1. Deseuri

2. Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul
deșeurilor, se referă la educația privind colectarea, transportul,
tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul
se referă la materialele rezultate din activități umane și la
reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului, sau
aspectului unui habitat
Scopul gestionarii deșeurilor este
economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea
părților recuperabile. Deșeurile gestionate pot fi atât
solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu diverse
proprietăți (de exemplu radioactive), necesitând
metode de tratare specifice fiecărora.

3. • În România activitatea de gestionare a
deșeurilor este fundamentată pe OUG
78/2000, care implementează o serie de
directive aleConsiliului Europei.
Coordonarea acestei activități cade în
sarcina Ministerului Mediului și a Agenției
Naționale pentru Protecția Mediului
(ANPM).

4. Legislație
.
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
În februarie 2008 la nivel european acquis-ul comunitar cuprindea 29 de directive ale
Comisiei Europene. Pentru aderarea laUniunea Europeană România a trebuit să implementeze
în legislația sa aceste directive. Principalele directive sunt:
Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind
deșeurile
Directiva Consiliului 91/689/CEE privind de șeurile periculoase (modificată prin Directiva
Consiliului 94/31/CE)
Directiva 94/62/CE privind ambalajele și de șeurile de ambalaje (modificată de Directiva
Parlamentului European și a Consiliului 2004/12/CE)
Directiva 1999/31/CE privind depozitarea de șeurilor
Directiva 2000/76/CE privind incinerarea de șeurilor
Directiva Consiliului 2002/96/CE privind de șeurile de echipamente electrice și electronice
Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restric ționarea utilizării anumitor substan țe periculoase
în echipamentele electrice și electronice
Directiva Parlamentului European și Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz
Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva Consiliului
87/101/CEE)
Directiva 2006/66/CE privind bateriile și acumulatorii și de șeurile de baterii și acumulatori
Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor
Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor și trifenililor policlorura ți (PCB și PCT)
Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protec ția mediului și în particular a solurilor când se
utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură

5. Tipuri de deșeuri
•
•
•
•
•
•
•
•
•
După proveniență, pot fi deosebite următoarele tipuri de de șeuri:
A. Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri generate în mediul urban și rural.
A1 - Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante, instituții
publice.
A2 - Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).
A3 - Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de construc ții și modernizarea și
întreținerea străzilor.
A4 - Nămol orășenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și menajere.
B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete medicale.
C. Deșeuri de producție, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.
C1 Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:
–
–
–
–
–
•
•
Clasa 1 Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.
Clasa 2 Deșeuri industriale nepericuloase și netoxice.
Clasa 3 Deșeuri inerte, de exemplu cele provenite din construc ții.
Clasa 4 Deșeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.
Clasa 5 Deșeuri industriale produse în cantită ți foarte mari, de exemplu cenu șile produse de
termocentralele care funcționează pe cărbune.
C2 Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură și, în special, din zootehnie.
C3 Deșeuri speciale, categorie în care intră explozibilii și substanțele radioactive

6. Clasificarea deșeurilor conform Directivei 2006/12/CE
Simbol
Tip deșeu
Q1
Reziduuri de producție sau de consum, nespecificate altfel în continuare
Q2
Produse care nu corespund specifica țiilor
Q3
Produse al căror termen de garanție a expirat
Q4
Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente, inclusiv
orice materiale, echipamente etc. contaminate ca rezultat al incidentului în cauză
Q5
Materiale contaminate sau pătate în urma unor ac țiuni planificate (de exemplu, reziduuri
de la activități de curățire, ambalaje, containere etc.)
Q6
Piese inutilizabile (de exemplu, baterii rebutate, catalizatori epuizați etc.)
Q7
Substanțe a căror performanță nu mai este satisfăcătoare (de exemplu, acizi
contaminați, solvenți contaminați, săruri de amestec epuizate etc.)
Q8
Reziduuri din procese industriale (de exemplu, zgură, reziduuri de la distilare etc.)
Q9
Reziduuri din procese de captare a poluanților (de exemplu, nămol de la epuratoare de
gaze, praf de la filtre de aer, filtre uzate etc.)
Q10
Reziduuri din prelucrare mecanică / finisare (de exemplu, șpan provenit de la opera țiile
de strunjire, zguri măcinate etc.)
Q11
Reziduuri din extracția și prelucrarea materiilor prime (de exemplu, reziduuri miniere,
reziduuri din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.)
Q12
Materiale contaminate (de exemplu, uleiuri contaminate cu PCB etc.
Q13
Orice materiale, substanțe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin lege
Q14
Produse care nu mai au utilizare pentru de ținător (de exemplu, articole rebutate de
agricultură, menajuri, birouri, magazine, ateliere etc.)
Q15
Materiale contaminate, substanțe sau produse rezultate din ac țiuni de remediere a solului
Q16
Orice materiale, substanțe sau produse care nu sunt incluse în categoriile men ționate
anterior.

