prima grupă ar intra doctrinarii (D. Ţop, „Dicţionar de dreptul securităţii sociale‖;
C. Bocancea, G. Neamţu, „Elemente de asistenţă socială‖; М.О. Буянова, С.И. Кобзева, З.А.
Кондратьева, „Право социального обеспечения: учебное пособие‖ („Dreptul securităţii
sociale: auxiliar didactic‖) [161, p.101; 14, p. 176; 140, p.4-5; ], care în lucrările sale pledează
pentru relaţia de întreg-parte între noţiunile de protecție socială și securitate socială.
b.) în grupa a două vom reuni adepții sinonimiei acestor noțiuni - S. Ghimpu, A. Ţiclea,
C. Tufan, „Dreptul securităţii sociale‖; К.С. Батыгин, „Право социального обеспечения:
Учебное пособие‖ („Dreptul securităţii sociale: auxiliar didactic‖); В.Ш. Шайхатдинов,
„Теория социального обеспечения: Юридический анализ‖ („Teoria dreptului securităţii
sociale: analiză juridică‖) [61, p.347; 173, p.7; 254, p.66] ș.a.
Analiza studiilor doctrinare enumerate ne permite să conturăm următoarele particularităţi
distinctive ale sistemelor de protecție socială:
a.) caracterul statal al raporturilor juridico-organizaţionale de distribuire a fondurilor
sociale;

20
b.) condiţiile de acordare a asigurării sau asistenţei sociale - sunt acele situaţii de risc
social, care apar expres prevăzute în legislaţie şi de care legiuitorul leagă naşterea raporturilor
de protecţie socială;
c.) beneficiarii protecţiei sunt doar acele categorii de persoane care sunt enumerate
expres în lege sau în contracte;
d.) stabilirea, pe cale legislativă, a standardelor minime şi condiţiilor de acordare a
asigurării şi asistenţei sociale; [193, p.29]
e.) scopul stabilirii garanţiilor sociale. Statul, acordând cetăţenilor o formă de asigurare
sau asistenţă socială urmăreşte anumite scopuri, care pot fi clasificate în: primare (imediate),
intermediare, finale. Deseori împrejurările condiţionează „cetăţeanul să suporte cheltuieli
materiale sau să depună anumite eforturi fizice, psihice sau morale în comparaţie cu alţi
membri ai societăţii‖, [176, p.5] de aceea scopul primar al protecţiei sociale constă în
atribuirea ajutorului material acestor categorii de cetăţeni.
Un alt obiectiv pe care ni l-am propus a fost de a elucida ce reprezintă funcţiile protecţiei
sociale, pentru a sublinia spectrul problemelor sociale cu care se confruntă şi mijloacele prin care
încearcă să le soluţioneze. Studiul realizat ne îndreptăţeşte să susţinem că prin prisma funcţiilor
trebuie analizată oportunitatea codificării legislaţiei din domeniul securităţii sociale; iar unitatea
şi corelaţia lor trebuie să constituie baza ideatică a tuturor strategiilor de reformare a sistemului
de protecţie socială. Întru realizarea cercetării subiectului de față, vom apela la literatura de
specialitate moldovenească şi rusă, întrucât funcțiile protecției sociale nu sunt examinate în
doctrina de orientare românească şi franceză.
Un rol considerabil la realizarea acestui paragraf l-au jucat următoarele lucrări: К.С.
Батыгин, „Право социального обеспечения: yчебное пособие‖ („Dreptul securităţii sociale:
auxiliar didactic‖); М.О. Буянова, С.И. Кобзева; З.А. Кондратьева, „Право социального
обеспечения: учебное пособие‖ („Dreptul securităţii sociale: auxiliar didactic‖); В.Н.
Галаганов, „Право социального обеспечения. учеб. для студ. сред. проф. учеб. заведений‖
(„Dreptul securităţii sociale: manual pentru studenții instituțiilor de învățământ medii de
specialitate‖); Е.Н. Голенко, В.И. Ковалѐв, „Право социального обеспечения: вопросы и
ответы („Dreptul securităţii sociale: întrebări și răspunsuri‖); К.Н. Гусов, „Право социального
обеспечения: учебное пособие‖ („Dreptul securităţii sociale: auxiliar didactic‖); Г.В.
Долженкова, „Право социального обеспечения: конспект лекций‖ („Dreptul securităţii
sociale: note de curs‖); В.А. Ершов, И.А. Толмачѐв, „Право социального обеспечения:
учебное пособие‖ („Dreptul securităţii sociale: auxiliar didactic‖); М.Л. Захаров; Э.Г.
Тучкова, „Право социального обеспечения России‖ („Dreptul securităţii sociale în Rusia‖);

21
М.В. Лушникова, А.М. Лушников, „Курс права социального обеспечения‖ („Curs de
dreptul securităţii sociale‖); Е.Е. Мачульская, К.В. Добромыслов, „Право социального
обеспечения. Учебное пособие + Практикум‖ („Dreptul securităţii sociale: auxiliar didactic și
lucrări practice‖; А.К. Соловьева, В.В. Курочкина, „Право социального обеспечения.
Учебное пособие для вузов‖ („Dreptul securităţii sociale: auxiliar didactic pentru instituții‖);
Г.В. Сулейманова, „Право социального обеспечения: учебник для вузов‖ („Dreptul
securităţii sociale: manual pentru instituții‖).
Cercetarea acestor surse doctrinare ne permite să susținem că majoritatea doctrinarilor, cu
mici excepții, definesc prin funcțiile protecției sociale direcţiile principale de reglementare a
relaţiilor sociale apărute în legătură cu distribuirea fondurilor cu menire socială persoanelor
nevoiaşe.
De asemenea, ei împărtășesc viziuni asemănătoare privind clasificarea funcţiilor protecţiei
sociale (principale: economică; socială; politică; demografică şi auxiliare: de producţie, de
muncă; protectoare; organizatorică; informativă; moral-ideologică [246, p.24; 253, p.66; 180,
p.22-23]), dar au opinii diferite, referitoare la denumirea şi numărul acestora.
De aceea, în studiul pe care îl prezentăm, ne propunem să scoatem în evidență
particularitățile funcțiilor protecției sociale, încercând să analizăm diferite concepții și să
realizăm clasificări proprii.
Citându-l pe J. H. Richardson care specifică în „Economic and financial aspects of social
security‖ („Aspectele economice și financiare ale securității sociale‖) că „scopul esenţial al
securităţii sociale este acela de a garanta sprijin comunitar sau colectiv persoanelor aflate în
circumstanțe din cauza cărora sunt lipsiţi, temporar sau permanent, de resurse suficiente pentru
subzistenţă sau îngrijire medicală de bază‖, am considerat utilă cercetarea riscurilor sociale,
pentru a reliefa rolul comunității în anihilarea urmărilor survenirii acestora.
În acest context, merită a fi accentuate opiniile expuse de doctrinarii francezi J. Doublet și
J. Lavau, care în lucrarea „Securité sociale‖ („Securitatea socială‖), menționează că „securitatea
socială constituie unul dintre obiectivele societății, care în acest scop asociază tot avutul social
unei acţiuni sistematice de acoperire a nevoilor determinate de inegalitate, sărăcie, boală şi
bătrâneţe‖.
Această idee este dezvoltată și în articolul „Социальный риск как объективная основа
социального обеспечения‖ („Riscul social în calitate de temei obiectiv al securității sociale‖)
elaborat de autoarea rusă E. Maciuliskaia [245, p.23-30].
Luând în considerație faptul că conceptul protecție (securitate) socială este indisolubil legat
de cel de risc social, am realizat o analiză științifică a acestuia, pentru ca ulterior să conturăm o

22
definiţie proprie, să evidenţiem particularităţilor distinctive şi diviziunile acestora. Pentru
realizarea acestui obiectiv am găsit importantă analiza riscurilor sociale din două perspective:
a.) reglementarea normativă;
b.) studierea în doctrina de specialitate.
Prima reglementare, pe plan internațional, a riscurilor sociale o întâlnim în Convenţia
O.I.M. 102/1952 cu privire la securitatea socială (standarde minime) [202, p.1055-1086], care,
în prevederile sale, enumeră evenimentele pe care le calificăm drept riscuri sociale:
-boala;
-maternitatea;
-accidentul de muncă;
-boala profesională;
-invaliditatea;
-şomajul;
-bătrâneţea;
-decesul (protecția urmașilor);
-sarcinile familiale. [158, p.17]
A. Otting în articolul „Les normes internationale du travail, ossature de la securité sociale‖
(Normele internaționale ale muncii - fundament al securității sociale), publicat în nr. 2/1993 din
„Revue international du Travail‖ („Revista internațională a muncii‖) [269] consideră că
adoptarea acestei convenţii a marcat o nouă etapă în legislaţia internaţională a securităţii sociale;
ea a introdus obiectivul unui nivel minim de securitate realizabil în toate ţările lumii, indiferent
de gradul de dezvoltare economică. Convenţia respectivă este exhaustivă pentru că reuneşte într-
un instrument unic toate ramurile securităţii sociale, anterior dispersate în texte distincte; în plus,
prevede alocaţiile familiale care nu făcuseră obiectul nici unei norme precedente. Ea defineşte
cele nouă ramuri ale securităţii sociale acoperind diferitele eventualităţi care împiedică salariaţii
să-şi subvenţioneze necesităţile familiilor, sau care îi obligă să facă cheltuieli suplimentare:
îngrijirile medicale, incapacitatea de muncă sau boală profesională, întreţinerea copiilor,
maternitatea, invaliditatea, decesul susţinătorului de familie. [158, p.23]
Pe plan național, riscurile sociale sunt reglementate în art.1 al Legii asistenței sociale [89]
și Legii privind sistemul public de asigurări sociale [107], prin care legiuitorul desemnează
pericolul pentru persoană sau familie de a fi afectată de consecinţele economice negative ale
pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social, la al cărui survenire organele de
asigurare/ asistență socială se obligă să acorde prestațiile sociale sau să presteze serviciile sociale
corespunzătoare.

23
Un interes deosebit l-a acordat riscurilor sociale William Beveridge, care în noiembrie
1942 a prezentat Parlamentului englez raportul „Asigurare socială şi servicii aliate,‖ susținând că
statul este obligat să-și protejeze cetăţenii împotriva riscurilor care se vor concretiza individual şi
care nu vor înceta niciodată să existe, oricât de bună ar fi situaţia societăţii în care aceştia trăiesc.
Studiul doctrinar al riscurilor sociale intenționăm să-l realizăm prin contrapunerea școlilor
franceze, române și ruse de dreptul securității sociale. În acest sens, au fost examinate lucrările
științifice ale doctrinarilor francezi J.J. Dupeyroux, M. Borgetto, R. Lafore, R. Ruellan, „Droit de
la securité sociale - Dreptul securităţii sociale‖[261, p.5-7]; X. Pretot, J.J. Dupeyroux, „Droit de
la securité sociale - Dreptul securităţii sociale‖[270, p.15-30], care, în studiile prezentate,
definesc „riscul social‖ în dependenţă de cauza survenirii şi efectele produse; iar L.C. Viossat în
articolele științifice „La sécurité sociale‖ [274, p.54-67] și „Protection sociale et institutions
sociales‖ [275, p.51-56] ne atenționează asupra caracterului evolutiv al riscurilor sociale.
Referindu-ne la școala românească, putem menționa cu o deosebită considerațiune studiile
de „Dreptul securității sociale‖ ale celebrilor savanți A. Ţiclea, S. Ghimpu, C. Tufan, lucrările
cărora au constituit o valoroasă contribuție științifică pentru elaborarea secțiunii referitoare la
riscurile sociale. Opiniile expuse de acești teoreticieni ne-au permis să remarcăm că, la analiza
acestora, relevante sunt anume efectele și nu cauza producerii, trăsătură ce influențează atât
asupra caracterului, cât și asupra clasificării lor.
Importante sunt și ideile expuse în articolul „Conceptul de securitate socială‖ de către C.
Gâlcă referitoare la individualitatea, personalitatea și natura economică a riscurilor.
În viziunea noastră, cele mai valoroase studii ale riscurilor sociale în doctrina rusă le
aparțin teoreticienilor E. Maciuliskaia, C. Dobromislov, M. Lușnikov, A. Lușnikova, care au
reușit să scoată în evidență particularitățile distinctive ale riscurilor sociale și au realizat o
clasificare complexă.
Cercetările efectuate și generalizările materialului analizat ne-au determinat să definim prin
riscurile sociale - evenimentele previzibile sau imprevizibile, survenirea cărora condiţionează
incapacitatea temporară sau totală de muncă şi drept rezultat, diminuarea sau pierderea surselor
de venit, precum şi evenimentele care necesită venituri suplimentare sau alte forme de asistenţă
sau asigurare socială.
Un alt subiect care ne-a interesat a fost studierea, din dublă perspectivă, a conceptelor de
„asistenţă socială‖ şi „asigurare socială‖:
a.) în calitate de elemente constitutive ale sistemului de protecție (securitate) socială; și