7. Colectarea și transportul
deșeurilor
•
Precolectarea deșeurilor se referă la adunarea lor în diferite recipiente:
coșuri de gunoi, pubele (pentru deșeurile menajere) și containere (pentru
deșeurile stradale și cele produse de agenții economici).
• Pentru a permite reciclarea, colectarea deșeurilor care conțin materiale
refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite. Culorile
recipientelor disponibile sunt: galbenă, roșie, verde, albastră, maro și negru
antracit.
• Culorile recomandate pentru recipientele destinate diferitelor tipuri de
deșeuri sunt: roșu (portocaliu) - materiale plastice,
galben - metale,
verde - biodegradabile, albastru - hârtie,carton și sticlă,
maro - electrice și electronice,
negru - nereciclabile, însă acestea nu sunt respectate
întotdeauna.
Pe recipente există etichete care precizează exact ce fel de deșeuri se pot
pune în recipientul respectiv.

8. Exemple de recipiente pentru precolectare selectivă

9. Etichete pe recipientele de precolectare selectivă
Recipente pentru deșeuri stradale, comerciale și industriale
Container de 1,1 m³plastic
Container de 1,1 m³ zincat
Container de 4 m³
Container de 8 m³ de tip Abroll
Container de tip Abroll

10. Colectarea propriu-zisă a deșeurilor
• din aceste containere este efectuată de către servicii
specializate, cum sunt REBU la București și RETIM la
Timișoara, VEOLIA Ploiesti. Aceste servicii dispun de
utilaje speciale pentru colectări.
• Colectarea deșeurilor din pubele și recipiente de până la
1100 l este efectuată cu ajutorul autogunoierelor, care
sunt echipate cu sisteme de basculare a pubelelor și
containerelor și cu instalație de compactare.
• Deșeurile colectate în cupe de 4 m³ sunt transportate cu
tot cu containerul de către autospeciale prevăzute cu
instalație de ridicat, iar containerele de tip Abroll sunt
tractate, ele deplasându-se pe rolele proprii.

11. Utilaje pentru colectarea deșeurilor
•
Autogunoieră tipică
•
Încărcarea unei pubele
•
Autogunoieră cu încărcător frontal
•
Autospecială pentru cupe
•
Transportul deșeurilor se poate face
pe cale rutieră, feroviară sau navală.
Din cauza problemelor care apar la
transbordări, transportul feroviar sau
naval se justifică doar pentru cantități
mari (de obicei deșeuri industriale),
transportate pe distanțe foarte lungi,
de sute sau mii de km

12. Metode de tratare ale deșeurilor
•
Odată colectate, urmează
etapa de tratare a deșeurilor.
Metodele de tratare ale
deșeurilor sunt variate, la fel
ca deșeurile în sine și locul lor
de proveniență. În principiu,
deșeurile pot fi scoase din
circuitul economic (eliminate)
sau reintroduse în
circuit(recuperate
Metode de eliminare
Eliminarea deșeurilor
trebuie făcută prin metode
care nu periclitează sănătatea
oamenilor și fără utilizarea
unor procese sau metode care
pot fi dăunătoare pentru
mediu.

13. Operațiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CE
Simbol
Tip operațiune
D1
Depozitare pe sol și în sol (de exemplu, depozite de de șeuri etc.),
D2
Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea de șeurilor lichide sau a nămolurilor depozitate
în sol)
D3
Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a de șeurilor care pot fi pompate în puțuri,
domuri de sare sau falii geologice naturale etc.)
D4
Descărcare pe suprafețe (de exemplu, descărcarea de de șeuri lichide sau de nămoluri în
puțuri, iazuri sau lagune etc.)
D5
Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etan șe separate,
acoperite și izolate unele de altele și de mediul înconjurător etc.)
D6
Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările și oceanele
D7
Evacuarea în mări și oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin
D8
Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compu și
sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre opera țiunile numerotate
D1-D7 și D9-D12
D9
Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat
compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre opera țiunile
numerotate D1-D8 și D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare etc.)
D10
Incinerare pe sol
D11
Incinerare pe mare
D12
Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)
D13
Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre opera țiunile numerotate
D1D12
D14
Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre opera țiunile numerotate D1-D13
D15
Stocare în așteptarea oricăreia dintre opera țiunile numerotate D1-D14 (excluzând stocarea
temporară, până la colectare, în locul unde se produc de șeurile)

14. Depozite
•
•
•
•
În funcție de tipul deșeurilor acceptate depozitele se clasifică în depozite pentru
deșeuri periculoase (clasa a), depozite pentru deșeuri nepericuloase (clasa b),
depozite pentru materiale inerte (clasa c) și depozite pentru un singur fel de deșeuri
(monodeponie).
Depozitele trebuie să dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire,
laboratoare de analiză, instalații de recuperare a gazului de depozit și de tratare a
levigatului, de utilaje (buldozere, încărcătoare, compactoare, screpere, excavatoare)
și de servicii de întreținere a acestor utilaje.
Eliminarea deșeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură
ulterioară este actual o practică care nu mai este acceptată. Conform Directivei
Consiliului 75/442/CEE[24] aceste depozite trebuiau închise până în anul 2007, însă
România nu s-a putut conforma în acest termen. Ca urmare, României i s-a acordat o
perioadă de tranziție, care este până la sfârșitul anului 2009 pentru deșeurile
periculoase industriale, până la sfârșitul anului 2011 pentru deșeurile provenite din
industria minieră, până la sfârșitul anului 2013 pentru deșeurile provenite din
industria energetică, chimică și metalurgică și până în 16 iulie 2017 pentru deșeurile
municipale. Eșalonarea închiderii depozitelor neconforme este reglementată prin
HG 349/2005.
Compactarea deşeurilor într-un depozit.

15. Compactarea deşeurilor într-un depozit.
•
•
•
•
Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfâr șit închiderea depozitului prin acoperire cu pământ
(îngropare) și este o practică curentă în multe țări. Astfel de rampe se organizează în cariere în care exploatarea
s-a încheiat sau în mine abandonate. O rampă de gunoi realizată și exploatată corect este o metodă relativ ieftină
și care satisface criteriile ecologice de eliminare ale de șeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte
negative asupra mediului, cum ar fi împră știerea de gunoaie, atragerea dăunătorilor ( insecte, rozătoare) și
poluarea aerului, a apelor și a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme și prin degajarea unor gaze
rezultate în urma fermentării, cum ar fi dioxidul de carbon și metanul, care produc efect de seră și contribuie la
încălzirea globală. Poluarea apei și a solului se face prin levigat (lichidul scurs în urma proceselor biochimice),
care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în sol și poluează apele pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi a șa
de puternice că împiedică creșterea plantelor deasupra acestor rampe. În mod normal, pe rampă de șeurile sunt
compactate pentru a le mări densitatea și stabilitatea, și acoperite cu folii și cu pământ. [23]
Rampele pentru deșeuri organice au instala ții de recuperare a gazului de depozit. Principalele componente ale
acestui gaz sunt metanul (54 %) și dioxidul de carbon (45 %), la care se adaugă mici cantită ți de
hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri și alți compuși organici. El poate fi valorificat
prin ardere. Dacă nu există posibilitatea de valorificare locală, se recomandă să fie totu și ars la instala ția de faclă
deoarece dioxidul de carbon rezultat prin arderea metanului are un efect de seră mai mic decât al metanului
inițial.[23]
Pentru a împiedica levigatul să se infiltreze în sol rampele moderne sunt prevăzute cu straturi izolante, care pot fi
din argilă (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane) sau textil (geotextile). Grosimea stratului de
argilă trebuie să fie mai mare de 1 m pentru de șeuri inerte sau nepericuloase și mai mare de 5 m pentru de șeuri
periculoase.
Din cauza problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente pentru noi depozite de de șeuri este dificilă
deoarece rezidenții din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY ( engleză Not In My BackYard), care
literalmente se traduce ca „nu în ograda mea