24
b.) în calitate de instituții ale dreptului protecției sociale, prezentând definițiile acestora,
evidenţiind particularităţilor acestora şi reliefând avantajele şi dezavantajele sistemelor
actuale de asigurare şi asistenţă socială.
Realizarea studiului privind asigurările sociale, ar fi fost imposibilă fără lucrările
teoreticienilor sus menționați, precum și a operelor savanților notorii H. Groutel, C. Berr, „Droit
des assurances‖; A. Casian, E. Buşmachiu, „Sistemul asigurărilor sociale: reforma, strategiile şi
direcţiile de dezvoltare în Republica Moldova‖; Gh. Bistriceanu, „Sistemul asigurărilor sociale
din România‖; V. Stegăroiu, „Asigurările sociale din România în contextul integrării în
structurile europene‖, C. Cace, „Asigurările sociale. Management, evoluţii şi tendinţe‖, [263,
p.12-35; 29, p.3-6; 10, p.65-67; 153, p.20-25] în care a fost studiată evoluția în timp și spațiu,
conceptul și trăsăturile asigurărilor sociale, strategia de reformare a acestui sistem, precum și
evidențiate punctele pozitive și negative ale reformei naționale în domeniu.
Referindu-ne la lucrările în domeniul asistenței sociale, evidențiem lucrările redutabililor
savanți M. Borgetto, R. Lafore, „Droit de l‘aide et de l‘action sociale‖ (‖Dreptul ajutorului și
acțiunii sociale‖); M. Bulgaru, (coord.) „Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei sociale‖; M.
Bulgaru, N. Sali, T. Gribincea, „Asistenţa socială în contextul transformărilor din Republica
Moldova‖ [258, p.12-81; 22, p.41-57; 19, p.21-34], care au constituit un suport inestimabil
pentru abordarea evoluției istorice, caracterizării principiilor și particularităților sistemului de
asistență socială.
Axându-ne pe lucrări cu caracter juridic, menţionăm că asistența socială a constituit obiect
de studiu sub forma unei teze de doctor pentru doctrinarii autohtoni: E. Donos, „Sisteme de
asistenţă socială în România şi Republica Moldova. Puncte de interferenţă‖; A. Chisari,
„Reglementări juridice privind asistenţa socială a copilului şi a familiei cu copii în Republica
Moldova‖; L. Proca, „Asistenţa socială – instituţie distinctă a dreptului protecţiei sociale (aspect
instituţional-administrativ)‖. În cadrul acestor lucrări, autorii au supus analizei locul asistenţei
sociale în sistemul dreptului securităţii sociale, s-au referit la reglementările internaţionale în
domeniu; la dezvoltarea asistenţei sociale în România și Republica Moldova; a fost abordată
problematica asistenţei sociale acordată pe baza verificării mijloacelor, organizarea instituţională
a asistenţei sociale, autorii identificând propuneri de armonizare a sistemelor de asistenţă socială
a României şi Republicii Moldova; a fost determinată procedura de stabilire şi de acordare a
acestor prestaţii băneşti etc.

25
1.2. Sinteza materialelor științifice referitoare la poziționarea și valoarea dreptului
protecției sociale în sistemul de drept
Pentru a demonstra autonomia dreptului protecției sociale și pentru a-l situa în cadrul
sistemului dreptului, am considerat utilă individualizarea criteriilor de structurare a dreptului
protecţiei sociale. În acest sens, am apelat la opiniile specialiştilor de teoria generală a dreptului,
pentru a clarifica diferenţa dintre noţiunile sistemul juridic, sistemul legislaţiei şi sistemul
dreptului. Atingerea acestui obiectiv ar fi fost imposibilă, în lipsa lucrărilor de teoria generală a
dreptului şi filosofia dreptului a reputaților autori M. Djuvara, A. Văllimărescu, R. Motica, I.
Craiovan, N. Popa, I. Dogaru, Gh. Dănişor, D. Claudiu Dănişor, S. Popescu, C. Stroe, B. Negru,
Gh. Avornic, D. Baltag, L. Iavici, M. Baitin, G. del Vecchio ş.a.
O atenție deosebită i-am dedicat sistemul dreptului, fiindcă obiectivul principal al acestei
cercetări este situarea dreptului protecţiei sociale în cadrul sistemului de drept. Referindu-ne la
sistemul dreptului putem deduce că el reprezintă o formaţiune logic structurată, care întruneşte
aşa particularităţi cum sunt: claritatea, coerenţa, consistenţa şi completitudinea. El nu constituie o
asamblare aditivă şi cantitativă de norme, instituţii, ramuri juridice sau un „joc formal de
divergenţe,‖ ci reprezintă o fuziune organică a acestor elemente, fiind caracterizat prin
convergenţa laturilor sale.
În viziunea doctrinarilor enumerați, sistemul dreptului constituie:
a. „un sistem integrativ - subsistem al sistemului social – prin unitatea uniformală a
componentelor sale, prin unitatea metodică de realizare, prin scopul şi voinţa unice – interesul
general şi voinţa autorităţii legiuitoare;‖ [115, p.56]
b. „un ansamblu imanent structurat, având o coerenţă organică şi un echilibru dinamic,
ansamblu care se prezintă ca un invariant calitativ, în funcţie de care orice normă se defineşte
prin raportare la întreg;‖ [85, p.102]
c.„ansamblul normelor juridice ce cuprinde relaţii fundamentale, structurale, de
principiu pentru normativitatea juridică, are o coerenţă internă care îi asigură funcţionalitatea,
aplicabilitatea, exprimă interdependenţe între normele juridice, formează un tot care nu se
reduce la părţile sale componente;‖ [30, p.76]
d. „un sistem complex şi deschis care interacţionează atât cu mediul său exterior
(social), cât şi cu fiecare dintre elementele sale constitutive,‖ [136, p.213] etc.
Pentru a putea stabili locul dreptului protecției sociale în sistemul dreptului, pentru început
am analizat, prin intermediul studiilor de teoria generală a dreptului, care sunt criteriile de
individualizare a ramurilor de drept.

26
Problema care se pune este cărui criteriu trebuie să-i dăm prioritate. Majoritatea autorilor
dau prioritate criteriului obiectului reglementării juridice, considerându-l principal, deoarece este
obiectiv. Am observat însă că Gh. Boboş ne exemplifică şi situaţia când obiectul de reglementare
obține şi caracteristici subiective. Pentru a soluţiona această dilemă, vom porni de la
individualizarea fiecărui criteriu în parte, pentru a putea lua o anumită poziţie.
Prin obiectul reglementării juridice desemnăm „un ansamblu, o totalitate de relaţii sociale
calitativ omogene … reglementate de norme juridice ce se referă la o ramură de drept sau alta,‖
[4, p.322] şi care căpătă în conştiinţa juridică a legislatorului formă de motivaţie juridică.
Structura obiectului de reglementare înregistrează următoarele elemente:
a) subiectele, care pot fi individuale şi colective;
b) comportamentul lor, diferite acţiuni sau inacţiuni;
c) obiectele lumii înconjurătoare (diferite bunuri sau fenomene) în legătură cu care
oamenii întră în diferite raporturi unii cu alţii şi faţă de care îşi manifestă interesul lor;
d) faptele sociale (evenimente, împrejurări), care apar în calitate de cauze nemijlocite
pentru apariţia sau stingerea relaţiilor corespunzătoare.
Analizând defințiile doctrinare ale metodei de reglementare juridică, putem deduce că
aceasta contituie:
a. „un ansamblu de posibilităţi juridice cu ajutorul cărora puterea de stat influenţează
asupra relaţiilor sociale cu scopul de a le da o dezvoltare dorită;‖ [133, p.132]
b. „căile, procedeele de interacţiune a normelor de drept care stabilesc sau determină
caracterul relaţiilor sociale, interzic sau admit un anume comportament al oamenilor;‖ [4, p.322]
c. „o totalitate de proceduri şi posibilităţi cu ajutorul cărora statul asigură comportamentul
necesar al participanţilor la relaţiile de drept‖ [149, p.28] etc.
Referindu-ne la principiile dreptului, putem conchide că acestea reprezintă:
a. „esenţa şi fundamentul oricărui sistem de drept;‖ [115, p.123; 244, p.219]
b. „idei de bază, reglementări şi determinări care constituie fundamentul moral şi
organizaţional al apariţiei, dezvoltării şi funcţionării dreptului;‖ [172, p.191-192]
c. „idei de maximă generalitate, esenţă şi valoare ale sistemului juridic care întemeiază
dreptul pozitiv sau orientează elaborarea şi realizarea dreptului pozitiv.‖ [17, p.15; 116, p.33-34]
În viziunea noastră, anume aceste trei criterii necesită de a fi utilizate în delimitarea
ramurilor de drept, deși există opinii, precum cea a lui Gh. Beleiu, care în lucrarea „Dreptul civil
român. Introducere în dreptul civil român. Subiectele dreptului civil.‖ propune de a folosi alături
de obiectul şi metoda de reglementare în calitate de criterii principale, încă patru auxiliare:

27
principiile, calitatea subiectelor, caracterul normelor, specificul sancţiunilor, prin care el
consideră că se definitivează „particularizarea‖ ramurilor. [9, p.33]
Analizând doctrina de specialitate, am depistat că această idee nu și-a găsit mulți părtași și
majoritatea autorilor, în încercarea de a situa ramurile în sistemul de drept, se conduc după
următoarele criterii: obiectul şi metoda de reglementare juridică şi principii, fiindcă celelalte trei
criterii propuse de Gh. Beleiu - calitatea subiectelor, caracterul normelor, specificul sancţiunilor
– derivă din primele două.
Reiterând, susținem că la baza arhitectonicii sistemului dreptului stau obiectul de
reglementare; metoda de reglementare şi principiile dreptului, prin prisma cărora, în secţiunile
următoare, am reliefat particularităţile dreptului protecţiei (securității) sociale.
Cercetarea doctrinei, ne scoate în evidență faptul că criteriile de structurare a dreptului
protecției sociale și-au găsit reflectare în lucrările de „Dreptul protecției sociale‖ elaborate de
majoritatea autorilor enumerați anterior, dar și-au găsit dezvoltare și au constitui obiect de studiu
în operele celebrilor teoreticieni: Е.Е. Мачульская, „Современные представления о предмете
права социального обеспечения‖ (Viziuni contemporane referitoare la obiectul dreptului
securității sociale‖) [214, p.47-55]; Р.И. Иванова, „Предмет и метод советского права
социального обеспечения‖ („Obiectul și metoda dreptului securității sociale sovietic‖) [196,
p.35-90]; В.М. Шайхатдинов, „Предмет и система советского права социального
обеспечения‖ („Obiectul și sistemul dreptului securității sociale sovietic‖) [253, p.3-60]; Е.В.
Субботенко, ‖Процедурные правоотношения в социальном обеспечении‖ („Raporturile
juridice procedurale de securitate socială‖) [253]; М.И. Полупанов, „Теоретические проблемы
общей части науки советского права социального обеспечения‖ („Problemele teoretice ale
părții generale a dreptului securității sociale‖) [225, p.3-27]; Д.И. Рогачев, „Метод право
социального обеспечения‖ (Metoda dreptului securității sociale) [227, p.3-26]; В.Д. Сорокин,
‖Метод правового регулирования: теоретические проблемы‖ (Metoda de reglementare a
dreptului securității sociale: probleme teoretice) [233]; С.П. Маврин, „О роли метода
правового регулирования в структурировании и развитии позитивного права‖ („Despre
rolul metodei de reglementare în structurarea și dezvoltarea dreptului pozitiv‖) [208, p.214-215].
Investigarea detaliată a lucrărilor prezentate ne scoate în evidență faptul că majoritatea au
fost elaborate în perioada sovietică, de aceea opiniile privind obiectul și metoda de reglementare
evidențiază particularitățile acestora în perioada în care au fost elaborate, iar dreptul protecției
sociale constituie una dintre cele mai „dinamice‖ ramuri de drept, fapt ce se răsfrânge, în primul
rând, asupra criteriilor de delimitare a ramurilor de drept. Din aceste considerente, obiectivul