16. Incinerare
•
•
•
•
•
•
Incinerarea este o metodă de eliminare a de șeurilor prin arderea lor. Este una din metodele de tratare termică
a deșeurilor. În urma incinerării se obțin căldură, gaze, abur și cenușă.
Incinerarea poate fi practicată în instala ții mici, individuale, sau la scară industrială. Pot fi incinerate atât
deșeurile solide, cât și cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile unde nu se dispune de
teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, și la eliminarea anumitor deșeuri periculoase, cum sunt cele
biologice provenite din activități medicale, însă la nivel industrial este controversată, din cauza poluan ților
gazoși, în special dioxine (dibenzodioxine policlorinate — PCDD și benzofurani policlorina ți — PCDF) produ și
prin ardere.
Instalațiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu împingere directă sau răsturnată, [30]
cuptoare rotative,[31]cuptoare verticale,[32] focare cu ardere în strat fluidizat,[33] sau cu ardere în suspensie
[34] Ele pot trata (arde) deșeuri cu putere calorificămică, de doar 10 MJ/kg.[28]
În ultima perioadă se discută despre coincinerarea deșeurilor.
În acest caz deșeurile sunt arse în focarele marilor cazane energetice sau în cuptoarele de ciment, în amestec
cu combustibilul uzual al acestora. Ponderea deșeurilor în amestecul combustibil este de cca. 10 %.
Termenul de „coincinerare” se aplică în cazul în care arderea amestecului combustibil care con ține și de șeuri
nu deturnează instalația de ardere de la utilizarea sa obi șnuită. Dacă într-o asemenea instala ție scopul
principal devine incinerarea deșeurilor, procesul va fi considerat incinerare, nu coincinerare, iar condi țiile de
autorizare a funcționării în acest caz vor fi mai stricte, adică cele pentru incineratoare

17. Metode de recuperare
• Prin recuperare se înțelege extragerea din deșeuri a
resurselor care pot fi refolosite.
• Recuperarea poate fi făcută prin reciclare, reutilizare,
regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor
prime auxiliare. Poate fi recuperată atât partea materială,
cât și cea energetică. Materialele pot fi refolosite pentru
a produce noi bunuri, iar energia poate fi convertită în
energie electrică.
• Ca și în cazul eliminării, recuperarea trebuie făcută fără
a periclita sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor
procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru
mediu.

18. Recuperarea materialelor
•
•
•
Deseuri de otel sortate si balotate version vederea reciclării la facilitatea de
Central European Waste Management în Wels, Austria.
Pentru o reciclare reușită este nevoie de o sortare în funcție de calitatea
materialului, sortare care începe prin colectarea selectivă a acestora. Ele
mai pot fi separate și în instalații de sortare a deșeurilor.
Materialele obișnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere
, oțelul din ambalaje alimentare și sprayuri, polietilena de înaltă densitate (
engleză High-density polyethylene - HDPE) și ambalajele de
polietilentereftalat (engleză Polyethylene terephthalate -PET), sticleleși
borcanele, hârtia din ziare și reviste, cartonul din ambalaje.[15] Pot fi
recuperate mase plastice ca policlorura de vinil (engleză Polyvinyl chloride PVC), polietilena de joasă densitate (engleză Low-density polyethylene LDPE), polipropilena (PP) și polistirenul (PS), deși acestea nu sunt
colectate în mod curent. Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de
obicei omogene, conținând câte o singură componentă, ceea ce ușurează
reciclarea. Prin comparație, reciclarea echipamentelor electrice și
electronice este mai dificilă, ea necesitând tehnologii de separare a
diferitelor materiale care le compun.