28
principal pe care l-am conturat este scoaterea în relief a caracteristicelor actuale ale obiectului și
metodei de reglementare.
Explorarea unui vast material bibliografic, ne îndreptățește să menționăm că obiectul de
reglementare constituie criteriul primar de individualizare a ramurilor de drept și să susținem
viziunile majorității savanților, care opinează că acesta „include raporturile reglementate de
normele dreptului protecţiei sociale, născute în domeniul asigurării şi asistenţei sociale între
organele de stat şi persoanele în etate, incapabile de muncă sau alte categorii de persoane care
necesită protecţie socială‖.
Sintetizarea viziunilor din literatura de specialitate ne îndreptățește să evidenţiem
următoarele particularităţi distinctive ale raporturilor de protecţie socială:
a)natura economică a raporturilor rezultă din distribuirea fondurilor sociale, în
dependenţă de necesităţile cetăţenilor sau familiilor;
b)specificul subiectelor;
c)caracterul patrimonial al obiectului raporturilor;
d)fenomenele sociale care generează naşterea, modificarea şi stingerea raporturilor de
protecţie socială sunt enunţate în legislaţie, fiind numite riscuri sociale;
e)cuantumul asistenţei şi asigurării sociale finanţat de stat este expres prevăzut în
legislaţie şi nu poate fi majorat sau micşorat de subiecţi;
f)modalitatea de distribuire a mijloacelor din fondurile sociale.
Criteriul secund de conturare a ramurilor de drept este metoda de reglementare, care la
rândul său, de asemenea, provoacă aprige dispute doctrinare, referitoare la existenţa metodei
unice sau metodelor ramurale de reglementare a ramurilor de drept. În urma analizei realizate,
aderăm la opinia doctrinarilor S. Alekseev, A. Proţevskii, V. Iakovlev, E. Maciuliskaia, C.
Dobromîslov ş.a. ce pledează pentru teoria metodelor ramurale, fără a pretinde ca fiecare ramură
de drept să aibă în arsenalul său metode unice, care să poarte o denumire proprie. Raportând
această teorie la dreptul protecţiei sociale susţinem că metoda de reglementare a acesteia este
una tipică, deoarece reuşeşte să asambleze normele imperative cu cele dispozitive, menținând
ponderea primelor şi propunem să fie acceptată denumirea metoda coordonării.
Plus la aceasta, au fost investigate particularităţile distinctive ale metodei dreptului
protecţiei sociale:
a)caracterul absolut al drepturilor cetăţenilor ca subiecte ale raporturilor de securitate
socială;
b)manifestarea expresă a voinţei titularului dreptului;
c)îmbinarea nivelurilor central, local şi individual de reglementare a relaţiilor sociale;

29
d)modalitatea de apărare a drepturilor subiective şi asigurarea realizării obligaţiilor. [8,
p.172-186; 261, p.114-129]
Reiterând afirmaţiile savantului R. Livşiţ conform căruia „principiile constituie
„sedimentul uscat‖, scheletul şi conţinutul materiei juridice, care este lipsită de concretizări şi
particularizări,‖ ne-am propus executarea unui studiu referitor la principiile dreptului protecţiei
sociale, în scopul definirii, clasificării şi caracterizării acestora.
Studiul efectuat ne determină să susţinem că importanţa principiilor dreptului protecţiei
sociale rezultă din următoarele:
a)exprimă esenţa legislaţiei, exteriorizând corelaţia ei cu economia şi morala;
b)determină strategia şi tendinţele de dezvoltare a sistemului protecţiei sociale şi
componentelor sale;
c)ajută la realizarea normelor dreptului protecţiei sociale şi la soluţionarea problemelor,
care nu şi-au găsit reglementare în ele;
d)asigură unitatea normelor dreptului protecţiei sociale.[46, p.24-25; 30, p.30-32; 5, p.9]
Pentru realizarea acestui obiectiv am consultat un vast material bibliografic, printre care
putem menționa lucrările doctrinarilor A. Țiclea, „Dreptul securităţii sociale: curs universitar‖;
N. Romandaș „Dreptul protecției sociale‖; Б.И. Сосна, Н.А. Горелко, „Право социального
обеспечения Республики Молдова. Учебное пособие. Законодательство‖ („Dreptul
securităţii sociale: auxiliar didactic și legislație‖) [234, p.12-20] ș.a. care în lucrările enunțate
definesc și caracterizează principiile ramurale ale dreptului protecției sociale.
Discuţiile teoretice referitoare la principiile ramurile ale dreptului securităţii sociale ne-au
inspirat să prezentăm o clasificare proprie, care ar rezulta din:
a)principiul egalităţii;
b)principiul universalităţii;
c)principiul finanţării protecţiei sociale din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din
bugetul de stat;
d)principiul diferenţierii condiţiilor care generează dreptul la securitate socială.
Analizând principiile intraramurale ale dreptului protecției sociale am apelat la Legea
privind sistemul public de asigurări sociale, care în art.3 enumeră principiile care guvernează
sistemul public de asigurări sociale:
a.) unităţii, potrivit căreia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi
norme de drept;

30
b.) egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public - contribuabili şi
beneficiari - un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile
prevăzute de lege;
c.) solidarităţii sociale, inter- şi intrageneraţii, conform căreia participanţii la sistemul
public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale;
d.) obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a participa la
sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
e.) contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza
contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, iar
drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
f.) repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata
obligaţiilor ce revin sistemului public;
g.) autonomiei, potrivit căruia sistemul public se autoadministrează. [97]
Analizând Legea asistenței sociale, observăm că în art. 3, leguitorul stabilește principiile
conform cărora trebuie să se dezvolte sistemul asistenței sociale.
Principiile specifice asistenței sociale sunt:
a.) principiul recunoaşterii independenţei, autonomiei personalităţii şi respectării demnităţii
umane;
b.) universalitatea şi accesibilitatea dreptului la asistenţă socială;
c.) diversitatea formelor şi tipurilor de asistenţă socială;
d.) acordarea asistenţei sociale în funcţie de nevoie;
e.) congruenţa prestaţiilor de asistenţă socială cu prestaţiile de asigurări sociale şi cu
salariile. [89]
Analizarea și evidențierea particularităților acestor principii a fost realizată de L. Proca, N.
Romandaş în articolul „Trăsăturile şi principiile conceptului asistenţei sociale ca politică
socială a statului‖ [150, p.41-48].
Particularităţile criteriilor prezentate, precum şi evoluţia dispoziţiilor legale din domeniul
dreptului protecţiei (securității) sociale, i-au acordat acestei ramuri de drept tipicitate proprie şi o
importanţă deosebită. Elucidarea apartenenţei dreptului protecţiei sociale diviziunii „public‖ sau
„privat‖, sau poate „dreptului social‖, constituie un alt subiect controversat investigat în teză.
În acest scop, au fost conturate două obiective:
primo - determinarea corelaţiei normelor dreptului protecţiei sociale cu celelalte ramuri de
drept. Pentru atingerea acestui obiectiv au fost analizate în paralel dreptul protecției sociale și

31
dreptul constituțional, dreptul administrativ, dreptul muncii, dreptul civil, dreptul procesual civil,
dreptul familiei, dreptul penal, dreptul internațional. Pentru a remarca asemănările și deosebirile
existente între aceste ramuri au fost consultate numeroase acte normative, lucrările savanților N.
Romandaș, E. Boișteanu, M. Filipova ș.a., care au fost caracterizate anterior și unde au fost
reflectate acele particularități care îi conferă fiecăreia dintre ramurile de drept enumerate
individualitate și specificitate.
secundo – poziţionarea dreptului protecţiei sociale în diviziunea drept public sau privat.
Referindu-ne la acest subiect, am apelat pe lângă lucrările de specialitate a reputaților doctrinari
enumerați anterior și la studiile savanților F. Kessler, „Droit de la protection sociale‖ („Dreptul
protecției sociale‖) [264]; J.J. Koehl, „Droit du travail et droit social‖ („Dreptul muncii și dreptul
social‖) [265]; N. Valticos, „Droit international du travail‖ („Dreptul internațional al muncii‖)
[273]; C. Wantiez, „Introduction au droit social‖ („Introducere în dreptul social‖) [276]; V.
Nistor, „Drept social european‖ („Drept social european‖) [121]; O. Ţinca, „Drept social
comunitar‖ („Dreptul social comunitar‖); М. Полупанов, „Право социального обеспечения –
самостоятельная отрасль права‖ („Dreptul securității sociale - ramură independentă de drept‖)
[224, p.59-61]; Л. Анисимов, „Трудовое и социальное право России: учебное пособие для
студентов высших учебных заведений‖ („Dreptul muncii și social al Federației Ruse: auxiliar
didactic pentru studenții instituțiilor superioare de învățământ‖) [241]; Э. Френкель, „Трудовое
и социальное право зарубежных стран: основные институты‖ („Instituțiile principale ale
dreptului muncii și social al statelor străine‖ [248]; С. Дорохин, „Деление права на публичное
и частное. Конституционно-правовой акцент‖ („Diviziunea dreptului în public și privat:
accente constituționale și juridice‖) [189]; В. Попондопуло, „Частное и публичное право как
отрасли права‖ („Dreptul public și dreptul privat ca ramuri de drept‖) [226].
Ne-a intrigat faptul că doctrina împărtășește viziuni contradictorii nu numai cu referire la
apartenența acestei ramuri dreptului public sau dreptului privat, dar și în ceea ce privește
completarea acestei dihotomii cu dreptul social, precum și argumentările privind imposibilitatea
delimitării normelor de dreptul protecției sociale de cele de dreptul muncii. Anume pentru a
clarifica care este poziția cea mai argumentată în literatura de specialitate și pentru a contura o
proprie atitudine referitoare la aceasta problemă s-a explorat o bibliografie destul de vastă.
Un alt subiect asupra căruia ne-am axat atenția în teză este cel referitor la necesitatea
elaborării unui cod de securitate socială. Adoptarea unui cod, pentru orice domeniu al dreptului
şi cu atât mai mult pentru ramurile mai recente şi mai complexe, cum este cazul dreptului
protecţiei sociale, reprezintă expresia deplinei maturizări şi a impunerii sale definitive,
deopotrivă în cadrul sistemului de drept şi în cel al teoriei juridice.

32
Într-adevăr, dacă în anii '60-70 ai sec. al XX-lea mulţi savanţi considerau absurdă
susţinerea tezei existenţei unui drept al securităţii sociale ca nouă disciplină de studiu şi ramură
de drept de sine stătătoare, astăzi, întrebarea care se impune este: „Ce-i de făcut pentru
dezvoltarea conţinutului, rigurozitatea prevederilor şi asigurarea efectivităţii sale?‖
Exigența unui cod se impune datorită instabilității legislative, inflaţiei de reglementări,
necesității sistematizării și simplificării legislației în domeniul protecției sociale, precum și
eficientizării aplicării acesteia.
Problema adoptării unui Cod în domeniul securității sociale nu este doar una de nivel
național, ci una specifică majorității statelor europene și celor din spațiul ex-sovietic. Cea mai
mare dificultate în acest domeniu o reprezintă dinamicitatea reglementărilor în domeniu, precum
și reformarea sistemului de protecție socială. Aceste argumente le putem deduce din conținutul
următoarelor articole științifice: Е. Мачульская, „Реформа социального обеспечения и задачи
кодификации законодательства‖ („Reformarea securității sociale și problemele de codificare a
legislației‖) [212, p.201-206] și „Реформа социального обеспечения и необходимость
кодификации законодательства‖ („Reformarea securității sociale și necesitatea codificării
legislației‖) [213, p.3-18]; О. Фролов, Л. Труханович, „Подготовка социального кодекса РФ
- очередной этап кодификации Российского законодательства‖ („Elaborarea codului social
al FR - etapă a codificării legislației rusești‖) [249]; А. Чашин, „Предпосылки и
необходимость кодификации пенсионного законодательства‖ („Premisele și necisitatea
codificării legislației cu privire la pensii‖) [252, p.24-28].
Ţinând cont de tema supusă cercetării şi, în vederea realizării unui studiu complex, nu am
putut să nu scoatem în evidență faptul că, dreptul protecţiei sociale, prin excelenţa sa, constituie
forţa motrice a reformării sistemelor de asigurare socială şi asistenţă socială, constituind unul
dintre pilonii devenirii Republicii Moldova ca „stat social.‖ Normele dreptului protecţiei sociale
exprimă „logica internă‖ a tuturor proceselor socio-economice existente în stat şi anume lor le
revine sarcina de a direcţiona politica socială a statului, de aceea codificarea ramurii ar putea
simplifica şi eficientiza aceste procese.
Studiul realizat ne permite să reamintim cuvintele savantului Al. Atanasiu că protecția
socială reprezintă nu doar un sistem de instituții ale dreptului pozitiv, ci și o opțiune politică
modernă, consfințită în texte constituționale, iar fiecare stat modern „înnobilând‖ frontispiciul
politicii sale prin înscrierea acestui drept între prioritățile acțiunilor sale. [3, p.28-29]
Din aceste considerente, ultimul obiectiv, care considerăm că merită atenție este analiza
dreptului protecției sociale în calitate de indicator al politicii sociale.