19. Uzina de tratare mecanico-biologică a deşeurilor de la Lübeck, Germania, 2007
•
În depozite, recuperarea începe cu sortarea materialelor. Pentru
deșeurile amestecate prima operație este mărunțirea, care este
operată în mori cu ciocane, percutoare, tocătoare, ra șpeluri.
Urmează sortarea dimensională în site tambur, site vibratoare,
separatoare balistice, sortarea densimetrică în cicloane, sortarea
magnetică a materialelor feroase, sortarea optică (pentru sticlă) și,
eventual, sortarea manuală. Urmează operații de purificare prin
spălare. Deșeurile sortate și purificare sunt balotate în prese, fiind
gata de livrare spre beneficiar.[36]
• Dacă deșeurile amestecate conțin componente biologice, acestea
pot fi prelucrate biologic, însă trebuie separate dinainte pe cât
posibil celelalte materiale recuperabile.
• În România recuperarea este efectuată de o serie de Societă ți
specializate în tratarea deșeurilor în vederea reciclării.[38]

20. Operațiuni de recuperare conform Directivei 2006/12/CE
Simbol Tip operațiune
R1
Utilizarea mai ales sub formă de combustibil sau ca alt mijloc de generare a energiei
R2
Recuperarea/regenerarea solvenților
R3
Reciclarea/recuperarea substanțelor organice care nu sunt utilizate ca solven ți (inclusiv
compostare și alte procese biologice de transformare)
R4
Reciclarea/recuperarea metalelor și a compu șilor metalici
R5
Reciclarea/recuperarea altor materiale anorganice
R6
Recuperarea acizilor sau bazelor
R7
Recuperarea componentelor utilizate pentru captarea poluan ților
R8
Recuperarea componentelor din catalizatoare
R9
Regenerarea uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestora
R10
Tratarea în contact cu solul în folosul agriculturii sau în scopuri ecologice
R11
Utilizarea deșeurilor obținute în urma oricăreia dintre opera țiunile numerotate R1-R10
R12
Preschimbare de deșeuri înainte de efectuarea oricăreia dintre opera țiunile numerotate
R1-R11
R13
Stocarea deșeurilor în așteptarea oricăreia dintre opera țiunile numerotate R1-R12
(excluzând stocarea temporară, în vederea colectării, în locul unde se produc de șeurile)

21. Prelucrarea biologică
•
•
•
•
Amenajare de compostare
.
Deșeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare și hârtia,
pot fi valorificate prin compostare, care implică un proces de descompunere a
materiei organice. Rezultatul este compostul, un excelent îngrășământ agricol. în
timpul compostării se produce biogaz cu un mare conținut de metan, care poate fi
folosit ca atare, de exemplu la aragazuri, sau în termocentrale la producerea
curentului electric. Prin compostare în instalații amenajate procesul natural de
descompunere a materiilor organice este accelerat.[39]
Compostarea poate fi efectuată atât în mici instalații individuale din gospodării, cât
și în mari instalații industriale (ex. stații de epurare). Ea poate avea loc atât prin
fermentare aerobă, cât și anaerobă.[39]
O altă sursă de biogaz sunt nămolurile municipale, rezultate din stațiile de epurare
a apelor uzate orășenești sau din stațiile de epurare industriale.[40]
Materiile combustibile pot fi obținute atât prin prelucrare biologică, cât și prin
procese de piroliză și gazeificare la presiune înaltă în atmosferăsăracă în oxigen.
Metodele avansate (gazeificare cu arc de plasmă) pot produce un gaz de sinteză
(syngas) cu o compoziție și mai bună, format din monoxid de carbon și hidrogen

22. Recuperarea energetică
• Deșeurile din care se poate recupera energie
sunt lemnul (deșeuri lemnoase din culturi,
deșeuri de prelucrare din industria lemnului și
din demolări), gazul de depozit și biogazul.
Lemnul are o putere calorifică de 14–
17 MJ/kg iar gazul de depozit și biogazul au
compoziții asemănătoare și puteri calorifice de
20–25 MJ/m³N. Ca urmare ele pot fi arse în
instalații menajere, sau în cazane pentru
producerea căldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a
curentului electric