33
Pentru realizarea acestui obiectiv am apelat la Rapoartele sociale anuale pentru anii 2001-
2008 elaborate de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, care trec în revistă
caracteristicile generale ale politicilor sistemului protecţiei sociale în ansamblu şi oglindesc
realizările obţinute pe parcursul acestor ani, precum şi problemele identificate şi posibilele soluţii
în depăşirea acestora. De asemenea au fost examinate „Strategia de unificare a sistemului de
pensii‖ [154, p.1-20]; „Proiectul Legii cu privire la serviciile sociale‖; „Proiectul strategiei
privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi (2009- 2012)‖ [142] etc.
Au fost consultate pentru elaborarea acestei secțiuni un șir de studii realizate de Centrul
Analitic Independent „Expert Grup‖, Centrul Independent Actuarial Informațional - Analitic,
printre care enumerăm:
Studiul „Aspectele gender ale sistemului de pensionare al Republicii Moldova‖ elaborată
de V. Baskakov, E. Baskakova, E. Ivanova, E. Ballaeva, în care sunt examinate aspectele gender
ale reformării sistemului de asigurare cu pensii al Republicii Moldova; sunt studiate detaliat
asimetria agender existentă în asigurarea cu pensii a ţării, factorii principali ai formării acesteia şi
perspectivele de dezvoltare; este prezentată analiza consecinţelor majorării posibile a vârstei de
ieşire la pensie în aspect gender. În acest scop autorii au realizat expertiza legislaţiei Republicii
Moldova în domeniul de pensionare şi de muncă; s-a efectuat analiza statistică a contextului
demografic în crearea sistemului nou de pensionare; a fost evaluată influenţa situaţiei inegale a
bărbaţilor şi femeilor în domeniul ocupării forţei de muncă şi pe piaţa muncii, inclusiv în
remunerarea muncii şi folosirea întreruperilor social-utile în ocupare, asupra mărimii viitoare a
pensiilor etc. [7, p.3-94]
Lucrarea „Sistemul de pensionare al Republicii Moldova: expertiza actuarială‖ realizat de
V. Baskakov, E. Kirilova, A. Selivanova, este consacrată expertizei actuariale a sistemului de
pensionare şi analizei rezultatelor reformei de pensionare, ce se efectuează în prezent în
Republica Moldova. În studiul dat sunt prezentate prognozele de lungă durată a indicatorilor
principali financiari şi social-economici ai sistemului de pensionare, efectuate cu utilizarea
setului de modele imitative ale sistemului de pensionare al Republicii Moldova; sunt prezentate
recomandările privind perfecţionarea acestuia, asigurarea viabilităţii şi stabilităţii. [8, p.3-96]
„Fezabilitatea implementării sistemului de pensii private în Republica Moldova‖, un alt
studiu elaborat de analiticul A. Lupușor, în care se argumentează necesitatea implementării unui
sistem multi-pilon de pensii, analizându-se riscurile și prognozele evoluției sistemului
redistributiv de pensii, care este la moment în țară și prezentând un set de propuneri în vederea
eficientizării sistemului de pensii național. [111, p.1-17]

34
1.3. Concluzii la capitolul 1
Reiterând judecăţile prezentate în lucrările savanților menționați, putem susține că sistemul
dreptului poate fi privit ca formaţiune logic structurată, deoarece întruneşte aşa particularităţi
cum sunt: claritatea, coerenţa, consistenţa şi completitudinea, care au la baza arhitectonicii sale
obiectul de reglementare; metoda de reglementare și principiile dreptului.
Deşi auditiv putem confunda sistemul dreptului cu sistemul juridic şi sistemul legislaţiei,
trebuie totuşi făcută distincţia între aceste concepte. Elementul primar al sistemul juridic este
fenomenul juridic, al sistemul dreptului – norma juridică, al sistemul legislaţiei – actul normativ.
Sistemul juridic, în calitate de subsistem al sistemului social încorporează sistemul dreptului şi
sistemul legislaţiei, în calitate de subsisteme.
Raportând sistemul dreptului la sistemul legislaţiei constatăm că el constituie „expresia
externă a sistemului dreptului, prin care obiectivează conţinutul şi structura lui internă.‖
Concluzionând putem afirma că sistemul dreptului constituie o asamblare logică de
elemente (norme juridice, instituţii juridice, ramuri de drept ) integrate în scopul materializării
idealului juridic al societăţii.
Din definiţa prezentată putem deduce că sistemul dreptului este:
a.) un ansamblu organizat şi logic, ce implică relaţia ,,întreg – parte‖ şi care
concretizează idealul juridic al societăţii; [120, p.380]
b.) o „unitate în diversitate‖ care organizează structura dreptului dintr-un stat.
Din aceste particularități rezultă importanţa teoretică a integrării normelor juridice în
cadrul sistemului dreptului:
a.) constituie un important ghid la îndemâna autorităţilor publice în procesul elaborării
şi perfecţionării dreptului, care evidenţiază lacunele dreptului, elimină normele căzute în
desuetitudine, contribuie la organizarea şi asigurarea concordanţei normelor juridice,
restrânge spaţiul ficţiunilor şi echilibrează hotărârile judecătoreşti;
b.) permite o mai eficientă înţelegere a materialului normativ, o interpretare a dreptului
la justa sa valoare; [115, p.57; 120, p.380]
c.) stă la baza sistematizării legislaţiei şi clasificării ştiinţelor juridice, contribuind la
cercetarea juridică. [266, p.113]
Realizarea studiului privind sistemul dreptului și a criteriilor de individualizare a ramurilor
de drept, a fost determinat de exigența delimitării acestora, care constituie o necesitate, izvorâtă
atât din raţiuni practice, cât şi teoretice. Într-adevăr, în practică se pune problema apartenenţei
unui raport juridic concret la o ramură sau alta de drept, constituind o problemă de calificare