23. Deșeuri periculoase
•
•
Prin deșeuri periculoase se înțeleg deșeurile care au una din următoarele proprietă ți:
Proprietăți ale deșeurilor care fac ca acestea să fie periculoase [42]SimbolProprietateH1„Explozive”:
substanțe și preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la șocuri sau frecare
decât dinitrobenzenul.H2„Oxidante”: substanțe și preparate care produc reac ții puternic exoterme în contact cu
alte substanțe, mai ales cu substan țe inflamabile.H-3A„Foarte inflamabile”:substan țe lichide și preparate care au
punctul de aprindere sub 21 °C (inclusiv lichide extrem de inflamabile)substan țe și preparate care se pot încălzi și
apoi se pot aprinde în contact cu aerul la temperatura mediului ambiant fără energie suplimentarăsubstan țe
solide și preparate care se pot aprinde u șor după contactul rapid cu o sursă de aprindere și care continuă să ardă
sau să se consume și după îndepărtarea sursei de aprinderesubstan țe gazoase și preparate care sunt
inflamabile în aer la presiune normalăsubstan țe și preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed, produc
gaze foarte inflamabile în cantități periculoase.H3-B„Inflamabile”: substan țe lichide și preparate care au punctul
de aprindere egal sau mai mare de 21 °C și mai mic sau egal cu 55 °C.H4„Iritante”: substan țe și preparate
necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau mucoasele, pot cauza
inflamații.H5„Nocive”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea,
pot constitui riscuri limitate pentru sănătate.H6„Toxice”: substan țe și preparate (inclusiv substan țe și preparate
foarte toxice) care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce vătămări serioase,
acute sau cronice pentru sănătate și pot fi chiar letale.H7„Cancerigene”: substanțe și preparate care, dacă sunt
inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot induce cancerul sau creșterea incidenței lui.H8„Corosive”:
substanțe și preparate care pot distruge țesuturile vii la contactul cu acestea.H9„Infecțioase”: substan țe cu
conținut de microorganisme viabile sau toxinele acestora care sunt cunoscute ca producând boli pentru om sau
altor organisme vii.H10„Teratogene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
penetrează pielea, pot induce malformații congenitale neereditare sau creșterea inciden ței
acestora.H11„Mutagene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează
pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creșterea inciden ței acestora.H12Substan țe și preparate care
produc gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul sau un acid.H13Substan țe și preparate capabile prin
orice mijloace, după depozitare, să producă altă substan ță (de exemplu, levigat), care posedă oricare din
caracteristicile prezentate mai sus.H14„Ecotoxice”: substan țe și preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri
imediate sau întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.

24. Simbol de avertizare pentru substanţe radioactive depozitate.
•
•
•
•
Exemple de deșeuri periculoase: deșeuri de spital, componente farmaceutice, medicinale și
veterinare, biocide, solvenți, substanțe organice halogenate folosite ca solven ți, cianuri, emulsii
de hidrocarburi / apă, substanțe con ținând PCB-uri sau PCT-uri, dibenzofurani policlorura ți,
dibenzo-para-dioxine policlorurate, gudroane, vopsele, rășini, plastifianți, adezivi, substanțe
chimice neidentificate și ale căror efecte asupra omului sau mediului înconjurător nu sunt
cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), explozibili etc. Toate acestea sunt enumerate în
liste specifice. Manipularea și tratarea acestui tip de de șeuri se face numai de agen ții economici
care îndeplinesc condițiile necesare și ținând eviden țe stricte, pe baza unei autorizări. [42]
Stocarea deșeurilor periculoase necesită depozite speciale. Până la darea în folosin ță a acestora
România a obținut perioada de tranzi ție de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2009 pentru
stocarea temporară a deșeurilor periculoase industriale, cu respectarea tuturor cerin țelor privind
protecția mediului și a sănătății. De asemenea, a ob ținut perioada de tranzi ție privind
interzicerea depozitării deșeurilor lichide, privind interzicerea depozitării de șeurilor cu anumite
proprietăți (corosive și oxidante) și privind prevenirea infiltrării apei în depozitul de de șeuri (numai
apa de suprafață) până la 31 decembrie 2013 pentru 23 depozite din industria energetică,
chimică și metalurgie și până la 31 decembrie 2011 pentru 5 depozite din industria minieră care
se conformează sau sistează activitatea.[43]
Simbol de avertizare pentru substanţe radioactive depozitate.
Un caz aparte de deșeuri periculoase este cel al de șeurilor radioactive. Acestea nu pot fi
eliminate prin distrugere, ci doar prin depozitare. Pentru eliminarea de șeurilor radioactive,
România are nevoie de două depozite de de șeuri care să stocheze de șeurile radioactive de la
Centrala Nucleară de la Cernavodă.[44]

25. Vehicule scoase din uz
•
•
Pentru stimularea înnoirii parcului național de autoturisme prin
scoaterea din circulație a celor vechi, Guvernul României, în
colaborare cu MMDD,[45] a inițiat un program, cunoscut sub
numele de „Programul Rabla”. În cadrul programului, se oferă
o primă de 3000 RON persoanelor fizice care achiziționează
un autoturism nou și radiază din circulație predând spre
casare unui operator economic autorizat să desfășoare
activități de colectare a vehiculelor scoase din uz un
autoturism uzat, cu o vechime de peste 12 ani.[46]
Acțiunea a demarat în anul 2005[47] și a fost reluată în 2006,
[48] 2007[49] și 2008[50]

26. Electrice și electronice
•
Acţiune de colectare a DEEE laCluj-Napoca, organizată în 2010 de Asociația Română pentru Reciclare (RoRec), în colaborare cu Umbrela Verde.[51]
•
•
•
Acţiune de promovare a reciclării DEEE la Timișoara, organizată în2011 de ONG Recolamp (RO), în parteneriat cu ONG Electro-Coord (HU).
Articol principal: Marea Debarasare.
Ca țară membră UE, România are obligația asumată de a colecta și recicla, anual, 80 000 de tone de șeuri de echipamente electrice și electronice
(DEEE).[52]
Acțiunile de colectare organizată au fost inițiate în anul 2007 prin Campania națională de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice
[53] cunoscută și sub numele de „Marea debarasare”. Acțiunea prevedea ca cetățenii să scoată în fața casei sau a blocului echipamentele
nefuncționale, apoi societățile de salubrizare să le ridice și să le transporte la centrele de colectare, [54] pentru ca de acolo să fie preluate de
organizațiile colective autorizate, în vederea transportării lor la reciclatori. [55][56] Sunt colectate aparate de uz casnic de mici și mari dimensiuni (ex.:
prăjitoare, fiare de călcat, aspiratoare, mașini de spălat, frigidere), unelte, echipamente de iluminat, aparatură electronică și deinformatică, jucării.[57]
Din cauza noutății, succesul acțiunilor din toamna anului 2007 a fost relativ. A doua acțiune a avut loc pe 19 aprilie 2008, cu rezultate notabile. [58]
A treia campanie de colectare a DEEE a fost programată pentru 4 octombrie 2008,[59] când au fost colectate peste 400 t de deșeuri.[60]Cantitatea
colectată fiind mică, au mai fost organizate campanii de colectare, a IV-a edi ție având loc pe 1 noiembrie[61] iar ediția a V-a pe6 decembrie 2008.[62]
În afară de aceste acțiuni, importatorii și producătorii de electronice ar putea fi obliga ți să adune de șeuri de aparate electrice și electronice într-o
cantitate echivalentă cu 20 % din cantitatea totală de electronice și electrocasnice pe care le vând. În acest scop, firmele ar putea oferi bonusuri la
cumpărare, în caz de returnare a obiectului vechi similar.[63]
Un proiect de cooperare transfrontalieră româno-ungar își propune recicleze de șeurile provenite din echipamentele de iluminat arse din jude țele Timiș
și Arad, respectiv Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg. Proiectul are în vedere amplasarea de containere specializate de colectare a becurilor și
tuburilor fluorescente și construirea unei fabrici de reciclare a acestor deșeuri.[64]
•
•
•
•
•

27. Gestionarea
integrată a
deșeurilor
• Ierarhizarea măsurilor de gestionare integrată a
deşeurilor conform principiului prevenirii.
• Eliminarea deșeurilor este o activitate complicată și
costisitoare. Concepția actuală privind deșeurile nu
pornește de la ideea creșterii și perfecționării
capacităților de eliminare, ci de la adoptarea de noi
tehnologii, care să producă deșeuri în cantitate cât mai
redusă, într-o formă cât mai ușor de tratat. În plus,
rezolvarea problemelor de mediu ridicate de deșeuri nu
se poate face decât dacă măsurile care sunt luate sunt
coordonate.