35
juridică a unui anumit raport de drept. Corecta calificare a unui raport concret este de maximă
importanţă practică, deoarece numai o astfel de calificare asigură o aplicare corectă a legii.
Când judecătorul este investit cu soluţionarea unui litigiu, prima întrebare căreia trebuie să
i se dea răspuns este: cărei ramuri de drept aparţine raportul juridic din speţă? Numai după ce se
răspunde corect — la această întrebare se poate determina care sunt normele aplicabile acelui
caz: normele dreptului protecţiei sociale ori normele altei ramuri de drept.
Teoretic, problema delimitării dreptului protecţiei sociale faţă de celelalte ramuri de drept
este impusă de faptul că există multe asemănări (și nu numai deosebiri) între raporturile
reglementate de ramuri diferite de drept. În operaţia structurării ramurilor de drept se utilizează
diferite criterii, care se folosesc atât la constituirea ramurilor de drept, cât şi la delimitarea lor. În
baza acestor criterii, ramura de drept stabileşte forme specifice de legătură între normele juridice
care o compun, legături ce determină trăsăturile de trăinicie şi unitate a ramurii, asigurându-i
durabilitate în timp. Nu oricăror relaţii sociale le corespunde o ramură de drept.
Suportul teoretico-ştiinţific al investigaţiilor a fost determinat de realizările doctrinare din
ţară şi de peste hotare. În mod special, evidenţiem doctrina juridică din România, Franţa,
Federaţia Rusă, Republica Moldova în materia dreptului protecţiei sociale.
Cu o deosebită consideraţie pentru opiniile cercetătorilor M. Djuvara, A. Văllimărescu, R.
Motica, I. Craiovan, N. Popa, I. Dogaru, Gh. Dănişor, D. Claudiu Dănişor, S. Popescu, C. Stroe,
B. Negru, Gh. Avornic, D. Baltag, L. Iavici, M. Baitin, G. Del Vecchio ş.a., operele de teoria
generală a dreptului şi filosofia dreptului ale cărora au constituit un real şi nepreţuit aport la
elaborarea paragrafului referitor la sistemul dreptului.
Cercetările în domeniul protecţiei sociale au fost realizate în baza lucrărilor următorilor
autori: N. Romandaş, M. Bulgaru, M. Dilion, A. Chisari, L.Proca, S. Ghimpu, A. Ţiclea, C.
Tufan, A. Athanasiu, G. Bistriceanu, D. Ţop, C. Gâlcă, V. Nistor, O. Ţincă, E. Zamfir, C.
Zamfir, C. Bocancea, G. Neamţu, Х. Pretot, J. J. Dupeyrou, L.-C. Viossat, M. Luşnikov, A.
Luşnikova, E. Мaciuliskaia, R. Ivanova, E. Zaharov, Ă. Тucikova, M. Buianova, S.Kobzeva, Z.
Kondratieva ş.a.
În vederea elucidării specificul dreptului protecţiei sociale, au fost examinate o serie de
articole de specialitate publicate în revistele „Dreptul‖, „Revista naţională de drept‖, „Legea şi
viaţa‖, „Revista de dreptul muncii şi securităţii sociale‖, „Revista de economie teoretică şi
aplicată‖, „Administrarea publică‖, „Правоведение‖, „Государство и право‖, „Трудовое
право‖, „Социальная защита‖ ş.a.
Pentru realizarea cercetărilor a fost utilizată, de asemenea, legislaţia naţională şi cea
internaţională, drept punct de reper servind Declaraţia universală a drepturilor omului; Pactul

36
internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale; Carta Socială Europeană
(revizuită); Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, nr.102 cu privire la securitatea
socială (standarde minime); Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, nr.111 privind
discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei; Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene; Constituţia Republicii Moldova; Codul Muncii; Legea
asistenţei sociale; Legea privind sistemul public de asigurări sociale; Legea privind pensiile de
asigurări sociale de stat; Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010; Legea cu
privire la ajutorul social; Legea pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-
2011; Hotărârea cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul
public de asigurări sociale etc.
Concluzionând, putem releva că, în rezultatul analizei celor mai importante lucrări
ştiinţifice din literatura de specialitate franceză, moldovenească, română, rusă etc. publicate strict
la tema noastră de doctorat, am observat că atât independența, cât și denumirea ramurii de drept -
„dreptul protecției sociale‖ nu totdeauna sunt interpretate univoc.
Din aceste considerente, studiul pe care pretindem să-l realizăm se va axa pe compararea
diferitor opinii doctrinare cu privire la „protecția socială‖ și „dreptul protecției sociale‖, precum
și la particularitățile de individualizare a ramurii în cadrul sistemului de drept.
În acest sens, pe paginile lucrării dorim să vă prezentăm o analiza detaliată a studiilor de
teoria generală a dreptului, filosofia dreptului și știința dreptului protecției sociale, în baza cărora
am structurat direcţiile principale de cercetare, am determinat scopul şi obiectivele tezei.
Pentru elaborarea acestei lucrări s-a identificat o amplă bibliografie, în special literatură de
specialitate străină, dar şi moldovenească, legislaţia în domeniu şi, bineînţeles, s-a avut în vedere
şi fructificarea experienţei proprii.
Raportându-ne la studiile de dreptul protecției sociale, putem menționa că deși există
numeroase titluri în domeniu, majoritatea lucrărilor urmăresc clarificarea sau analiza conceptului
de protecție socială într-o manieră condiţionată de contextul istoric sau caracteristicile societăţii
la momentul respectiv. Iar literatura de specialitate, care încadrează strict domeniul cercetat este
relativ restrânsă, atât pe plan internaţional, cât şi la nivel naţional.
Scopul lucrării constă în realizarea unei analize științifice comparative, teoretico-practice, a
independenței dreptului protecției sociale în calitate de ramură a sistemului de drept, precum și a
importanței acesteia în calitate de indicator al politicii statului.
Studiul pe care dorim să-l realizăm se va axa pe următoarele obiective:

91334762 ina-odinokaia-thesis

Recommandé

Recommandé

Contenu connexe

Tendances

Tendances (20)

Similaire à 91334762 ina-odinokaia-thesis

Similaire à 91334762 ina-odinokaia-thesis (20)

Plus de exodumuser

Plus de exodumuser (20)

91334762 ina-odinokaia-thesis