28. Principiile pe baza cărora se face
coordonarea sunt următoarele
•
•
•
•
•
•
•
Principiul prevenirii, conform căruia activitățile sunt ierarhizate în ordinea importan ței: evitarea
apariției deșeurilor, minimizarea cantităților de de șeuri produse, reutilizarea, tratarea prin
recuperare, tratarea prin eliminare.
Principiul BATNEEC, care stipulează că vor fi folosite cele mai bune metode disponibile care nu
presupun costuri excesive (engleză Best Available Technique Not Entailing Excessive Cost ).
Principiul „Poluatorul plătește”, conform căruia costurile de gestionare a de șeurilor și de
acoperire a pagubelor produse mediului să cadă în sarcina celui care le produce.
Principiul substituției, care stipulează înlocuirea materialelor periculoase cu altele nepericuloase.
Principiul proximității, care prevede ca deșeurile să fie tratate cât mai aproape de sursa lor.
Transportul (exportul) este admis doar spre capacități care dispun de tehnologia necesară tratării
lor.
Principiul subsidiarității, care promovează inițiativa nivelelor de decizie inferioare, pe baza unor
criterii uniforme.
Principiul integrării stabilește că activitățile de gestionare a de șeurilor fac parte integrantă din
activitățile social-economice care le generează.
Implementarea în România a Sistemului Integrat de Gestionare a De șeurilor se face pe
baza Strategiei Naționale de Gestionare a De șeurilor , elaborată de MMDD, și a Planului Național
de Gestionare a Deșeurilor, elaborat de ANPM. Pe baza planului na țional, Agen țiile Regionale
de Protecție a Mediului elaborează Planurile Regionale de Gestionare a Deșeurilor

29. Reciclarea deșeurilor în România
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
Articole principale: Reciclarea în România, Marea debarasare și Rabla.
Cantitatea de gunoaie care se adună de la români este de 8 milioane de tone într-un an[68].
În anul 2003 s-au folosit:[68]
210,5 mii tone de sticlă
235,2 mii tone de hârtie și carton
236,5 mii tone de plastic
104,7 mii tone de metal
În România, în anul 2007, deșeurile de ambalaje proveneau în propor ție de aproximativ 60% de la popula ție,
regăsindu-se în deșeurile menajere, și 40 % de la agen ții economici[. În anul 2005, cantitatea de ambalaje pusă
pe piață a fost de 1.140.000 tone din care au fost valorificate 305.000 tone de de șeuri de ambalaje, cu un
procent total de valorificare de 26,6%, și reciclate 265.000 tone de șeuri de ambalaje, cu un procent de reciclare
de 23%. Cantitatea de ambalaje valorificată a crescut în anul 2006 la 525.000 de tone.
În anul 2009, legislația europeană obligă agen ții economici să recupereze și să valorifice 45% din totalul
ambalajelor puse pe piață, urmând ca procentul să crească până la 60% în2013.
Compania Eco-Rom Ambalaje a fost înființată la sfârșitul lui 2003 de un grup de companii care activează
în România. Membrii fondatori sunt Argus, Ball Packaging Europe, Chipita Romania, Coca-Cola HBC Romania,
Heineken, Mars Romania, Munplast, Pepsi Americas, Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan. EcoRom este liderul pieței de preluare de la agenții economici a obliga ției de reciclare și valorificare a de șeurilor de
ambalaje. Modelul este inspirat din Uniunea Europeană, unde pe ambalajele produselor de bază este imprimată
o bulină verde - simbolul firmei care se ocupă de reciclare.
În România, Eco-Rom are grijă ca firmele pe care le reprezintă să- și îndeplineasca obliga țiile de colectare și
reciclare. Lunar, societatea primeste de la fiecare firmă suma de bani aferentă cantită ții de de șeuri pe care
aceasta o lansează pe piață. Încasările sunt investite mai departe în sistemul de colectare, transport și
valorificare a deșeurilor de ambalaje